Toate magazinele Penny din Bihor, 13 la număr, precum şi hypermarketul Auchan din Oradea au fost amendate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) cu peste 500.000 de lei pentru mai multe nereguli, inclusiv pentru produse alterate și practici comerciale incorecte. Zona de panificaţie de la Auchan, dar și spațiile frigorifice din mai multe magazine Penny au fost închise temporar.
Detalii despre amendă şi nereguli au fost transmise, marți, printr-o informare de presă, semnată şeful CJCP Bihor, Giani Bura. Controalele au fost făcute în perioada 6-10 noiembrie şi au fost parte dintr-o serie de acţiuni desfăşurate la nivel naţional în cele două lanțuri de magazine de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Concret, comisarii au descoperit că în unele cazuri retailerii au folosit practici comerciale incorecte, adică preţurile de la raft erau mai mici decât cele de pe sistemul informatic al caselor de marcat, iar la pachetele de tip "3+1 gratis" nu s-a confirmat avantajul preţului pachetului.
De asemenea, comercializarea unor produse alimentare cu ambalaje deteriorare ori cu conţinut contaminat a fost o altă problemă.
Alte probleme depistate au fost nerespectarea temperaturilor recomandate de producător pentru păstrarea ori expunerea produselor, comercializarea unor legume şi fructe deteriorate, cu urme de mucegai, nerespectarea temperaturii prescrise pentru expunerea preparatelor culinare la masa caldă, produse cu informare incompletă, fără elemente de identificare şi caracterizare complete şi corecte, sau netraduse în limba română precum şi nerespectarea cerinţelor privind afişarea preţurilor produselor la utilizarea cardurilor de fidelitate.
Echipamentele de coacere pline de arsuri, resturi de produse şi cu puncte de rugină precum şi spaţiile frigorifice insalubre s-au numărat şi ele printre nereguli.
Ca atare, comisarii au dat 4 avertismente şi 41 de amenzi în valoare totală de 532.000 de lei.
În plus s-a dispus încetarea practicilor comerciale incorecte şi au fost oprite definitiv de la vânzare produse alimentare în valoare de 110.000 de lei şi temporar produse în valoare de 14.000 de lei.
Șeful CJCP Bihor a detaliat pentru BIHOREANUL că zona de panificaţie din Auchan a fost oprită temporar de la activitate, până când a fost igienizată, situație în care s-au aflat și spaţii frigorifice din mai multe magazine Penny.
La nivel naţional, potrivit unui comunicat transmis de ANPC, au fost verificate 350 de magazine ce aparţin celor doi retaileri. În urma controalelor, comisarii au dat 108 avertismente şi amenzi în valoare de 6,3 milioane de lei. De asemenea ei au oprit temporar de la funcţionare, până la remedierea problemelor, 45 de magazine.
"Continuăm acţiunile vizând marii retaileri. Aşa cum şi mica băcănie de cartier trebuie să respecte consumatorii şi legea, aşa şi aceste băcănii gigantice trebuie să o facă, indiferent de cui aparţin şi ce cifră de afaceri au!", a transmis, potrivit comunicatului, Horia Comnstantinescu, preşedintele ANPC.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.