Shaquille O'Neal a îmbrăcat tricoul unei echipe de baschet din România. A făcut-o însă doar pentru a urca pe scena festivalului Electric Castle, unde a fost invitat în calitate de DJ.
De patru ori campion NBA alături de Los Angeles Lakers și Miami Heat, celebrul baschetbalist este pasionat de muizică și a devenit DJ după ce s-a retras din sport. El este totodată analist într-o emisiune dedicată baschetului și deține mai multe afaceri.
Shaquille O’Neal (52 de ani) și-a ales numele de scenă DJ Diesel.
Vineri noaptea, el a urcat pe scena de la Castelul Bonțita, ca invitat al ediției din acest an a festivalului Electric Castle. Potrivit Golazo.ro, Shaq a primit din partea organizatorilor un tricou al campioanei României la baschet, U BT Cluj, care avea numărul său legendar, 34.
De asemenea, el a pus piesa „We are the champions” în timp ce a arătat spre tricoul primit, în cinstea echipei U BT Cluj-Napoca, devenită din nou campioană națională, după ce a învins echipa Oradiei.
După ce a mixat câteva piese îmbrăcat cu tricoul primit, DJ Diesel l-a aruncat în public, mai scrie Golazo.ro.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.