URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iunie 2024, 19:05

Alegeri în Sânmartin: Cozi de alegători în faţa secţiilor de votare, sub ochii principalilor candidaţi, pesedistul Cristian Laza şi liberalul Călin Gal (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alegerile locale şi europene i-au scos pe localnicii din Sânmartin din case. Duminică după-amiază, în faţa secţiilor de votare din centrul de comună s-au format cozi de alegători.

"Suntem într-o competiţie"

Localnicii s-au prezentat la vot încă de dimineaţă, dar numărul alegătorilor a explodat după prânz, când oamenii au ieşit de la biserică. În jurul orei 15, holurile Liceului Tehnologic Felix din Sânmartin erau pline de lume, ca la o serbare şcolară.

Pâlcurile de oameni se formau încă de la intrarea în curtea şcolii, supravegheată atent de principalii candidaţi la funcția de primar, pesedistul Cristian Laza, edilul în funcţie, şi liberalul Călin Gal, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Însoţiţi de membri ai echipei de susţinători, cei doi - care s-au mai intersectat în cursul zilei şi la alte secţii de votare din comună - încercau să se ignore reciproc, salutându-se cu localnicii care intrau la vot.

Aşezat în partea stângă a curţii şcolii, lângă intrarea în clădire, Laza părea să fie mai des abordat de alegători. În dreapta, Gal se întreţinea mai mult cu reprezentanţii echipei sale.

În ciuda atmosferei relaxate, acesta din urmă a refuzat solicitarea BIHOREANULUI de a apărea într-o fotografie cu primarul în funcţie. "Suntem într-o competiţie. Mă înţelegeţi. Aveţi imagini cu noi separat...", s-a scuzat vicepreşedintele CJ Bihor.

Coadă la vot...

Până la ora publicării acestei ştiri, alegerile din Sânmartin au decurs fără incidente. "Nu au fost niciun fel de probleme. Oamenii stau la rând să voteze. Ne aşteptăm ca prezenţa la urne să fie undeva la 60%", a declarat pentru BIHOREANUL liberalul Călin Gal.

Poziţia acestuia este împărtăşită şi de primarul Cristian Laza. "Locuitorii din Sânmartin sunt oameni cu spirit civic. Întotdeauna s-au prezentat în număr mare la alegerile locale", a spus el.

În jurul orei 15:30, la intrarea în Secţia de vot 552 din incinta liceului mai bine de zece persoane, de diferite vârste, aşteptau la rând să intre la urne. "Sunt câţiva (n.r. la coadă), dar merge destul de repede", a spus un alegător așezat la coadă.

Prezenţă peste aşteptări

În Sânmartin, localnicii au început să voteze în număr mare încă de dimineaţă. "De la ora 7 este tot aşa. Până la ora 15 şi-au exprimat opţiunea de vot circa 500 de alegători dintr-un total de 1.800 de persoane arondate secţiei", a declarat BIHOREANULUI preşedinta secţiei de votare, Loredana Meze.

Situaţia a fost general valabilă pentru majoritatea secţiilor de votare din comună.

"Nu mă aşteptam la o prezenţă atât de mare. Acuma ce este mai liber. Până la această oră, au votat deja 500 de persoane din 1.400 câte avem pe liste", a declarat, la rândul său, Alina Vaida, preşedinta secţiei de votare 551, amplasată lângă parcul din centrul comunei. Deşi, la fel, și în faţa acestei secţii aşteptau circa zece persoane să intre la vot...

Atmosferă de vacanţă

În schimb, în staţiunea Băile Felix, care miroase a floare de tei şi umezeală, competiţia electorală părea să nu existe. Parcarea cu 800 de locuri de la intrarea în staţiune era ocupată pe jumătate cu maşini, deşi mai sunt circa trei săptămâni până la începerea sezonului turistic.

La orele prânzului, ştrandul Apollo era plin de oameni, în timp ce vizitatorii care s-au săturat de apă şi soare se plimbau alene pe aleea principală. În centrul stațiunii, turişti de toate vârstele îşi cumpărau de la tarabe suveniruri sau răcoritoare la preţ de staţiune. Un kilogram de cireşe, de exemplu, costa 20 de lei.

În piaţa centrală din Felix, copii de toate vârstele se bucurau de jocurile de apă, recent amenajate, în timp ce părinţii se odihneau pe băncile din jur.

În capătul dinspre parc, patru tineri ridicau o schelă de mari dimensiuni. "Facem un ecran pe care să fie proiectate, începând de vineri, meciurile din Campionatul European de Fotbal", a explicat un muncitor.

Și aquapark-ul President mustea de lume. "Gradul de ocupare este undeva la 100%. Peste săptămână, acesta va reveni undeva la 60%, dar va creşte odată cu începerea sezonului turistic", spune directorul President, Dumitru Fechete.

De altfel, în staţiune, alegerile locale şi cele europarlamentare erau un subiect marginal. "Probabil o să merg la vot diseară, când plec acasă", a declarat un bărbat pentru BIHOREANUL. Nu părea, însă, foarte convins. Ca şi cum ar fi păcat să lase politica să-i strice atmosfera de duminică...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
N-a fost nicio competitie!
Competitia presupune concurenti de valori apropiate, aici n-a fost cazul. Dl primar Laza matura pe jos cu oricare din gasca birtinezului, nu degeaba a fost creditat cu 70% la exit-polluri. A facut enorm pt cetatenii comunei, nu si-a batut joc de ei cum au facut penalii cu oradenii! Amintiti-va numaai de ,,proiectul" cu relocarea gradinii zoologice, refuzat categoric de dl primar!
Postat 10 Iunie 2024, 06:45 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON