URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Iulie 2021, 17:55

Zborurile internaţionale, reluate după aproape 3 ani pe Aeroportul din Oradea. Cum au fost aşteptaţi călătorii de la Bologna (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primul avion Boeing 737 al companiei Ryanair, care își reia cursele internaționale de la Oradea suspendate în 2018, a aterizat joi pe aeroportul local aducând 71 de pasageri de la Bologna, italieni și bihoreni stabiliți în Italia, și ducând apoi alte aproape 100 persoane spre acest oraș.

Întoarcerea companiei aeriene irlandeze face ca pe Aeroportul Oradea să fie operate 30 de zboruri săptămânal începând de sâmbătă, 3 iulie, când vor fi reluate și cursele spre Londra, Dusseldorf și Milano.

Spre deosebirea de inaugurarea din 2017, de data asta niciun politician nu și-a făcut prezența pe aeroportul orădean, dotat între timp cu mai multe facilități.

Zi plină

După aproape trei ani de la sistarea curselor externe operate de Ryanair, din care unul de pandemie, Aeroportul Internațional din Oradea a fost plin, joi la ora amiezii, când cea mai mare companie aeriană din Europa a reluat zborurile de la și la Bologna (Italia), programate inițial cu începere din decembrie 2020, dar amânate din cauza celui de-al treila val al pandemiei Covid.

De altfel, întreaga zi de joi a fost una plină pentru aeroportul orădean, în cursul dimineții plecând de aici alte trei curse, din care una de linie spre Capitală și două în regim charter către Antalya, urmate după-amiază de alte trei curse, toate spre București.

Parcările Aeroportului erau pline, o noutate fiind instituirea unui sistem automat de acces și ieșire a mașinilor, cu bariere ridicate și lăsate pe bază de card, la tarife atractive. Primele 10 minute sunt gratuite, parcarea pe o oră costând 5 lei, pentru o zi 35 lei, iar pentru o săptămână doar 60 lei.

Ca-n vremurile bune

Terminalul 1, de unde s-a făcut îmbarcarea pasagerilor către Bologna, era plin ca în vremurile bune, numeroși orădeni de toate vârstele – de la tineri până la pensionari – arătându-se dornici să profite de posibilitatea unei călătorii la prețuri promoționale.

De altfel, Aeroportul din Oradea va fi reconectat de sâmbătă și cu alte trei destinații europene tot prin curse Ryanair: Milano – Bergamo, Dusseldorf – Weeze și Londra – Stanstead. Pe lângă acestea, 13 curse sunt operate săptămânal de Tarom și 2 de Blue Air dinspre și spre București, 8 charter operate de Hi Sky, Air Bucharest, Tarom și Animawings spre Turcia (Antalya) și Egipt (Hurghada).

Tocmai dat fiind revirimentul curselor externe, în apropierea Terminalului 1 a fost amenajat și un centru de testare Covid, operat de personalul Spitalului Municipal din Oradea, unde pasagerii care au nevoie își pot face teste antigen rapide (cu eliberarea rezultatelor în 15-20 minute) sau PCR-rapide (cu rezultate eliberate în cel mult trei ore). „Oradea este al treilea aeroport din România, după Otopeni și cel din Cluj, care dispune de un centru de testare Covid”, a precizat managerul Aeroportului, Răzvan Horga.

Fără festivisme, doar cu brioșe

Avionul care a adus la Oradea primii pasageri de la Bologna a aterizat după ora 15.00, fiind întâmpinat pe pistă, conform tradiției, de două autospeciale de pompieri, care l-au „salutat” cu tunurile de apă.

Aeronava, un Boieing 737-800, a avut 71 de pasageri, unii cetățeni italieni cu afaceri în Oradea sau în alte orașe apropiate ori dornici pur și simplu să viziteze Oradea, iar alții bihoreni stabiliți în Italia. „Săptămâna trecut am aflat despre această cursă. Până acum cu avionul veneam mai puțin acasă, veneam cu autocarele. Cursa asta nouă ne este foarte utilă”, a spus o bihoreancă la coborârea din avion.

Toți pasagerii au fost întâmpinați de angajați ai Aeroportului care le-au oferit brioșe (foto) decorate în culorile României sau glazurate cu alb și inscripționate unele cu numele Oradiei, altele cu cel al orașului italian Bologna, aceasta fiind de altfel singura notă de festivism față de lansarea din 2017 a curselor externe Ryanair, ce aveau să fie sistate după doar un an. Atunci, politicienii care conduceau județul, în frunte cu președintele Consiliului Județean, Pasztor Sandor, și vicepreședintele Ioan Mang, s-au înghesuit la Aeroport, aducând cu ei, pentru un număr folcloric, și dansatori ai ansamblurilor Crișana și Nagyvarad.

„Ne uităm în toate direcțiile”

În timp ce pasagerii veniți din Bologna coborau din aeronavă, angajații serviciului de handling de la Romanian Air Services le preluau bagajele și cei ai companiei Aviarom realimentau cu kerosen avionul, managerul Aeroportului orădean, Răzvan Horga, le-a vorbit jurnaliștilor, într-o mică conferință de presă, despre planurile de dezvoltare a traficului aerian din Oradea, arătând că cele patru destinații externe Ryanair ar putea fi suplimentate și cu altele, operate de alte companii.

„Avem în pregătire și alte destinații, avem discuții și cu alte companii”, a spus Horga, fără a preciza nici care sunt posibilele destinații, nici numele operatorilor interesați de Oradea. „Sunt câteva, și din țară, și din afară. Discuțiile sunt în diferite stadii, unele mai avansate, altele la început. Ne uităm în toate direcțiile”, a explicat directorul general al Aeoportului orădean.

După aproximativ 20 de minute, în același Boeing s-au îmbarcat 96 de persoane care își făcuseră rezervări pentru cursa de Bologna, așa cum vor face sâmbătă alte câteva sute către Londra, Milano și Dusseldorf.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Sandu2100
Esti un zero barat si in curand o sa-ti iei si tu zborul...cam peste o luna
Postat 03 Iulie 2021, 08:47 de Tudyi
Tudyi & nikotelekus
Incercati sa va mutati la Vaslui , nu va incadrati aici. Luati si PSD-ul cu voi
Postat 02 Iulie 2021, 16:58 de Sandu2100
Abrudan, maestru la pupături!..
Abrudan Adrian, care, abuziv și-a luat supranumele de Criș (aș fi de acord cu ăla Negru), s-a repezit să laude marele aeroport orădean, controlat 110% de frații Mikkula..Abrudane, mai linge, mai pupă, că mai pică ceva!..O șpagă, un comision, o ciozvârtă, un bax de Furti Fresh, etc..Acum, mafia italiană poate ateriza direct la Oradea, aducând clienți și pentru ofițerul acoperit Dacian...Oare se mai spală bani cu protecție de la servicii prin Lotus, sau au găsit băieții alte metode, mai rqafinate, gen bitcoin?!
Postat 02 Iulie 2021, 14:37 de nikotelekus
Da mai pastrati cateva prajiturele pentru a sarbatori si la anul
Sa vedem si peste un an cand nu vor mai fi subventionate aceste zboruri cu bani grei din taxele si impozitele oradenilor cate curse de Ryanair se vor mentine. Cat despre dl. Horga parca lipseste un cuvant important din titulatura lui "Interimar" sau dl. Cris detine informatii din viitor?
Postat 02 Iulie 2021, 11:13 de Tudyi
KP, excalibur AKA viata_profana, mechanic, Nelu_Colonelu, Colonelu_Nelu, QpqDornq, vulpea CrisDumi, EXCALIBUR, ORADEANBIHOREAN, Scortosul, Platona, Pinonel , two
Poate aveti si voi 70€ de un bilet dus intors, ca de cazare pt voi e sub poduri ::::))))
Postat 02 Iulie 2021, 01:14 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON