URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Septembrie 2022, 17:12

Bolojan vrea „reconversia” Campusului pentru învățământul special din strada Ceyrat într-unul pentru învățământul profesional dual

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, vrea să ceară mandat din partea celorlalți aleși ai bihorenilor pentru transformarea, cu bani europeni din PNRR, a Campusului pentru învățământul special aflat în construcție pe strada Ceyrat din Oradea într-unul pentru învățământul dual.

Argumentele: prognozele de acum trei ani privind creșterea numărului copiilor cu handicap ce pot fi școlarizați sunt contrazise de realitate, iar pe de altă parte Oradea și Bihorul au nevoie de forță de muncă cu o calificare cât mai înaltă, pregătirea acesteia fiind facilitată într-un campus dedicat aflat tocmai în vecinătatea Universității.

De la buget la PNRR

„În PNRR, pe componenta Educație, există un capitol, capitolul XVI, care are în vedere dezvoltarea și dotarea unor structuri de învățământ dual”, a spus Bolojan într-o conferință de presă susținută marți.

Întâlnirea a avut loc cu două zile înaintea reuniunii CJ Bihor în care pe ordinea de zi vor fi supuse dezbaterii și aprobării două proiecte privind transformarea Campusului pentru învățământul special, proiect al administrației anterioare în valoare de 16 milioane euro care trebuie finanțat din bugetul județului, în Campus pentru învățământul dual.

Pe de o parte, este vorba despre un acord de principiu pentru înființarea unui așa numit consorțiu de învățământ dual, între CJ Bihor, Primăria Oradea, Universitate, Inspectoratul Școlar Județean, liceele tehnologice și școlile profesionale din Oradea, precum și companiile importante din oraș. Despre acest proiect, Bolojan a afirmat că „ne-ar permite să acționăm împreună pentru dezvoltarea învățământului dual așa încât să avem oameni mai bine calificați, cu salarii mai bune, să avem sectorul privat implicat mai mult în pregătirea următorilor angajați, să avem consolidată legătura dintre Universitate și mediul privat, în așa fel încât să creăm condiții cât mai bune pentru dezvoltare”.

Campus învățământ dual strada Ceyrat, Oradea

Pe de altă parte, a arătat președintele CJ Bihor, consilierii județeni vor fi chemați joi să-i acorde un mandat „să acționeze pentru reconversia Campusului” propriu-zisă.

„Total inoportună reunirea tuturor ciclurilor de școlarizare”

Bolojan a afirmat că, înainte de a face această propunere, a analizat prognoza făcută cu trei ani în urmă, ce estima creșterea numărului de copii cu nevoi speciale care pot fi încadrați în învățământ și care a fost contrazisă de realitate. „Acum trei ani se prognoza că acest număr va crește, a scăzut”, a spus președintele CJ Bihor.

De asemenea, șeful administrației județene a spus că a existat o consultare cu specialiștii în învățământul special care au opinat că nu este indicată aglomerarea tuturor copiilor cu nevoi speciale, de vârste diferite, într-o singură unitate de învățământ, cum ar fi Campusul aflat în construcție în strada Ceyrat.

Ulterior conferinței de presă, la solicitarea BIHOREANULUI, CJ Bihor a precizat că numărul total al copiilor - începând de la vârstele preșcolare până la cele de liceu - cu nevoi speciale este de 773 persoane, față de 858 în anul școlar 2019-2020.

Totodată, CJ Bihor a pus la dispoziție o adresă a IȘJ Bihor potrivit căreia specialiștii în învățământul special consideră „total inoportună reunirea tuturor ciclurilor de școlarizare în același spațiu: elevii din ciclul preșcolar nu sunt compatibili cu elevii cu tulburări de comportament din ciclul profesional, elevii cu tulburări din spectrul autist au anumite particularități care ar putea duce la stagnări în evoluție și puternice crize de afect în interacțiune cu elevi de alte vârste și diagnostice etc”.

Transformarea, ușor de făcut

Președintele CJ Bihor a amintit în legătură cu realizarea Campusului pentru învățământul special că acest proiect, în valoare de aproximativ 16 milioane euro (fără TVA), a fost lansat în urmă cu trei ani fără să fi avut asigurată sursa de finanțare, lucrările propriu-zise începând abia în 2020.

Până în prezent, a precizat Bolojan, lucrările au ajuns la 80% stadiu de execuție, însă clădirile pot fi dedicate unui campus pentru învățământ profesional dual (în care pregătirea profesională e asigurată atât de cadre didactice, cât și de ingineri și maiștri de la companiile locale) deoarece spațiile realizate până acum au destinații „generale”, cum ar fi ateliere, cantină cu bucătărie și sală de mese, bibliotecă, săli de curs etc, „prin urmare respectă toate necesitățile unui spațiu general de învățământ, inclusiv pentru cel dual”.

În plus, a argumentat șeful administrației județene, Campusul „este lipit” de Universitatea Oradea și de viitorul Parc Științific și Tehnologic (aflat acum în construire), ceea ce ar însemna că „învățământul dual preuniversitar ar putea conviețui cu cel universitar, iar implicațiile ar fi mult mai mari” decât în cazul în care campusul ar fi finalizat cu destinația inițială.

Bolojan a afirmat că în cazul în care consilierii județeni vor aproba „conversia” campusului, CJ Bihor va depune un proiect pentru a primi finanțare prin PNRR, așa încât să recupereze inclusiv sumele cheltuite până acum pentru construirea facilităților existente pe strada Ceyrat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
::::::::::::::::
O noua dovada a lipsei totale de viziune al administrației conduse de Bolojan.Daca UE ne da bani pt scoli dual, facem scoli dual. Dacă ne dădea pt scoli speciale fiți siguri ca rămânea școală speciala. E penibil cum încearcă Bolojan sa împacheteze aceasta decizie.Ar fi f bine și frumos sa avem facilități pt acești copii în cele mai multe scoli din oraș și probabil ar fi nemaipomenit sa reușim sa ii aducem cât mai aproape de restul copiilor dar în realitate nu cred ca se va lucra pt asta. E o decizie seaca pur despre bani. Într-o alta ordine de idei ar fi foarte interesant sa ne arate domnul a tot stiutor adică Bolojan si cati elevi au aceste scoli dual și care e trendul ca din câte știu tinerii nu se înghesuie si băncile sunt mai mult goale unde mai pui ca de câte ori da AJOFM raportul despre posturile disponibile în parcurile industriale la 70% din ele se cer doar 10 clase și nicio calificare.Trei mandate ne-a tot amețit cu investițiile lui în parcurile industriale ca la final când am tras linie sa ni se spună din partea cunoscătorilor în domeniu ca de fapt Oradea a avut o creștere industriala egala cu stagnarea practic cei de la ziarul financiar au spus ca Oradea a pierdut timpul într-o regiune în plina dezvoltare.Bolojan ar trebui sa ne lase deci cu ideile lui despre industrie și mai ales despre educație ca iar face o nefăcuta și doar lasă niște copilași și familiile acestora fără un centru care probabil în timp își va dovedi utilitatea ca nu cred ca ar fi un concept unic în lume ce e un model copiat și deci funcțional în multe locuri.
Postat 21 Septembrie 2022, 00:39 de Robert
Viorica Dancila de Birtin si educatia :)))
Viorica Dancila de Birtin, cu chelia zbarlita, sprancenele reglate cu fixativ forte si pantalonii ridicati pana la epiglota, reformeaza educatia in cartierul ceyrat :)))
Postat 20 Septembrie 2022, 19:19 de Silver_Cat
handicapatii nu trebuie exclusi din societate
trebuie sa ii vedem pe strada, in jurul nostru, sa vorbim cu ei, sa ii vedem angajati, unde sa ne fie cot la cot colegi, clienti, angajatori, prestatori, cu demnitate si sa le multumim pentru servire. E buna grija pentru invatamantul special si nu trebuie neglijata, dar ideal ar fi sa vedem astfel de colegi rasfirati prin mai multe scoli, in jurul nostru si al copiilor nostri, care sa si-i faca prieteni. Totusi, au nevoie de metode diferite de predare in multe cazuri, de o clasa separata. Dar propunerea nu e rea: as fi de-acord cu transformarea in invatamant dual profesional daca se promit si aloca bani si proiecte la renovarea celorate scoli din oras astfel incat sa fie cate-o clasa speciala prin fiecare unitate scolara.
Postat 20 Septembrie 2022, 17:56 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON