URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 28 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Afirmația ar putea să pară scandaloasă, însă chiar cred - și încerc să și argumentez - că bihorenii, cel puțin, au cu cine vota. Da, ofertele de candidaturi, și pentru Parlament, și pentru Președinție, sunt pestrițe tare, dar însăși varietatea lor face imposibil ca alegătorilor să nu le fie pe plac una sau alta dintre ele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Octombrie 2024, 10:55

Bilanţul Operaţiunii Jupiter în Bihor: câte persoane și firme s-au ales cu dosare penale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Operaţiunea Jupiter, desfăşurată în Bihor sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a încheiat vineri, iar acţiunile întinse pe toată săptămâna au avut ca rezultat punerea sub învinuire a 23 de persoane fizice şi companii bănuite de fraude fiscale în valoare de peste 11 milioane de lei.

Acţiunea a început luni, după cum a relatat şi BIHOREANULcând 10 persoane au fost ridicate într-o anchetă ce priveşte o fraudă de 1,8 milioane lei cu bonuri fiscale măsluite în numele Gazprom. În următoarele zile, au avut loc descinderi la mafia deşeurilor, o reţea coordonată de un bihorean din Sânmartin, care a fraudat Fondul de Mediu cu 8,5 milioane, şi la un orădean care a vândut "la negru" electronice şi electrocasnice de peste 2,5 milioane de lei pe platforma OLX, pentru a fenta plata către stat a impozitelor şi a TVA  de aproximativ 500.000 de lei.

Anchetatorii au ajuns şi la o contabilă care coordona 16 firme de construcţii, profilate pe amenajarea unor terenuri de sport, şi care a derulat contracte publice, dar a omis să înregistreze venituri de 11,5 milioane lei, iar în final şi la patronul unei firme de mobilă din Beiuş, care şi-a lăsat angajaţii fără contribuţii la Pensii şi Sănătate, a înregistrat în evidențele contabile ale societății cheltuieli fictive de peste 240.000 lei şi a ascuns încasări de 1 milion de lei. 

În total, în perioada 21-25 octombrie 2024, anchetatorii au derulat 14 percheziţii domiciliare, 23 de firme şi persoane juridice au primit calitate de suspecţi. Trei persoane au fost şi reţinute pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor, iar doi bihoreni au devenit inculpaţi şi au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru suspiciuni de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

"Fraudele au fost comise în domenii ca prestări servicii construcţii şi anenajări terenuri de sport, colectare deşeuri reciclabile, comerţ cu produse electronice, servicii de transport", spun anchetatorii.

Valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat în cele şapte dosare penale se ridică la 11,3 milioane lei, iar pentru a-i recupera, anchetatorii au reuşit să recupereze 940.000 lei, prin plăţi voluntare făcute de cei anchetaţi.

Pentru restul pagubei, s-au instituit măsuri asiguratorii pe case, terenuri, spaţii comerciale şi maşini de peste 13 milioane lei, mai spun procurorii. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5955 RON
  • 1 EUR = 4.9732 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON