URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Iulie 2022, 08:59

De ce a lăudat ministrul Educației o școală din Oradea: „Este un exemplu de bună practică la nivel național”

De ce a lăudat ministrul Educației o școală din Oradea: „Este un exemplu de bună practică la nivel național” Însoțit de primarul Florin Birta, ministrul Sorin Cîmpeanu a vizitat marți Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, condus de 32 de ani de profesorul Ruben Filimon (foto: Primăria Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflat în vizită la Oradea, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a lăudat Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, o școală pe care acum a descoperit-o și pe care a catalogat-o drept un exemplu de bună practică la nivel național, pentru modul în care organizează clasele de învățământ profesional și dual.

„Am avut astăzi o surpriză foarte plăcută să descopăr un liceu tehnologic, Mihai Viteazul (n.r. în realitate, colegiu tehnic), care este un exemplu de bună practică la nivel național. Este un liceu tehnologic în care avem 15 clase de învățământ dual din 18 clase de învățământ profesional, este un liceu în care avem rezultate obținute de elevi la olimpiade naționale, olimpiade la care elevii acestui liceu au obținut primul loc la nivel național, un liceu în care legătura cu operatorii economici este foarte puternic și profund dezvoltată, un liceu în care, prin parteneriatul cu Primăria și Consiliul Județean se dezvoltă o serie de investiții”, a declarat Cîmpeanu, într-o conferință de presă susținută la finalul vizitei, la Primăria Oradea.

Ministrul a mai apreciat că 80% dintre elevii acestui colegiu au avut la admitere medii peste 5, așadar ar fi putut opta și pentru clase teoretice ori vocaționale. „Faptul că s-au orientat către un liceu tehnologic, prin propria voință, este o dovadă a seriozității cu care pot fi abordate lucrurile într-un astfel de liceu”, a spus oficialul.

Din special, profesional

De altfel, Cîmpeanu a precizat că multe din discuțiile purtate la Oradea au fost despre învățământul profesional și dual. El a vizitat și Campusul Școlar pentru Învățământ Special (foto jos) pe care Consiliul Județean Bihor îl ridică în zona Ceyrat și care, a anunțat ministrul, ar putea să-și schimbe destinația în primul campus dedicat învățământului dual și profesional din țară.

Ministerul Educației are de gând să finanțeze 21 asemenea campusuri în toată țara, iar președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, i-a cerut ca acesta de la Oradea, deși gândit pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, să fie „deturnat” spre cei care învață o meserie, iar investiția să fie continuată cu bani de la București, nu din bugetul CJ, cum se întâmplă acum.

Universități... duale

Cîmpeanu s-a întâlnit și cu 12 operatori economici, cu care a dezbătut tot problema învățământului profesional. Cu acest prilej, a anunțat că această formă de școlarizare va fi reformată prin proiectele noilor legi ale educației, supuse acum dezbaterii publice.

Una dintre schimbările propuse este ca școlile profesionale să devină licee profesionale, unde elevii vor putea, dacă vor dori, să obțină nu doar calificarea într-o meserie, ci, după un an de studiu, și diploma de Bacalaureat. În prezent, absolvenții claselor profesionale mai trebuie să urmeze doi ani de liceu, pentru a accede la Bacalaureat.

Totodată, noile legi permit universităților să înființeze programe de școlarizare duale, în parteneriat cu firme din mediul privat, iar cele care vor face asta vor primi finanțare cu 30% mai mare, a explicat Cîmpeanu.

Sorin Cimpeanu

„Școala va fi mai atractivă”

Despre proiectele de legi, ministrul Sorin Cîmpeanu (foto) a mai spus că sunt vitale societății. „Atunci când toată lumea este nemulțumită, profesorii, angajatorii, părinții, elevii, întreaga societate, este clar că este nevoie de o reformă. Este nevoie de o reformă bazată pe așteptările societății secolului 21”, a spus ministrul.

„Școala, dacă acest proiect (n.r. cel privind învățământul preuniversitar) va fi adoptat, va fi mult mai atractivă, mai prietenoasă și mai eficientă. Este vorba de o serie de schimbări care vizează nu numai procesele de învățământ, ci și arhitectura de sistem și finanțarea educației, un lucru cerut de foarte multă vreme”, a mai spus șeful Educației.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON