URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Octombrie 2021, 15:40

Ziua Recunoştinţei: Elevii Liceului German din Oradea au mulţumit toamnei pentru roadele bogate (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea Liceului German Friedrich Schiller din Oradea s-a umplut de culoare şi arome, vineri, cu prilejul „Erntedankfest”, un festival tradiţional german recreat de elevi şi profesori.

Aceştia au mulţumit naturii pentru că a fost bogată în recoltă şi au făcut decoraţiuni din fructe şi legume specifice toamnei. „Erntedankfest este festivalul recoltei, momentul în care se aduc mulţumiri pentru recoltă, un obicei străvechi în ţinuturile germanice”, a explicat directoarea şcolii, Jakabfy Emese, pentru BIHOREANUL.

După ce o săptămână au pregătit diverse figurine şi decoraţiuni din fructe şi legume, precum coşuri cu fructe, animăluţe din felurite fructe ori ghirlande de frunze cărămizii şi galbene, elevii şi-au expus creaţiile în curtea şcolii. Cu boabe de porumb şi de fasole, ei au scris mare şi cuvântul „Danke”, adică „Mulţumesc”, adresat naturii.

De asemenea, elevii au participat la competiţii sportive specifice, cum ar fi ştafete cu baloţi de paie în braţe ori alergături în saci de rafie.

Una dintre cele mai interesante părţi ale sărbătorii a fost prepararea mustului. În curtea şcolii, elevii au învăţat cum să preseze strugurii şi au făcut sucul specific, din care toţi au degustat apoi.

„Erntedankfest” s-a ţinut deocamdată pentru elevii de gimnaziu şi de liceu, urmând ca în zilele următoare să îl celebreze şi elevii de clase primare ai aceleiaşi şcoli.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
in genere ecologistii care iubesc natura idealizata traiesc in jungla de beton, in oras si le lipsesc cu drag natura, dar asemeni si cunostintele, experienta despre ea
Natura insasi nu iti da decat spini, buruieni, palamida si in cel mai bun caz niste mere padurete, mici si amare. Rodul agricol nu e al naturii, ci al muncii investite de taran in a plata, in a ingriji, a uda, si a curata de buruieni. Unii idealizeaza si animalele care parca toate ar trai in pace si armonie in natura salbatica, cand in realitate se mananca unele pe altele incontinuu. Cu exceptia animalelor antropizate, domesticite de om, cele de companie.
Postat 11 Octombrie 2021, 16:55 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON