URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 18 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Octombrie 2024, 09:21

Accident pe centura Aleșd: Un copil în stare gravă și alte trei persoane rănite

Accident pe centura Aleșd: Un copil în stare gravă și alte trei persoane rănite (foto: ISU Crişana)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Două autoturisme au fost implicate într-un accident vineri dimineața pe centura Aleșd, soldat cu patru persoane rănite, dintre care doi copii, unul dintre ei - un băiat de circa 7 ani - fiind în stare gravă, conform unei informări trimise de reprezentanții ISU Crișana.

Apelul 112 a fost înregistrat la ora 07.50 și, pentru salvarea victimelor, la locul evenimentului „au fost mobilizate în cel mai scurt timp, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu două autospeciale de intervenție, din care una de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, precum și un echipaj al SAJ, iar ulterior și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, cu ambulanța tip C1 și autospeciala medicului de urgență”, a transmis lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana. 

Echipajele SMURD și SAJ le-au acordat îngrijirile care se impuneau celor patru persoane implicate în accident, acestea fiind transportate ulterior la spital.

De asemenea, echipajul de pompieri care încadrează autospeciala de stingere a acționat pentru asigurarea normelor de prevenire a incendiilor la locul producerii evenimentului.

Imaginile de la fața locului arată că impactul între mașini a fost puternic, ambele fiind grav avariate.

foto: ISU Crișana

Impactul s-a petrecut la intersecția șoselei de centură cu strada Oborului. Potrivit agentului șef Alin Laza, ofițer de presă în cadrul IPJ Bihor, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd fac cercetări pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului.

Se pare că ar fi fost vorba despre o neacordare de prioritate.

Vom reveni cu informații, când acestea vor fi disponibile.
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5778 RON
  • 1 EUR = 4.972 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON