URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că, în sfârșit, contraselecția practicată la PNL de primul schior al țării începe să dea roade. Cum cifrele arată că blândul general Ciucă stă în sondaje pe undeva în marja de eroare a acestora, liberalii s-au trezit că nu e prea sănătos să mergi la război cu declarația de capitulare gata semnată. Și acum umblă după persoane cât de cât frecventabile...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mai mult de jumătate dintre comunele bihorene se laudă cu săli și terenuri de sport, ba și cu capele prin cimitirele sătești, făcute cu sute de milioane de lei încă din epoca lui Adrian Năstase, apoi din răposatele programe naționale de dezvoltare locală PNDL 1 și PNDL 2, gestionate de Elena Udrea și Liviu Dragnea, iar în ultimii trei ani și din Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Noiembrie 2022, 11:01

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au pierdut amicalul din Ungaria, cu Szolnoki Olajbanyasz

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Profitând de întreruperea competiţională, echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea s-a deplasat în weekend în Ungaria, unde a disputat un joc amical, în compania formaţiei Szolnoki Olajbanyasz, care deține Cupa Ungariei și se află pe locul al doilea în ierarhia la zi a campionatului din țara vecină. 

Blocajul defensiv, „defectuos”

Desfăşurat sâmbătă în localitatea Kunszentmarton, jocul s-a încheiat cu scorul de 76-70 în favoarea celor de la  Szolnoki Olajbanyasz.

Tehnicianul Cristian Achim i-a trimis în teren pe Neal, Richard, Holt, Markovic și Baciu. Jucătorii de la CSM CSU Oradea au început bine partida şi s-au aflat la conducere pe tabelă pe tot parcursul primelor două sferturi, la un moment dat şi cu o diferenţă de 12 puncte, dar la pauza mare scorul era 40-33 pentru roş-albaştri.

Stephen Holt s-a remarcat cu 11 puncte în debut, în timp ce minute bune au jucat în aceste sferturi şi tinerii Enzo Vescan şi Marian Schmidt, dar ambii ajunseseră deja la trei greşeli personale.

Deşi şi debutul sfertului III a fost favorabil CSM-ului, pe parcurs cei de la Szolnok au revenit şi s-au apropiat pe tabelă.

„Blocajul defensiv a fost defectuos toată seara, iar de pe urma acestuia Szolnok a reușit să restabilească egalitatea la 67 cu două minute înainte de final. Oradea a alternat formulele de joc, având numeroase momente cu patru oameni de perimetru în teren. Jocul ofensiv a fost modest, iar numărul posesiilor pierdute a crescut pe final. Un nou coș de trei puncte i-a adus pe maghiari la conducere. CSM-ul nu a avut reacție, Szolnok reușind să se desprindă în câștigătoare”, după cum precizează site-ul oficial al echipei orădene.

În amicalul din Ungaria cu Szolnoki Olajbanyasz, Mark Ogden și Nikola Markovic au fost principalii marcatori ai CSM-ului, cu câte 13 puncte. I-a secondat Stephen Holt, cu 11 puncte.

De la Szolnok s-a remarcat în mod special Bojan Subotic, autor a 20 de puncte.

Trei jucători, la „națională”

De menţionat că la acest joc amical, formaţia orădeană nu s-a bazat pe jucătorii Tudor Gheorghe, Bobe Nicolescu și Donatas Tarolis, plecaţi la echipele naţionale ale României, respectiv Lituaniei. Primii doi au evoluat pentru reprezentativa ţării noastre, duminică seara, cu Portugalia în deplasare, într-un joc din precalificările pentru Campionatul European din 2025. Echipa Portugaliei s-a impus însă clar, cu scorul de 92-62.

În urma acestui rezultat, Portugalia urcă pe primul loc în Grupa F, cu 8 puncte, în timp ce România rămâne pe locul 3, cu 5 puncte.

Până acum, România a mai jucat 3 meciuri în grupa F. În primele două, românii au pierdut cu Portugalia, 59-75, şi cu Bulgaria, 72-84, după care au învins Cipru. Echipa ţării noastre va disputa ultimele două meciuri din grupă pe 23 şi 26 februarie 2023, cu Bulgaria și Cipru. În calificările Campionatului European 2025 va ajunge doar prima clasată din grupă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4799 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON