URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 04 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Ianuarie 2024, 12:00

Arii renumite în Gala Rossini, joi, la Filarmonica Oradea

Arii renumite în Gala Rossini, joi, la Filarmonica Oradea Foto: Facebook / Filarmonica Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În programul concertului de joi al Filarmonicii Oradea, care va începe la ora 19, se regăsesc doar lucrări ale compozitorului Gioachino Rossini, în interpretarea orchestrei și a soliștilor invitați: Aleksandra Szmyd, Mihaela Ișpan, Alexander Utkin. „Gala Rossini” va fi condusă de dirijorul permanent la instituției orădene, Jankó Zsolt.

Seara va începe cu uverturile lucrărilor Barbiere di Siviglia, Italiana in Algeri, La Gazza Ladra. Continuă apoi cu mai multe arii: Aria Semiramidei din „Semiramide”- Bel raggio lusinghier, a Clorindei din „La Cennerentola” – Cenușăreasa, „Sventurata mi credea” și Duetul Pisicilo; Aria Isabelei din „L’ italiana in Algeri” – „Cruda sorte” și Aria Angelinei din „La Cennerentola” – Cenușăreasa – „Nacqui all’affanno… Non piu mesta”. Apoi Aria lui Don Basil din „Bărbierul din Sevilla” – La Calunnia, Aria lui Mustafa din „L’ Italiana in Alger” – „Gia d’insolito ardore” și se încheie cu Duetul Isabella – Taddeo din l’Italiana in Algeri – „Ai Cappricci della sorte”.

„Creația lui Rossini pare umplută cu bucurii exuberante, un entuziasm debordant și o voioșie permanentă. Totuși, între toate acestea se ascunde mereu sâmburele de mister, de necunoscut, poate chiar un iz de teamă. Însă, desigur, muzica lui reprezintă una dintre cele mai strălucite creații de belcanto, de o vivacitate și agilitate rară, stârnind râsul prin comicul regăsit în subiectele operelor, în replicile personajelor și în mai toate elementele din care se compun lucrările sale scenice”, transmit organizatorii, adăugând că „Rossini înveselește în fiecare zi milioane de ascultători de pe întreg globul, eliberând prin muzica sa o energie fascinantă și o stare de bucurie și extaz de neegalat”.

Mezzosoprana Mihaela Ișpan a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a participat la mai multe cursuri de măiestrie, a câștigat premii și a cântat pe mai multe scene importante din țară și străinătate. Este solistă a Operei Naţionale Bucureşti, unde a debutat în rolul Rosina din „Il Barbiere di Siviglia” de Gioachino Rossini.

Aleksandr Utkin s-a născut în sudul Rusiei și a absolvit Conservatorul de Muzică din Sankt Petersburg, intrând apoi în programul pentru tineri artiști al Teatrului Bolshoi. În vara anului 2017 a debutat la Rossini Opera Festival în Pesaro cu rolul Antonio din „Il viaggio a Reims”. În toamna anului 2018 a făcut parte din studioul de operă din Tenerife, sub conducerea lui Giulio Zappa.

Aleksandra Szmyd a absolvit Academia de Muzică din Cracovia, urmând apoi cursurile masterale la Viena, a primit o serie de distincții la competiții internaționale. Repertoriul sopranei s-a îmbogățit recent cu roluri precum „Violetta” (La Traviata, G. Verdi), Musetta (La Boheme, G. Puccini), „Gilda” (Rigoletto, G. Verdi) și „Clorinda” (La Cenerentola, G. Rossini).

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma bilete.ro și la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5814 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON