URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Iulie 2024, 18:40

Circ în Parlamentul European: Diana Șoșoacă, dată afară cu scandal, în uralele colegilor europarlamentari (VIDEO)

Circ în Parlamentul European: Diana Șoșoacă, dată afară cu scandal, în uralele colegilor europarlamentari (VIDEO) Sursa foto: captură video / Facebook

Diana Şoşoacă a fost dată afară joi din şedinţa Parlamentului European, în timpul dezbaterii privind alegerea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene, scrie G4Media.

Roberta Metsola, şefa Parlamentului European, a cerut scoaterea din sală a Dianei Şoşoacă, lidera partidului de extremă dreapta SOS, deoarece aceasta încerca să întrerupă discursul eurodeputatei Valerie Hayer de la Renew. "Este a treia oară când faceţi asta", a subliniat Metsola.

Într-un video publicat pe pagina de Facebook a lui Luis Lazarus, europarlamentar şi coleg de partid cu Şoşoacă, se vede cum aceasta ridică deasupra capului o icoană în timp ce strigă "In God we trust" (n.r. Noi credem în Dumnezeu), iar mai mulţi bărbaţi încearcă să o calmeze. 

Cu agenții de securitate lângă ea, Şoşoacă a continuat circul, spunând că are dreptul să vorbească în plen pentru că a fost votată de cetăţenii români, în timp ce îşi punea o botniţă la gură. Apoi, ea a scos un sac negru de dimensiuni mari pe care l-a fluturat, strigând: "Ai omorât oameni, am dreptul să vorbesc", o acuzaţie care o viza pe Ursula von der Leyen. 

"De câţi colegi e nevoie pentru a fi escortată din sală? Cred că aţi vorbit destul", a declarat Metsola, în mijlocul strigătelor furioase ale lui Şoşoacă. 

În cele din urmă, deputata a fost escortată afară din sala de plen, în urlalele şi aplauzele colegilor europarlamentari.

După incident, Diana Şoşoacă a declarat presei că Ursula von der Leyen este "o criminală" şi că "Casa Satanei e aici, la Bruxelles".

Întrebată de jurnalişti ce le cere eurodeputaţilor, Şoşoacă a răspuns vehement: "Să asculte de cetăţeni. De ce sunt aşa deranjaţi de o icoană? Suntem creştini, în România sunt 98% creştini. Suntem ortodocşi, credem în Dumnezeu. Avem dreptul să vorbim! Unde e dreptul nostru să vorbim? Au tras la loterie persoana care să vorbească. De ce? O altă problemă e comunitatea LGBT, nu vrem să fie convertiţi copiii noştri", a spus aceasta, conform Digi24.ro.

Într-o postare pe Facebook, Siegfried Mureşan, vicepreşedintele PPE, a spus că Şoşoacă s-a făcut de râs şi a condamnat comportamentul acesteia.

"Diana Şoşoacă nu ne reprezintă. Ea nu reprezintă România. Vorbeşte în nume propriu. România este o ţară civilizată, proeuropeană, românii sunt serioşi şi muncitori peste tot în lume. Iar în Parlamentul European mergem pentru a munci, nu pentru a ne face de râs. Mergem pentru a construi Europa, pentru a face cinste României, nu pentru a ne face de râs", a scris Mureşan.

Ulterior, partidul SOS al Dianei Şoşoacă a emis un comunicat de presă în care denunţă ceea ce ei consideră a fi un act de cenzură: "Astăzi, Parlamentul European şi-a dezvăluit adevărata faţă: o instituţie care cenzurează şi suprimă vocile ce se ridică împotriva dictaturii birocratice şi a atacurilor asupra valorilor fundamentale ale naţiunilor europene. Diana Iovanovici-Şoşoacă, avocat şi europarlamentar, un adevărat erou naţional şi european, a fost escortată în mod abuziv din plenul Parlamentului European, după ce şi-a exprimat curajos opinia despre credinţă şi libertate", au comunicat cei de la SOS.

Potrivit articolului 182 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, deputata Diana Iovanovici Şoşoacă a fost exclusă din sală pentru restul şedinţei după ce a întrerupt de trei ori dezbaterea. Articolul 182 prevede măsuri imediate împotriva celor care încalcă normele de conduită, inclusiv excluderea din sală.

Nu este prima dată când Diana Şoşoacă provoacă scandal în Parlamentul European. Cu o zi înainte, ea a acuzat Europa că a "distrus România" ajutând Ucraina şi că "pacea nu se face trimiţând arme". Eurodeputata a criticat de asemenea Ucraina pentru discriminarea minorităţii române.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
georgemarian
Concret spre exemplu ( nu e exemplu e realitatea) an intrat in UE, sau era mai bine in CCCP, pana și Ceaușescu sa delimitat de Ruși. Daca erai mai atent la.comentariile mele înțelegeai ca il urăsc pe Iliescu, și pun SUB-DEZVPLTAREA României in carcaui. De ce iti trebuie ție Sosoacasi Aur, cand nu au făcut nimic,absolut nimic? Dar daca esti asa de slab dezvoltat, sa nu stii ce tehnologie produce România, nu am ce draq sa mai spun.
Postat 20 Iulie 2024, 00:43 de Sandu2100
Ce au facut concret Sandule...
..PCR-isti tai? Guverneaza pe datorie? Asta știe orice boschetar, să cumpere pe caiet! Mai concret? Ce industrie dusuie sub astia? In afara de Penny și Kaufland? Ce tehnologii producem in afara de lemne de foc? Io zic sa te mai speli o data pe fata cu apa rece sau sa dai drumul la aer conditionat si după să vii sa lauzi PSD+PNL care is in cardasie la cascaval!
Postat 19 Iulie 2024, 22:59 de georgemarian
georgemarian
Sosoaca e Aur si restul prostiei, Iliescu si restul nubau facut nimic concret, când Iliescu ar fi trebuit să-l pună pe rege înapoi, a tinut cu dintiinde putere. Cu chin cu vai România merge spre bine " incet si sigur ca in Cadillac " Dar oamenii care fac doar scandal si nu vin cu nimic concret, imi arată viitorul României, adică cu Românii ăștia de baltă, noi o sa fim o țară împărțită in 3, săraci lipiți pământului, jocul îl face Orban Viktor. Aur nu are cap, Sosoaca la fel, ei nu e PRM si nu vor fi. Ei se dau Români, să fi Român nu e tot una cu a fi Român. Am vaXXinul nu-i problemă, dar nu sunt atât de prost sa ascult de Sossau Aur sa ma vaccinez, ne mor copiii de Rujeola din cauza lui Sosoaca și Aur pt ca deștepții ca tine ii cred pe ei. Ei dairy e cu BLABLABLA dar nimic concret, băgă un search pe GOAGLE si e deștepți. Totuși nubsunt atât de prost sa ascult de proști, ascult de doctori, mie nu-mi spune un INSTALATOR sa nu ma vaccinez ca așa a văzut el la TV .
Postat 19 Iulie 2024, 19:51 de Sandu2100
Sosoaca are dreptate in multe privințe...
...dar este de știut că a făcut blat cu PSD la majoritatea legilor abuzive votate și blat și la alegerile care au trecut. Aud pe Sandu că AUR n-a făcut nimic. Dar la AUR este la guvernare de 35 de ani sau PSD-PNL? La AUR e pâinea și cuțitul sau la PSD-PNL? Nu PSD-PNL își mărește milionarii de partid prin abuzurile și contractele cu dedicație? Nu ei conduc dictatorial acest stat? Uita&te pe site la AUR câte legi au propus? Urmărește activitatea lor parlamentară și civilă să vezi la câte abuzuri s-au opus. Dacă nu erau AUR și alți militanți civici, acuma scriai in propria casă vaccinat cu 10 doze și cu 3 măști pe față și legat de pat. AUR a făcut maximum din ce putea să facă un partid de opoziție. Ei nu s-au atins de banii alocați partidului, in schimb PSd și PnL au băgat în fundul A3 și Digi24 și etc. pe puțin 50 mil. euro. Alții cu 50 mil. au făcut un spital pt copii utilat complet. Nu fi ipocrit Sandu că știm ce poate PCR-ul tău!
Postat 19 Iulie 2024, 18:34 de georgemarian
KP
Ai același comportament de bolnav cu capul precul $o$ocul. Te simți bine can vezi scandaluri, pt ca nici ea nici Aur nu au făcut nimic inafara de scandaluri.
Postat 19 Iulie 2024, 14:48 de Sandu2100
Vreo 3 care comentează mai jos ...
... e clar că fac degeaba umvră pământului. Ei sunt din categoria slugilor proaste și leneșe care, pentru un Euro căzut din cer, sunt în stare să accepte biciul și o felie de pâine, în locul demnității care i-ar da, pe muncă și gândire multă, friptura de vrăbioară la care visează degeaba cu anii.
Postat 19 Iulie 2024, 11:45 de KP
Comportamentul și modul de exprimare este greșit la Șoșoaca, dar atât.
Pe fond, are dreptate în tot ceea ce spune. Iar Comisia Europeană, care se pișe total nedemocratic după orice legi de fapt pe Parlamentul European, a reintrat în mâna penalilor. Ursula van der Layen (că nu-i niciun "von" în după buletin din moment ce soțul este un pui de nobil olandez scăpătat), ca cel mai penibil ministru german al războiului din istoria Reich-ului, este de departe cea care va băga și România într-un război ruso-globalist care nu-i al nostru.
Postat 19 Iulie 2024, 11:39 de KP
Scandalagioaica
Atat o duce capul. Nu poti sa-i ceri mai mult.
Postat 19 Iulie 2024, 08:01 de TheSolarConnection
sa fie clar eu.....
Sa fie clar, eu nu am votata plavragioaica dar le mai lispsec alora cate o sapuneala sa le readuca mintile in cap! Din pacate tot von der criminala a ajuns sefa, din pacate!
Postat 18 Iulie 2024, 23:55 de scortosul
avem democratie
Faptul ca doamna a ajuns acolo este un semn de democratie. Nu putem spune ca in RO nu exista democratie. Asa s-a votat asta avem. Sa speram ca la urmatoarele alegeri vom avea mai multi alegatori si un rezultat mai relevant. Cat despre comportamentul doamnei e...... ! (O fi valabil "cum e turcul asa-i si pistolul" ??? )
Postat 18 Iulie 2024, 22:50 de Christa
No,
nu peste mult timp se vor achiziționa arme cu tranchilizante in Parlamentul European.
Postat 18 Iulie 2024, 20:38 de nealiniat
"Butoaiele goale fac gălăgie multa"
O cretina irecuperabila și ea și cei care au votat-o pe ea și pe tuturigă, în ăștia își pun uni încrederea.
Postat 18 Iulie 2024, 19:23 de sss
:::::))))))
Care ați votat-o pe vaca asta, bolnavilor
Postat 18 Iulie 2024, 19:00 de Sandu2100
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON