Handbaliştii de la CSM Oradea au reuşit să obţină prima victorie în deplasare în cadrul play-off-ului Diviziei A. Succesul formaţiei pregătite de antrenorul Cosmin Liberţ s-a produs duminică pe terenul celor de la CSM Alexandria, unde roş-albaştrii s-au impus cu scorul de 33-31.
Jocul, care a contat pentru etapa a 6-a, a fost început mai bine de gazde, care la jumătatea primei reprize conduceau cu 9-5. Echipa din Teleorman s-a distanţat apoi şi mai clar, la cinci goluri diferenţă, însă orădenii au reacţionat bine şi chiar au egalat situaţia pe tabelă în ultimul minut al primei reprize. Totuşi cei care au avut ultimul cuvânt înainte de pauză au fost gazdele, care au înscris pentru a intra la vestiare cu 17-16.
După pauză, bihorenii au revenit ceva mai montaţi şi au trecut în avantaj, la opt minute de la reluare, conducând cu 20-19. Apoi, cele două formaţii s-au succedat la conducere, însă jocul orădenilor a fost mult mai bun, iar elevii antrenorilor Cosmin Liberţ şi Dan Piţigoi s-au dovedit superiori, ei ajungând să conducă cu 26-23 în minutul 47.
Cei de la CSM Alexandria au încercat să revină, dar cel mai mult s-au apropiat la un gol, Oradea reuşind să se impună în cele din urmă cu scorul de 33-31.
Este cel de-al treilea succes pe care echipa de handbal masculin CSM Oradea l-a obţinut în acest play-off, fapt care îi conferă 9 puncte în clasament, unde se află la egalitate cu echipa din Alexandria. Lider este U Cluj, cu 18 puncte, urmat de CSM Sighişoara, cu 15 puncte.
Pe locurile 3 – 5, alături de Alexandria şi Oradea, cu 9 puncte, se mai află şi CSO Teutonii Ghimbav.
În partida de duminică de la Alexandria, Adrian Urdă şi Claudiu Chiorean au fost principalii marcatori ai orădenilor, cu câte 7 goluri. Albert Iulian Vizitiu a înscris şi el de 6 ori, iar Benjamin Szabo a marcat 5 goluri. De la gazde, cel mai eficace a fost Cătălin Fodorean, autor a 9 goluri.
În următoarea etapă, CSM Oradea va evolua luni, 31 martie, de la ora 18:30, la Arena Antonio Alexe, cu Universitatea Craiova.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.