URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Noiembrie 2023, 11:25

Caz șocant la o școală din Oradea: Pedagog înjunghiat de o elevă chiar în biroul unei directoare!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un pedagog de la Colegiul Tehnic "Traian Vuia" a fost internat luni dimineaţă la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, după ce a fost înjunghiat în zona toracelui de o elevă.

Incidentul s-a produs luni dimineaţă şi a fost sesizat Poliţiei Bihor în jurul orei 9, prin 112. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi de la Biroul Siguranţă Şcolară.

Din primele informații, incidentul s-a produs în urma unui conflict spontan, chiar în biroul uneia dintre directoarele adjuncte ale şcolii, unde adolescenta, care este din Olcea, ar fi fost chemată, împreună cu mama sa, pentru probleme de comportament.

Sursele BIHOREANULUI spun că eleva în vârstă de 16 ani a intrat în birou cu cuțitul ascuns în bluză, iar la un moment dat a atacat, de față cu mama ei și cu directoarea școlii.

Directoarea colegiului, Alina Cotca, nu a răspuns apelului telefonic al BIHOREANULUI.

"Nu ştim ce s-a întâmplat, de la ce a pornit, a fost un conflict spontan. Eleva este în clasa a X-a şi este prima din clasă, beneficiind de bursă de merit", a declarat, pentru BIHOREANUL, şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Horea Abrudan.

Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul în vârstă de 41 de ani din localitatea Girișu de Criș a fost înjunghiat în zona toracelui, în partea dorsală şi a fost internat la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

"Pacientul era conştient şi cooperant la momentul în care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe", a explicat şeful UPU- SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea. 

Eleva este cazată în internatul școlii, iar bărbatul înjunghiat este pedagogul de noapte.

Cercetările au fost pornite pentru infracţiunea de tentativă de omor, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

UPDATE: Ar fi fost găsită cu un băiat în cameră

Directoarea Colegiului, Alina Cotca, a declarat pentru Bihon.ro că totul ar fi pornit de la faptul că eleva a fost prinsă în cameră cu un băiat.

„A fost găsită în cameră cu un băiat, noaptea la stingere, iar pedagogul i-a atras atenția că nu este normal și firesc. Și de acolo a pornit totul. Nu era de dat afară din internat, ci pur și simplu doar de atras atenția asupra unui fapt. Și astfel a reacționat copilul”, a declarat directoarea Alina Cotca, declarându-se șocată de întreaga poveste.

Informația a fost confirmată BIHOREANULUI de surse din anchetă, care au precizat că fata a fost surprinsă cu prietenul ei în cămin.

Din câte se pare, ea și-ar fi premeditat fapta, aducând de acasă un cuțit cu o lamă lungă de 20 de centimetri. Aceasta ar fi lovit atât de puternic încât i-ar fi atins victimei pleura (membrana care acoperă plămânii).

Eleva a fost ridicată și în prezent se află în custodia Poliției.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Cale lunga
O fi asa cum se spune in primul comentariu dar de la cele prezentate, reale sau nu, si pana la a da cu cutitul, si nu de oricine ci de UN COPIL de 16 ani, e cale lunga!! SCUZE!!!
Postat 28 Noiembrie 2023, 09:39 de AnaConda
In presa circula o alta varianta!
Eleva e o tanara de exceptie (vezi declaratiile lui H.A. sef inspectorat scolar), bursa de merit, prima din clasa, a intrat si in ,,atentia" lu' dom' pedagog. Fata i-a refuzat ,,ofertele", asa intrind in colimatorul barbatului. Cand a prins-o cu baiatul a fost momentul potrivit pt a (re)intra in joc. Refuzat din nou a parat-o conducerii. Fata a realizat ca nimeni n-o va crede dupa patania cu baiatul, asa ca a mers la date pregatita. A gresit, dar nu stiu cat e de vinovata! P.S. Am vazut in Oradea destule tinere de 16 ani mame a doi copii, desi ne innebunesc televiziunile cu sexul sub 16 ani, bla, bla, bla.
Postat 28 Noiembrie 2023, 09:14 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON