URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Iulie 2024, 21:00

Atât s-a putut! Naționala României, eliminată de Olanda, în optimile de finală ale EURO 2024 (FOTO)

Atât s-a putut! Naționala României, eliminată de Olanda, în optimile de finală ale EURO 2024 (FOTO) Inquam Photos / Alex Nicodim

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parcursul frumos al echipei naționale a României s-a încheiat marți seară, în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal, după ce selecționata antrenată de Edward Iordănescu a fost înfrântă de naționala Olandei, scor 3-0, după cele 90 de minute de joc.

Diferență de valoare

Golurile olandezilor au fost înscrise de Bapko (minutul 20) și Malen (minutele 83, 90+4). Un al patrulea gol al Olandei a fost anulat de VAR, în minutul 63, pe motiv de offside.

La golurile olandezilor au greșit Rațiu, Niță și Drăgușin, trei dintre cei mai buni oameni ai ”naționalei”.

Tricolorii au contat cu adevărat pe teren în prima jumătate a primei reprize, când au avut incursiuni periculoase înspre poarta adevrsarilor, dar apoi olandezii s-au instalat la cârma jocului și, prin acțiuni organizate și rapide, au dominat necruțător.

„Partida a început absolut surprinzător, cu o echipă a României care s-a năpustit spre careul advers și, minute bune, i-a fixat pe olandezi în propriul teren. Apoi, însă, a început contraofensiva Olandei, care a câștigat meciul cu 3-0”, consemnează Hotnews.ro.

Organizatorii au anunțat că 65.000 de spectatori au fost prezenți pe stadionul din Munchen, între care o galerie extrem de numeroasă a României, de circa 25.000 de spectatori care i-au încurajat constant pe tricolori, inclusiv la finalul partidei.

„Zidul galben” din tribune a dominat vizual și sonor atmosfera de pe stadion. „Echipa și-a atins limitele sportive, dar rămânem cu dăruirea care i-a reconectat pe fani cu naționala”, a consemnat Mediafax.

Oradea, meci euro 2024, Romania

Fumigene pentru tricolori

Și în centrul Oradiei s-au strâns sute de susținători ai naționalei care, pe o vreme potrivnică, au suferit pe tot parcursul meciului, proiectat pe ecranul gigant.

Chiar dacă au fost mai puțini decât la celelalte meciuri în care România a jucat la Euro 2024, orădenii s-au bucurat la fiecare moment important al meciului. S-au ridicat în picioare la intonarea imnului, mulți purtând steagul României, tricouri sau fulare tricolore.

Oradea, meci euro 2024, Romania

Suporterii au tresărit la fiecare ocazie pe care echipa antrenată de Iordănescu a avut-o la poarta olandezilor. Schimbarea cursului jocului le-a mai redus din entuziasm, dar la finalul meciului, și suporterii orădeni au scandat „România!”, declarându-se mulțumiți de traseul naționalei la acest turneu final. Fumigenele aduse pentru sărbătoare au fost aprinse, la final, în cinstea tricolorilor.

„Sunt mândru că sunt român”

„Le-am strâns mâna adversarilor, au fost mai buni decât noi și meritau să câștige. La acest EURO fiecare a făcut ceea ce a depins de el ca să ajutăm echipa să aibă rezultate și, cred eu, am făcut o treabă bună. Sunt mândru de băieți și, mai presus, sunt mândru că sunt român și le mulțumesc tututor suporterilor români care au fost alături de noi. A fost ceva incredibil, jos pălăria pentru cei care au venit în Germania, dar și pentru oamenii de acasă!”, a declarat Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei.

„Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România - Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul lor, ei sunt campionii Europei, noi nu suntem. Poate în viitor”, a spus antrenorul, citat de Hotnews.ro.

„Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt. Am dat totul. Încheiem o poveste foarte frumoasă care poate să aducă în viitor lucruri foarte bune dacă știm cum să gestionăm acest moment. Pentru fotbalul românesc poate să fie un nou început. Eu le mulțumesc băieților pentru tot parcursul și pentru toată implicarea lor. Au depășit limite, au rupt bariere, să nu uităm că România s-a calificat de pe primul loc, a câștigat grupa de la Euro”, a spus Edi Iordănescu, în interviul de după meci.

Selecționerul României a subliniat superioritatea valorică a Olandei și a mulțumit fanilor români. „E foarte greu într-o vară să depășești zeci de ani de decalaje între noi și fotbalul olandez. Le mulțumesc băieților, sunt mândru de ei și le cer iertare suporterilor pentru că n-am reușit să ne ridicăm la nivelul lor”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Tastatura: "tricolorii ar fi inchis jocul la scorul de 1-1"
...
Postat 04 Iulie 2024, 07:31 de Timi
Felicitari si suporterilor!
Sa nu uitam nici de spectacolul foarte frumos facut de catre suporterii nationalei, atat in Germania, cat si in tara noastra.
Postat 04 Iulie 2024, 06:38 de Timi
Felicitari tricolorilor!
In urma cu patru ani, jumatate din aceasta echipa a jucat semifinala de campionat european pt tineret, Acum au castigat grupa in care au jucat, o grupa echilibrata, au acumulat experienta la o competitie majora de seniori. Actualii jucatori plus cei care vor mai fi convocati la nationala, au sanse de calificare si la mondialele de peste doi ani. Cat despre acest meci, au inceput foarte bine, au primit un gol pe un contraatac al olandezilor, cumulat si cu furtul arbitrului, numai corect nu a fost centralul neamt, care in loc sa-i dea galben de prima data celui care i-a spart capul lui Hagi, nu i-a dat nici a doua oara la faultul grosolan asupra lui Mogos, care a trebuit inlocuit. Penalty neacordat pt tricolori, in ultima faza a primei reprize, fault inventat la scapare lui Alibec, singur cu portarul, la scorul de 1-0. Putea egala din faza respectiva si posibil ca finalul sa aiba un alt deznodamant, daca tricolori ar fi inchis jocul. Una peste alta, asa s-a scris istoria acestui meci din optimi. In curand vor incepe calificarile pt mondialul din Canada, SUA si Mexic. Succces!
Postat 04 Iulie 2024, 06:35 de Timi
@tepes
Ai uitat sa treci aria de selectie redusa la jumatate, datorita antrenorilor spagari. Dragii nostri antrenori, iau bani de la parinti potenti financiar si selecteaza in echipe odraslele acestora. Copii astfel selectati, n-au nici o treaba cu fotbalul, dar nu e vina lor, e vina antrenorilor si a parintilor. Vezi cazul notoriu al baiatului lui Hagi, care in mod normal are valoare de liga a II-a din Romania, nu Spania sau Anglia. Ne mintim unii pe altii, iar cand dam de o echipa cat de cat valoroasa, luam de la 3 in sus.
Postat 03 Iulie 2024, 19:57 de Kid
Felicitari pt calificarea in optimi! Hai Romania!
Sovinii au avut o luna neagra. Seria neagra pt sovini contiunua :))
Postat 03 Iulie 2024, 18:23 de Riviera
5
Pardon!! Se putea mai mult: 5-0!! Era corect!!
Postat 03 Iulie 2024, 18:08 de AnaConda
cateva observatii
1-stand prin cluburi Nu faci performanta 2-fara talente Nu faci performanta 3-fara spirit de invingatori ce a ce ne lipseste Nu faci performanta
Postat 03 Iulie 2024, 13:33 de tepes
Felicitari România
.
Postat 03 Iulie 2024, 11:07 de Sandu2100
"Generația de suflet" ...
... a pierdut la scor ultimul meci al României cu Olanda, de la Euro2024, dar a rămas cu portul.
Postat 03 Iulie 2024, 08:04 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON