URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Mai 2022, 16:00

"Au majorat de patru ori taxele!". PSD Bihor a cerut Prefecturii să atace o hotărâre de Consiliu Local din 2020, susținând că e "nelegală şi neconstituţională"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PSD Bihor a cerut joi în scris Instituţiei Prefectului şi Avocatului Poporului să atace în contencios Hotărârea Consiliului Local Oradea 896 din 2020 ca fiind "nelegală şi neconstituţională".

Deși au reprezentanți în Consiliul Local Oradea, social-democrații au ieșit la atac la aproape doi ani de la intrarea în vigoare a HCL-ului, prin fostul polițist Florian Sîrca, ales de curând vicepreședinte al PSD Bihor.

"Cu largul concurs al prefectului..."

Sîrca a susținut joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că HCL 896 a reîncadrat "abuziv şi nelegal" toate terenurile situate în categoria A şi B pe care sunt edificate imobile în categoria curţi - construcţii, chiar dacă acestea sunt preponderent grădini şi livezi.

"Am parcurs toată legislaţia în materie de impozite şi taxe: Constituţia Românei, Codul Fiscal, Legea Cadastrului şi Legea Construcţiilor 50 din 1991. Această legislaţie spune foarte clar că schimbarea destinaţiei unui teren se face: 1. în momentul în care capul gospodăriei depune la Registrul Agricol o cerere pentru schimbarea destinaţiei terenului şi 2. ca efect al autorizaţiei de construire, cu amendamentul că se referă doar la suprafaţa ocupată de construcţie", a declarat Sîrca (foto stânga).

Potrivit PSD-istului, această Hotărâre de Consiliu Local "nelegală şi neconstituţională" a făcut ca impozitele a peste 5.000 de contribuabili care locuiesc pe dealurile Oradiei, în zone cu grădini şi livezi, să crească începând din ianuarie 2021 şi de patru ori.

Vicepreşedintele PSD Bihor a acuzat municipalitatea orădeană că a supraimpozitat orădenii "abuziv, cu nerespectarea Constituţiei şi a legislaţiei derivate, cu largul concurs al prefectului (n.r. Dumitru Ţiplea), care a avizat o Hotărâre de Consiliu Local nelegală şi neconstituţională".

Pentru a se face mai uşor înţeles, el a făcut o analogie cu impozitele aferente autovehiculelor, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului. "Cum ar fi ca, din 1 ianuarie 2023, toate autovehiculele Dacia Logan (n.r. de 1.400 centimetri cubi) să fie încadrate la 3.000 centimetri cubi?", a întrebat retoric social-democratul.

"De patru ori mai mult!"

Între altele, în susţinerea demersului său, Florian Sîrca a exemplificat cu cazul orădeanului Leontin Cristea (foto dreapta), și el fost polițist, coproprietar al unui teren de 5.400 metri pătraţi, din care 1.280 metri pătraţi în categoria curţi - construcţii aferente casei ridicate în 1956 şi 4.430 metri pătraţi teren arabil intravilan (2.500 metri pătraţi livadă şi 640 metri pătraţi teren arabil).

"Până în 2020 plăteam un impozit de 640 lei. După intrarea în vigoare a HCL-ului, în 2021, mi-a venit atât mie, cât şi fratelui meu, care este coproprietar, un impozit de 2.160 lei pentru fiecare (de aproape 4 ori mai mult - n.r.)", a povestit Cristea.

Orădeanul s-a plâns că situaţia este cu atât mai revoltătoare cu cât este vorba de un teren în pantă (foto jos) pe care, spune el, nu se poate construi.

Petiţii fără efect

În ciuda acestui fapt, odată înregistrat de Primărie la o categorie de impozitare superioară, terenul nu a mai fost niciodată reîncadrat la categoria agricolă.

"Am făcut două petiţii. La prima, Primăria mi-a răspuns că nu am depus cererea până în termenul de 30 aprilie 2021 (n.r. stabilit prin HCL ca termen limită) şi că sunt bun de plată. La a doua petiţie făcută mi-au comunicat următorul aspect: să mai cheltui nişte bani atât pentru un expert topograf, cât şi la Cadastru ca să parcelez acest teren, suprafaţa construibilă să aibă un număr cadastral, iar suprafaţa de livadă alt număr cadastral", a declarat Cristea.

"Nu avem ce face..."

Orădeanul a refuzat să angajeze o astfel de lucrare care l-ar fi costat peste 4.000 lei şi s-a alăturat demersului PSD Bihor, partid care a cerut Instituţiei Prefectului şi Avocatului Poporului revocarea parţială a HCL 896 din 2020.

Acesta este cu atât mai revoltat cu cât, potrivit propriei declaraţii, inclusiv angajaţii Primăriei au recunoscut că are dreptate.

"La a doua petiţie am fost chemat la Registrul Agricol. Funcţionarii de acolo au recunoscut că suprafaţa este ca în CF, ştiau că livada are aceeaşi suprafaţă, că au trimis drona să verifice, dar mi-au spus că «există o Hotărâre de Consiliu Local, nu avem ce face»", a povestit Cristea.

Florian Sîrca şi Leontin Cristea au făcut apel la orădenii care se află într-o situaţie similară şi au fost supraimpozitaţi abuziv de municipalitate să se ralieze demersului lor pentru ca acesta să aibă mai multă greutate în faţa instituţiilor Prefectului şi Avocatului Poporului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Chelul atomic naste pui vii
HCL-ul cu pricina se alatura lungului sir de abuzuri marca PMO-Bolojan-Birta-Pnl. Corifeii DEZVOLTARII au nascut si halucinatia numita "Regulamentul alinierii pe inaltime", nealinierea fiind recompensata cu supraimpozitarea [ https://adevarul.ro/locale/oradea/regulamentul-primarului-bolojan--supraimpozitarea-cladirilor-scunde-oradea-desfiintat-judecatori-Incalca-dreptul-proprietate-1_5cca8dfe445219c57e2a3c24/index.html ]. Practic , pmo s-a gindit sa impoziteze si ceea ce nu ai. Desi impozitul ar trebui sa fie o taxa pe FOLOSINTA. Ceva ce nu folosesti/exploatezi nu aduce venituri, dimpotriva, genereaza costuri, intretinere,conservare. #Echipa cistigatoare, anticipeaza fara sa vrea (?) noua ordine mondiala care se vrea instaurata, a carei deviza este: "Nu veti avea nimic dar veti fi fericiti". Chiar asa? Da, statul iti va da toate cele de trebuinta, dupa nevoi. Prima etapa este deposedarea. Cum? Simplu,prin taxe oneroase care sa faca imposibila posedarea. Nu,nu e nationalizare, doar am vrut capitalism, dupa revolutie. Deja coalitia a realizat ca nu sunt impozitate proprietatile corespunzator. Ciolacu,ieri: "Trei case la tara sa aiba impozit cit o garsoniera in bucuresti?" Romania are nevoie de un batalion Azov...
Postat 20 Mai 2022, 10:03 de excalibur
Interesant
Interesant este ca pe terenurile adiacente sunt construite case, dar proprietarul zice ca nu poate construi. Stiu ca tuturor ne-ar place sa platim cat mai putin, dar daca ai o proprietate trebuie sa platesti pt ea, chiar daca tu plantezi pomi ...
Postat 19 Mai 2022, 22:04 de oradea_mea_si_a_ta
.....
Dl ex-militist ar trebui sa stie ca hcl-urile pot fi atacate in instanta! De ce nu o face?! Ok, ii foloseste putin circ mediatic, dar daca doar circ vrea, va ramane doar cu circul iar pulimea buna de plata, ca si pana acum.P.S. Nu cred ca sunt romani mai pr*sti decat oradenii, pana si aia din Teleorman s-au dezis de belinar, numai noi BIRTINEZU'! BIRTINEZU'! Ne-a pacalit o data, sa-i fie rusine! Ne-a pacalit a doua oara, sa ne fie rusine!
Postat 19 Mai 2022, 17:50 de pinonel
incadrarea tot ramane o problema
daca ne uitam din punctul de vedere al primariei: cand au utilitati de oras (retele publice - apa, canal, pluviala, curent, gaz, internet), trebuie sa platesti mai mult pentru serviciile publice decat un teren agricol. Insa nu poti parcela curtea din centrul orazii ori din iosia, cu un topograf si cadatru, si sa o declari teren agricol, desi ai o gradina de legume acolo. Face sens ca in intravilan sa nu ai terenuri agricole, ci doar curti, daca nu esti cu put si decantor, cu fantana si vidanja, ci cu utilitati publice.
Postat 19 Mai 2022, 17:47 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON