URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Octombrie 2023, 09:02

Atenţie, şoferi! Strada Traian Blajovici din Oradea devine drum cu prioritate la intersecția cu Octavian Goga, iar pe Vlădeasa se face sens giratoriu (FOTO)

Atenţie, şoferi! Strada Traian Blajovici din Oradea devine drum cu prioritate la intersecția cu Octavian Goga, iar pe Vlădeasa se face sens giratoriu (FOTO) text foto: Circulația prin intersecția străzilor Vlădesa și Traian Blajovici va fi reglementată printr-un sens giratoriu.
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Strada Traian Blajovici din Oradea va deveni drum cu prioritate la intersecţia cu strada Octavian Goga, unde până acum şoferii întâlneau semnul "Stop".

Măsura a fost luată în şedinţa de vineri a Comisiei tehnice pe probleme de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea.

"Strada Traian Blajovici devine prioritară la intersecţia cu strada Octavian Goga, urmând să se monteze un indicator Stop, pe strada Octavian Goga", a anunţat vineri municipalitatea printr-un comunicat de presă.

Strada este tot mai aglomerată odată cu dezvoltările imobiliare din Calea Aradului şi construirea noii săli polivalente, fapt pentru care municipalitatea va lua măsuri suplimentare de fluidizare a traficului.

Potrivit comunicatului, "comisia a avizat realizarea unei sens giratoriu la intersecţia străzilor Traian Blajovici şi strada Vlădeasa".

Lucrările de amenajare a sensului giratoriu (foto jos) urmează să fie realizate în viitorul apropiat.

Lucrări pe strada Olteniei

Pe de altă parte, în cadrul aceleiaşi întâlniri, Comisia de circulaţie a decis închiderea circulaţiei pe strada Olteniei în perioada 9 – 23 octombrie.

Restricţiile de circulaţie vor fi aplicate pe tronsonul delimitat de Parcul Brătianu şi zona de deasupra parcării amenajate pe amplasamentul fostelor ruine de lângă linia ferată (foto jos).

În intervalul menţionat, firma Trebor va executa lucrări de reamenajare a zonei (foto jos) care vor cuprinde taluzări, amenajări ale trotuarelor şi carosabilului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Praf în ochi...
... asta era ultima intersecție în care trebuiau să schimbe prioritățile... Vai de capul lor...
Postat 07 Octombrie 2023, 20:39 de Taxi-driver
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON