URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Septembrie 2024, 15:25

Weekend cu ghinion: Înfrângeri pe linie pentru echipele bihorene de fotbal din Liga a III-a

Weekend cu ghinion: Înfrângeri pe linie pentru echipele bihorene de fotbal din Liga a III-a Meciul dintre Lotus Băile Felix şi CSC Peciu Nou s-a încheiat cu victoria la limită a gazdelor, care s-au impus cu 1-0. foto: Facebook CSC Peciu Nou
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipele bihorene din Liga a III-a la fotbal au avut o etapă cu ghinion în acest weekend: În Seria a 9-a, Lotus Băile Felix a cedat vineri pe terenul celor de la CSC Peciu Nou, în timp ce în Seria a 10-a, Crişul Sântandrei şi CS Diosig, deşi au jucat acasă, au pierdut sâmbătă în faţa celor de la CSM Olimpia Satu Mare, respectiv Sănătatea Cluj.

Prima care a evoluat a fost Lotus Băile Felix, vineri seara, în Seria a 9-a, în deplasare, pe terenul timişenilor de la CSC Peciu Nou, formaţie care anul trecut s-a bătut cu FC Bihor în play-off. Meciul s-a încheiat cu victoria la limită a gazdelor, care s-au impus cu 1-0, printr-un gol marcat în cea de-a doua repriză.

Bihorenii de la Lotus au avut însă o evoluţie apreciată la acest meci, au avut şi câteva ocazii bune. Spre exemplu, o dată au trimis mingea în bară, iar apoi au şi înscris, dar golul le-a fost anulat pe motiv de ofsaid.

Unicul gol al întâlnirii l-a marcat pentru echipa bănăţeană Marco Enciu, un jucător experimentat, cu multe jocuri în eşalonul secund. El a marcat acum în minutul 64 şi a adus toate cele trei puncte echipei din Peciu Nou.

Pentru Lotus, antrenorul Cosmin Bodea a trimis în acest joc echipa: Ad. Barabaș – D. Sala, D. Ghiță (min. 78 T. Paublusztig), Sg. Oltean, M. Arsene – M. Negru (min. 55 T. Bochiș), D. Gheban (min. 85 A. Morar), D. Ciurcui (min. 85 Al. Popa), Al. Chindlea – R. Tămaș (min. 78 A. Știubea) şi D. Duma. Antrenor: Cosmin Bodea.

(foto:  Facebook CSC Peciu Nou)

Rezultate complete din etapa a II-a a Seriei a 9-a a Ligii a III-a:
Vineri

Avântul Periam – Gloria Lunca Teuz Cermei 3-1
CSC Peciu Nou – Lotus Băile Felix 1-0
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Timişul Şag 6-1

Sâmbătă
Politehnica Timișoara – Progresul Pecica 1-1
Viitorul Arad – Minerul Lupeni 0-0
 

În clasament, Lotus Băile Felix ocupă locul 6, cu 3 puncte, în timp ce pe primul loc se află CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, cu 4 puncte.
În runda viitoare, Lotus va juca acasă, cu Politehnica Timişoara, vineri 13 septembrie, de la ora 17:00.

Crişul a cedat în faţa Olimpiei

În Seria a 10-a, atât Crişul Sântandrei, cât şi CS Diosig au evoluat sâmbătă şi ambele pe teren propriu. Din păcate, ambele au pierdut, irosind şansa de a se instala în fruntea clasamentului, după rezultatele pozitive din prima etapă, când au jucat în deplasare.

La Sântandrei, Crişul a primit replica echipei CSM Olimpia Satu Mare, o formaţie care şi anul trecut a aspirat la barajul de promovare şi care şi în acest sezon îşi propune acelaşi lucru. După un joc antrenant, cu destule ocazii la ambele porţi, în pauză s-a intrat cu acelaşi scor ca şi la început, 0-0.

Sătmărenii au fost mai incisivi însă în repriza a doua când au reuşit să marcheze. Totuşi deschiderea scorului s-a produs cu un sfert de oră înainte de final. În minutul 75, când fostul jucător al FC Bihorului, atacantul Marius Hosu l-a învins pe portarul gazdelor Iulian Anca Trip, după o respingere a acestuia din urmă.

Cu cinci minute înainte de final, oaspeţii au obţinut şi un penalty, scos de Chinde şi transformat de  Ervin Zsiga. Astfel, scorul a devenit 0-2, rezultat care s-a consemnat şi la final şi care a adus toate cele trei puncte echipei oaspte, echipă în rândul căreia s-au mai regăsit doi jucători care au evoluat sezonul trecut la FC Bihor. Este vorba despre Vadim Calugher şi Răzvan Săutiuţ, ambii evoluând titulari.

Pentru Crişul Sântandrei, în acest joc, antrenorul Călin Cheregi a folosit formula: Anca Trip – L. Hadadea, C. Ntchinda, D. Stan, S. Gondor – C. Trip (min. 79 A. Bagoly), G. Cherman (min. 64 V. Costea), A. Achim (min. 86 L. Prundaru), Al. Sorian, Sg. Pop (min. 79 R. Pașca) şi R. Popescu (min. 64 A. Hosu).

(foto:  Facebook CSM Olimpia Satu Mare)

„Viruşii verzi” s-au impus la Diosig

Din păcate, şi CS Diosig a pierdut în această rundă, deşi a evoluat pe teren propriu. La Diosig a venit sâmbătă seara formaţia clujeană Sănătatea, o specialistă a Cupei României, care, ca drept dovadă, în acest an s-a calificat în faza grupelor. Cum în campionat „viruşii verzi” clujeni nu au început prea bine, au venit la Diosig cu gândul de a recupera punctele pierdute acasă în prima rundă cu Crişul Sântandrei.

Deşi bihorenii au început mai bine jocul, ratând câteva ocazii bune, la pauză s-a intrat cu scor alb, 0-0.

În partea a doua situaţia din teren s-a mai echilibrat, iar cel care a făcut diferenţa a fost experimentatul jucător al echipei clujene Dorin Goga, care a transformat o lovitură liberă de la 17 metri, cu 10 minute înainte de final.

Cum apoi nimeni nu a mai reuşit să pericliteze poarta, jocul s-a încheiat cu scorul de 0-1, cam dezamăgitor pentru cei de la Diosig, care doreau să le ofere suporterilor o victorie la prima apariţie pe teren propriu în Liga a III-a.

În această partidă, antrenorul echipei din Diosig, Mădălin Popa a mizat pe echipa: K. Fila – D. Mladin, B. Mintaș, C. Letan, Ed. Marina, Ad. Popa, L. Nicoară (min. 77 Cr. Ardelean), R. Gergely (min. 56 Zs. Hendre), C. Covaciu (min. 56 D. Marina), C. Roșu şi R. Lukacs (min. 56 P. Chiș Toie).

Foarte interesant că în etapa a II-a din Seria a 10-a a Ligii a III-a s-au consemnat doar victorii ale oaspeţilor, ba mai mult gazdele nu au reuşit să înscrie vreun gol.

(foto: Facebook CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca)

Iată rezultatele complete ale etapei a II-a din Seria a 10-a a Ligii a III-a:

Vineri
Viitorul Cluj – Vulturul Mintiu Gherlii 0-3

Sâmbătă
Olimpia MCMXXI Satu Mare – SCM Zalău 0-2
Crişul Sântandrei – CSM Olimpia Satu Mare 0-2
ACS Diosig – Sănătatea Cluj 0-1
CSM Sighetu Marmaţiei – Minaur Baia Mare 0-1

În clasament, Crişul Sântandrei ocupă locul 6, cu 3 puncte, în timp ce CS Diosig se găseşte pe poziţia a 8-a, cu un punct. Lider este Minaur Baia Mare, cu 6 puncte.

Etapa a III-a le va duce pe cele două echipe bihorene să evolueze în deplasare, pe terenul a două echipe cu pretenţii la promovare. Astfel, Crişul Sântandrei va juca la Zalău, cu SCM, iar CS Diosig la Satu Mare, cu CSM Olimpia. Jocul de la Zalău va avea loc vineri, 13 septembrie, iar cel de la Satu Mare, sâmbătă, 14 septembrie, ambele cu începere de la ora 17.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4737 RON
  • 1 EUR = 4.9743 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON