URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 28 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Afirmația ar putea să pară scandaloasă, însă chiar cred - și încerc să și argumentez - că bihorenii, cel puțin, au cu cine vota. Da, ofertele de candidaturi, și pentru Parlament, și pentru Președinție, sunt pestrițe tare, dar însăși varietatea lor face imposibil ca alegătorilor să nu le fie pe plac una sau alta dintre ele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Octombrie 2024, 09:49

Victoraş de AUR: Cum îi face excentricul Victor Micula propagandă lui George Simion (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Condamnatul Victor Micula, cel mângâiat astă primăvară cu o pedeapsă cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii, şi-a găsit o nouă pasiune. Pe Tik Tok, desigur, unde are peste 4 milioane de urmăritori.

Victoraş şi-a creat aici o adevărată reţea pro-AUR, ba şi-a mai pus şi sigla partidului la vedere, îndemnând publicul să voteze această formațiune la parlamentare și pe George Simion la prezidențiale, „pentru a fi schimbare”.

Printre susținătorii săi s-au manifestat maneliști şi infractori, unii chiar cunoscuţi, cum ar fi liderul clanului Duduienilor, George Pian.

Victoraş intră cu ei în live-uri, aducându-l inclusiv pe „şeful” George Simion, căruia interlopii i se plâng printre înjurături şi blesteme că-s amenințați pentru sprijinul arătat pentru partid, iar prezidenţiabilul le promite că va lua măsuri pentru a-i proteja de represalii.

Niște oameni de AUR, ce mai...

 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Fagmilia căcăflendurilor din Căcăceni.
Tac-su e fan PSD. Unchiu-su e fan PNL. Sau invers, că nici ei nu mai știu care-i de la stânga și care-i dd la dreapta. PSD i-a îmbogățit pe germeni și apoi i-a lăsat să trăiască. PNL s-a lipit mai apoi de ei ca timbrul de plic, după care i-a reîmbogățit ca să aibă de unde ronțăi ceva și partidul. Victoraș e acum derutat, că în vremea mai nouă a PSD au câștigat frații niște procese pe bani de luat, în timpul noului PNL și-au putut pune și ceva deoparte, dar s-au gândit că-i îngropă Europa în datorii până de le crapă și ultima para, așa că s-au reorientat spre AUR, crezând că omul infiltrat acolo, avocatul europarlamentar ce le asigură asistența juridică a multiplelor falimente, o să le readucă faima de odinioară. Doar că, la Simion nu au putut ajunge, așa că Victoraș linge acum clanța în stilul caracteristic de caracter pe care l-a deprins de la fagmilia aruncată pe scări de acum încolo, de Statul Paralel atât de eșuat sub bagheta dirijorală a finanțelor liberalo-social-democrate.
Postat 28 Octombrie 2024, 11:58 de KP
Dar propaganda pro-birtin pe bani publici ??
Cu ce este mai buna propaganda nesimtita, pe bani publici, pentru slavirea eternului birtinez ceausist ?
Postat 28 Octombrie 2024, 11:02 de Silver_Cat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5955 RON
  • 1 EUR = 4.9732 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON