Noua producție a Teatrului Regina Maria este una dedicată întregii familii. Este pusă în scenă celebra poveste „Cartea Junglei”, cu Mowgli, copilul crescut în junglă, care se împrietenește cu animalele.
„«Cartea Junglei» face parte din categoria poveștilor nemuritoare. Aventurile lui Mowgli, puiul de om crescut în junglă de o haită lupi, educat de ursul Baloo și protejat de abila panteră Bagheera, nu au vârstă: valorile nobile pe care le dezvoltă, precum loialitatea, onoarea, curajul, tradiția au aceeași însemnătate și în zilele noastre, iar poveștile se adresează atât copiilor, cât și adulților, cu profunzimea și semnificația pe care le-o oferă fiecare vârstă”, arată reprezentanții Teatrului Regina Maria.
Rolul principal va fi adus în fața spectatorilor, alternativ, de doi copii aleși în urma unui casting. „Pentru rolul Mowgli s-a optat pentru dublă distribuție și va fi interpretat de doi băieți foarte talentați, Rareș Roșu (8 ani) și Luca Bran (9 ani), care au fost selectați în urma unui casting, la care s-au înscris 26 de copii”, mai transmite TRM.
Noua producție se anunță a fi un musical fermecător, potrivit pentru întreaga familie. Spectacolul păstrează subiectul principal al poveștii originale, „acela al copilului care se află la granița dintre 2 lumi: cea a animalelor și cea a oamenilor, dar aduce un element de noutate, explorând legătura ancestrală dintre mamă și copil”.
„Mama apare pe tot parcursul spectacolului ca o umbră, care călătorește fără întrerupere pentru a-și găsi copilul. Îl cheamă la ea fredonând cântecele de leagăn pe care i le cânta înainte să se petreacă tragedia despărțirii, pe care Mowgli le aude undeva în surdină și îl ajută să-și îndeplinească călătoria inițiatică și să facă trecerea dinspre lumea animalelor spre cea a oamenilor”, mai arată TRM.
(sursa foto: Teatrul Regina Maria)
„Cartea Junglei” este o coproducție a celor două trupe ale Teatrulului Regina Maria: Trupa Arcadia și Trupa Iosif Vulcan, îmbinând elemente specifice teatrului de animație și teatrului muzical, cu teatru dramatic.
Regia este semnată de Daniel Vulcu, asistat de Florian Silaghi, care s-a ocupat și de coordonarea mânuirii păpușilor. Cântecele sunt originale și sunt compoziția lui Dorin Griguță, „dar veți recunoaște și ritmuri îndrăgite”.
Decorul este realizat de Răzvan Chendrean, iar costumele de scenografa Oana Cernea, coregrafia este semnată de Dimény Levente, iar video mappingul de Sergiu Domide.
(sursa foto: Teatrul Regina Maria)
Din distribuție mai fac parte, alături de alții, Mirela Niță Lupu (povestitor), Ciprian Ciuciu (Bagheera), Igor Lungu/David Constantinescu (Baloo), Carina Bunea, Armanca Serac, Tudor Manea (Șarpele Kaa) și Alexandru Pop (tatăl lup), Angela Tanko (lupoaica Rama).
Premiera va avea loc în data de 4 februarie, de la orele 11:00 și de la 18:00, iar următoarea reprezentație deja anunțată în program va avea loc în data de 18 februarie, de la ora 18:00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria.
Biletele pentru primele două reprezentații sunt aproape sold-out și au mai rămas puține chiar și pentru cea din 18 februarie. Acestea pot fi cumpărate de pe platforma Eventim.ro. Producția apare și în programul lunii martie de la TRM, în data de 17.
Rudyard Kipling, autorul poveștii „Cartea Junglei”, a fost unul dintre cei mai importanți poeți și autori de proză scurtă din perioada victoriană. Cu toate că s-a născut în Bombay, la 5 ani a fost trimis în Anglia alături de sora lui, Alice. În 1882, la vârsta de 17 ani, tânărul Kipling s-a întors în India, astfel încât între ani 1883 și 1889 a lucrat în presa locală. În 1892 se căsătorește cu Carrie Balastier, sora lui Walcott Balastier, un tânăr editor din Statele Unite.
Ca urmare a acestui eveniment, aceștia se mută în Brattleboro, în statul Vermont. În această perioadă, Rudyard Kipling publică probabil cea mai cunoscută operă a sa – Cartea Junglei – inspirată parțial de textele indiene Panchatantra și Jataka. În 1907 îi este acordat premiul Nobel pentru Literatură, motivația juriului fiind aceea a „puterii de observație, originalitatea imaginației, virilitatea ideilor și talentul remarcabil pentru narațiune care caracterizează creațiile acestui autor de renume mondial”.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.