URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
27 Iunie 2024, 15:17

Accident grav în Bihor: Un copil de 10 luni a murit (FOTO)

Accident grav în Bihor: Un copil de 10 luni a murit (FOTO) (Sursa foto: grupul de Facebook - Info Trafic BIHOR & ORADEA - Virginia Ecaterina Ritchie)
Accident grav în Bihor: Un copil de 10 luni a murit (FOTO) (Sursa foto: grupul de Facebook - Info Trafic BIHOR & ORADEA - Virginia Ecaterina Ritchie)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un accident grav s-a produs joi după-amiază în localitatea bihoreană Pocluşa de Barcău. Au fost implicate mai multe persoane, inclusiv un bebeluş care a intrat în stop cardio-respirator, iar apoi a decedat.

Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor, accidentul produs între o autobasculantă încărcată cu nisip şi un autoturism, pe DN 19E, a fost sesizat la 112 la ora 14.28.

În autoturism se aflau patru adulţi şi un copil de 10 luni.

"Pasagerii autoturismelor s-au autoevacuat, însă, din nefericire, copilul se află în stop cardio-respirator, în prezent aplicându-i-se manevre de resuscitare. Misiunea este în dinamică", a informat ISU în jurul orei 15.10.

Pentru salvarea victimelor, la locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Marghita, cu autospeciale de intervenţie cu modul de descarcerare şi paramedicii subunităţii, un echipaj de Terapie Intensivă SMURD, elicopterul SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

"Momentan, traficul rutier este blocat total pe respectivul tronson de drum", a anunţat Poliţia Bihor.

UPDATE, ora 15.26: Bebeluşul a decedat

"Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul minorului, la faţa locului", a anunţat Poliţia Bihor. 

Sursele BIHOREANULUI spun că bebeluşul s-a aflat într-un scaun special pentru copii.

ISU Crişana a mai transmis că două persoane adulte au fost transportate la spital pentru îngrijrii medicale. 

UPDATE, ora 18.04: Se circulă normal 

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Bihor, comisarul șef Alina Fărcuța, circulaţia s-a reluat pe ambele sensuri de mers. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
o mica mare intrebare
Copilul de 10 luni era in scoica? Daca nu, de ce nu se specifica asta in articol? Jurnalistii de la Bihoreanul nu au copii? Sunt multi parinti pe care ii atingeti prin titlul asta, dar nu oferiti o informatie atat de importanta…
Postat 27 Iunie 2024, 15:58 de mr_right
RE: o mica mare intrebare
Sursele BIHOREANULUI spun că bebeluşul s-a aflat într-un scaun special pentru copii.
Postat 27 Iunie 2024, 18:03 de Moderator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON