Canicula le-a încins mintea! Un grup de tineri s-au încăierat, vineri noaptea, în centrul Oradiei, pe terasa unui local. În urma scandalului, patru persoane au ajuns în arestul Poliţiei Bihor, iar un tânăr a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
Încăierarea s-a petrecut pe terasa unui local de pe strada Vasile Alecsandri, după cum reiese dintr-un filmuleţ postat pe Tiktok.
Bătăușii îşi împart pumni şi picioare şi aruncă cu sticle goale și scaune unii spre alţii. Ulterior, scandalul s-a mutat în Piaţa Unirii, unde rivalii au continuat să arunce cu ce aveau la îndemână, îndeosebi scaune de pe terasă.
S-au oprit abia când au sosit în centrul Oradiei echipajele Poliţiei Bihor şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Incidentul a fost confirmat, duminică, la solicitarea BIHOREANULUI, de reprezentanţii Poliţiei Bihor. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, comisar şef Alina Fărcuţa, scandalul a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 3.40, pe Vasile Alecsandri, iar în încăierare au fost implicaţi 5 tineri: doi fraţi de 17, respectiv 20 ani din comuna Derna, un tânăr de 24 ani din Tileagd şi doi băieţi de 19, respectiv 21 ani din localitatea Pantelimon, județul Ilfov.
„A fost un conflict spontan, iar cei implicaţi au tulburat liniştea şi ordinea publică, stârnind indignarea trecătorilor”, a declarat comisarul şef Alina Fărcuţa pentru BIHOREANUL.
În urma scandalului, tânărul de 24 ani din Tileagd a fost transportat la spital. Ceilalţi patru au fost reţinuţi pentru 24 ore, pentru încăierare, respectiv tulburarea liniştii şi ordinii publice.
În înregistrarea video surprinsă de unul din martorii scandalului mai sunt arătate și alte instantanee din viața de noapte a Oradiei: un tânăr „obosit” care doarme pe duşumeaua unui local din pasajul Vulturul Negru sau o femeie care dansează dezinvoltă în Piaţa Unirii.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.