URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Septembrie 2022, 10:00

Cu ecologia la poartă: Locuitorii unui cartier din Oradea primesc gratuit compostoare, ca să genereze mai puține gunoaie (FOTO)

Cu ecologia la poartă: Locuitorii unui cartier din Oradea primesc gratuit compostoare, ca să genereze mai puține gunoaie (FOTO) Locatarii din cartierul Tineretului au putut afla și cum se folosește compostorul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Locuitorii cartierului orădean Tineretului au ocazia să învețe cum să transforme deșeurile vegetale pe care le generează în îngrășământ pentru flori și grădină.

La inițiativa asociației Bihorul Civic, doritorii primesc gratuit un compostor, adică un recipient din plastic în care să strângă deșeurile organice, dar și sfaturi despre cum să le transforme în compost.

Lecția de compostare

Proiectul „Compostează, economisește, protejează” a fost lansat miercuri după-amiază, chiar în cartier, de reprezentanții ONG-ului, alături de partenerii de la firma Eco Bihor, care administrează depozitul județean de deșeuri și unde, din bio-deșeurile bihorenilor, se produce compost.

Președintele Bihorul Civic, Vasile Dumitriu, a spus că dorința sa este ca în cartierul Tineretului - zonă de case aflată între Oradea și Oșorhei - să se genereze cât mai puține deșeuri, obiectiv la care se poate ajunge prin refolosirea deșeurilor vegetale. „Compostul care rezultă din descompunerea acestora este un bun pământ de flori sau îngrășământ pentru grădină”, a explicat Dumitriu, în fața unor locatari din cartier.

Practic, oamenii care locuiesc în zonă pot primi gratuit un compostor, care este un fel de ladă de plastic, dar fără fund, în care trebuie aruncate deșeurile vegetale. În timp, acestea se vor descompune și se vor transforma în compost, adică un îngrășământ natural.

Ce se transformă în compost?

Transformarea nu se petrece de la sine, însă. „Acest compostor nu face minuni, noi va trebui să îi acordăm timp și atenție: să mărunțim deșeurile în bucăți de maxim 2-3 centimetri, o dată la două zile să le amestecăm. Cine vrea să composteze trebuie să renunțe la comoditatea pe care o are azi”, a spus directorul Eco Bihor, Pásztai Zoltán.

Deșeuri care pot deveni compost sunt resturi de fructe și legume, coji de ouă și de pâine, zaț de cafea, resturi vegetale, hârtie și carton. Specialistă de mediu în cadrul Eco Bihor, Timea Székely a precizat, în cadrul evenimentului, că nu se recomandă aruncarea oaselor, cărnii ori a legumelor tratate cu pesticide (cum sunt adesea citricele), pentru că vor afecta calitatea compostului și vor produce un miros neplăcut.

În schimb, dacă în compostor nu se aruncă asemenea deșeuri, iar o dată la două zile resturile sunt amestecate, astfel încât să pătrundă aerul peste tot, iar ele să nu putrezească, mormanul de deșeuri nu va emite niciun miros neplăcut. „Eu am compostorul lângă gard, iar dincolo vecinul are foișorul unde ține chefuri. Niciodată nu s-a plâns de miros, pentru că nu miroase”, a precizat Pásztai.

Va urma

Pentru ca inițiatorii proiectului să poată trage peste câteva luni și o concluzie, fiecare locatar din cartierul Tineretului care a primit un compostor va trebui să noteze, într-o aplicație anume creată, volumul deșeurilor pe care nu le mai aruncă în pubela de gunoi, ci în acest recipient.

Astfel, se va ști care a fost cantitatea de deșeuri „deviată”, adică cea care nu a mai ajuns la Eco Bihor și pentru care orădenii nu au plătit colectarea, știut fiind că facturile lunare de salubritate pentru clienții operatorului RER Vest diferă în funcție de câte deșeuri generează o gospodărie.

La lansarea proiectului au fost prezenți mai puțin de zece locatari din cartierul Tineretului, dar Bihorul Civic va organiza întâlniri similare și pe 22 septembrie, respectiv pe 5 octombrie.

Proiectul este finanțat de Primăria Oradea, prin programul prin care se alocă bani organizațiilor non-guvernamentale, iar compostoarele distribuite cetățenilor sunt oferite de Consiliul Județean Bihor, care le-a cumpărat în cadrul proiectului european „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Bihor”, dar nu le-a distribuit cetățenilor până acum.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
idee buna pt cine vrea
Pt cei care folosesc compost e ok, insa pt cei care nu au nevoie, nu cred ca ar trebui obligati. Oricum intr-un compostor nu intra decat foarte putin fata de cat gunoi biodegradabil genereaza o familie de 3-4 persoane.
Postat 15 Septembrie 2022, 14:58 de oradea_mea_si_a_ta
Idee buna
Ideea buna, eu am trait ani de zile "in occident", acolo fiecare casa are compostor, obligati fiind de lege sa aibe... Acolo resturile nu se pun in pubela sau se trage pe WC... Ar trebui distribuit in toata Oradea, nu doar la privilegiati...
Postat 15 Septembrie 2022, 14:33 de Levente80
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON