Iarna încă nu a început, calendaristic, dar zăpada a ajuns deja în Bihor. În zona montană a județului a căzut prima ninsoare a acestei toamne, așa că autoritățile au luat măsuri.
Consiliul Județean Bihor a mobilizat mașinile de deszăpezire pe drumurile de munte din județ.
„Mașinile de deszăpezire au ieșit de dimineață pe teren, în zona montană a județului nostru, pentru a curăța drumul de prima ninsoare din acest sezon rece. Consiliul Județean Bihor este responsabil de deszăpezirea tuturor drumurilor județene. Circulați cu grijă!”, a scris pe Facebook vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan.
Politicianul a publicat și fotografii făcute pe drumul spre Stâna de Vale și pe cel care urcă în Padiș, imagini în care se vede un strat alb peste carosabil.
Toată țara se află sub avertizare de precipitații moderate, ninsori și vânt, până luni la ora 18. Potrivit meteorologilor, în zonele montane înalte se va depune un strat de zăpadă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.