Ca în fiecare an după sărbătorile de iarnă, compania RER Vest colectează separat brazii naturali folosiți de orădeni, în cadrul unei campanii realizate în colaborare cu administrația locală.
Orădenii au două opțiuni. Cei care locuiesc la bloc îi pot depozita, fără ornamente, instalații de iluminat sau orice alt accesoriu, lângă incintele metalice de depozitare a deșeurilor arondate asociațiilor. „Îi rugăm pe clienți să nu îi pună în interiorul țarcurilor, pentru a nu bloca accesul echipajelor care se ocupă de colectarea deșeurilor, dar nici pe al vecinilor care doresc să depoziteze deșeurile”, a transmis RER Vest.
Orădenii care locuiesc la case pot scoate brazii la limita de proprietate, în orice zi a săptămânii, cât timp se asigură că nu încurcă circulația pietonilor sau a mașinilor. Până la finalul lunii ianuarie, echipajele de salubrizare stradală vor ridica brazii din tot orașul.
Brazii artificiali sunt deșeuri reziduale și vor fi depozitați, pe bucăți, în containerul sau pubela neagră. Totuși, recomandarea este de a-i folosi cât mai mult timp, având în vedere că, după spusele unor producători, durata medie de utilizare a acestora este de 6 ani.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.