URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Vor să le ia satul! Pretinşi moştenitori ai unui grof care stăpânise pădurile din jurul Dernei revendică mai mult de jumătate dintr-un sat (FOTO)

Vor să le ia satul! Pretinşi moştenitori ai unui grof care stăpânise pădurile din jurul Dernei revendică mai mult de jumătate dintr-un sat (FOTO) CARE PE CARE. În cătunul răsfirat la poalele Munţilor Plopişului locuiesc mai puţin de o sută de oameni, toţi etnici slovaci, îngrijoraţi că ar putea rămâne fără modesta lor avuţie. Pitite în păduri, casele lor sunt greu de observat. Joia trecută, înaintea procesului judecat la Marghita, unul dintre cei 15 urmaşi ai grofului Bartos, Gheorghe Magheru (foto), încerca să-i liniştească, zicând că vrea doar pământul pe care nu are nimeni acte. Nici măcar el...
Vor să le ia satul! Pretinşi moştenitori ai unui grof care stăpânise pădurile din jurul Dernei revendică mai mult de jumătate dintr-un sat (FOTO) PITORESC. În Sacalasău Nou, cătun răsfirat la poalele Munţilor Plopişului, locuiesc mai puţin de 100 de oameni, toţi etnici slovaci
Vor să le ia satul! Pretinşi moştenitori ai unui grof care stăpânise pădurile din jurul Dernei revendică mai mult de jumătate dintr-un sat (FOTO) "NUMAI DACĂ...". Dintre cei 15 presupuşi urmaşi ai grofului Bartos Gábor, doar unul singur, Gheorghe Magheru (foto stânga), a fost prezent joia trecută la Judecătoria Marghita, unde a avut loc o nouă înfăţişare în procesul de revendicare. Supărat că până acum ziarele au scris "numai prostii", bătrânelul a vorbit doar cu cei 20 de săteni veniţi să se apere. "Eu nu vreau să iau pământul nimănui, dar dacă a mai rămas prin sat vreun petec care să nu fie al cuiva, îl vreau, că am şi eu patru copii"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De aproape un an, sătenii din Sacalasău Nou nu mai au linişte. Urmaşi ai slovacilor care au colonizat zona la sfârşitul secolului XIX, oamenii se tem că vor rămâne fără puţina avuţie: 15 pretinşi moştenitori ai unui boier ungur, Bartos Gábor, care în urmă cu un secol deţinuse pădurile din împrejurimi, revendică 80 de hectare din terenurile satului, pe motiv că ar fi fost confiscate în timpul reformelor agrare din perioada 1945-1950.

Numai că în timp ce pretendenţii nu au dovezi nici că sunt urmaşii grofului, nici pentru abuzul suferit, sătenii susţin că fraţii Bartos şi-au vândut, de fapt, toată averea după Unirea din 1918, când nu au mai vrut trăiască în România.

Sat slovăcesc

Întins pe Dealurile Dernei, Sacalasău Nou s-a înfiinţat oficial în 1940, dar primele case au apărut la sfârşitul secolului XIX. Groful Bartos Gábor era stăpânul pădurilor de la capătul satului Derna şi, după "moda" vremii în nord-vestul Transilvaniei, a angajat slovaci ca să defrişeze codrii din zonă.

Florin Magui, primar Derna"A adus familii de slovaci de la Şinteu, ca tăietori de lemne. În schimbul muncii le-a dat pământul defrişat, să-şi facă pe el case", explică primarul comunei, Florin Magui (foto). Bartos vindea lemnele la uzina din Derna, aşa că şi el, şi muncitorii ieşeau în câştig.

Zi-lumină, slovacii doborau pădurile, iar noaptea dormeau în adăposturi improvizate din bârne şi pământ bătut. În timp, le-au transformat în case, aşa explicându-se de ce până şi în prezent multe din cele 128 de gospodării sunt împrăştiate prin pădure.

Au preferat Ungaria

După Unirea din 1918, Bartos, ca de altfel majoritatea nobililor unguri, n-a vrut să trăiască în România Mare, aşa că şi-a vândut toate proprietăţile de aici. "Slovacii or avut mulţi copii, că aşa era la ei. Când groful s-o hotărât să vândă, fiecare, după cum o avut bani, a cumpărat pământuri pentru ei. Nicio urmă pe care o lasă piciorul când calci n-a rămas nevândută la noi în sat", spune un sătean, Arpad Lenghel.

Ștefan IurașLa fel au procedat, vânzând tot, şi fraţii lui Bartos, Adorján şi Jolanda. Până să înceapă al Doilea Război Mondial, toţi au plecat în Ungaria, unde au rămas până la moarte. "Există contracte de cumpărare, eu am unul de la bunicii mei care, la fel ca restul sătenilor, de atunci plătesc impozite pentru terenuri", spune Ştefan Iuras (foto). Şi alţi săteni au contracte, unele scrise de mână, altele autentificate la notari, unele în ungureşte, altele în româneşte, toate datând din perioada 1919-1934.

Niciun localnic n-a mai auzit de numele grofului până anul trecut, când au aflat, cu stupoare, că 15 presupuşi urmaşi revendică 79 hectare din satul lor, întins pe 134 hectare. Păduri, fâneţe, şcoala şi biserica din sat, dar şi 23 de case...

Nepoţi din flori

Procesul a fost deschis în 2013 la Judecătoria Marghita de trei persoane, Maghiar Hermina, Pop Corina şi Magheru Ioan, după ce o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate depusă la Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar Derna a fost respinsă în 2008. Pretinzând că sunt moştenitorii Jolandei Bartos, care n-a avut copii, şi că fratele ei, Gábor, le-a fost bunic, cei trei au revendicat pământuri pe care comuniştii le-ar fi confiscat de la femeie în timpul reformei agrare din 1945-1950. Fără să prezinte, totuşi, niciun act care să ateste abuzul.

Culmea, cei trei nu pot dovedi nici măcar că sunt moştenitorii Jolandei, depunând la Judecătorie doar desenul unui arbore generalogic făcut de mână, conform căruia Bartos Gábor ar fi avut o fiică, Bartos Parascheva (căsătorită Maghiar), care a făcut 12 copii, unul dintre aceştia fiind reclamantul Ioan Magheru, iar un altul Liviu Maghiar, decedat în 2002, tatăl Corinei Pop.

"Unii săteni zic că Parascheva a fost slujnică în casa grofului, nu fata lui. Oricum, dacă i-a fost fiică, a fost nelegitimă, pentru că Bartos n-a fost căsătorit. Noi încă îi căutăm femeii certificatul de naştere, să vedem ce scrie", explică primarul Magui. Presupuşii moştenitori n-au depus la Judecătorie decât certificatul de deces al Paraschevei, dar în cei patru ani scurşi de la începerea procesului celor trei reclamanţi li s-au alăturat şi alţi pretinşi copii sau nepoţi ai femeii, astfel că numărul pretendenţilor a crescut la 15. Niciunul nu e din sat, locuind în comune vecine ori în Oradea.

Chiar dacă acesta nu se află printre pretendenţi, sătenii zic că Parascheva ar fi fost mama fostului deputat PRM Bihor, Paul Magheru, dar fostul politician, născut la Derna, neagă. "Nu-i cunosc pe acei oameni", a declarat el BIHOREANULUI.

"Noi suntem stăpânii!"

Pentru că fostul edil al comunei, Victor Filip, nu le-a spus o vorbă despre proces, sătenii au aflat abia anul trecut, după ce l-au ales primar pe Magui. Vestea i-a panicat, pentru că mulţi nu şi-au întabulat terenurile. "Nu este specific doar acestui sat, se întâmplă şi în alte locuri. Din neglijenţă, din lipsă de educaţie, oamenii nu s-au înscris în Cartea Funciară", explică avocata Florentina Costaş, angajată să reprezinte Comisia funciară a comunei.

Arpad LenghelÎn actele funciare, abia vreo 50 de localnici figurează ca proprietari, în rest fiind notaţi, din perioada austro-ungară, fraţii Bartos. Totuşi, sătenii se jură că ei sunt adevăraţii proprietari, chiar dacă nu au urmat formalităţile juridice. Ca dovadă, aşa sunt trecuţi în Registrul Agricol, unde fraţii Bartos nu mai apar încă din perioada interbelică. "Ne atacă oamenii ăştia (n.r. - reclamanţii) fix pentru că ştiu că noi nu ne-am întabulat", se plânge Arpad Lenghel (foto).

Unii săteni spun că au rămas fără acte fiindcă aşa au fost vremurile. După al Doilea Război, mulţi localnici au plecat în Cehoslovacia, sperând că vor primi averile naziştilor de acolo. Ş-au lăsat pământurile şi casele din Sacalasău în grija vecinilor, dar fără să facă înţelegeri scrise şi luând actele de proprietate cu ei, fiindcă nu ştiau dacă se vor întoarce. "Dacă nu s-au întors, normal că nimeni nu mai are acele hârtii", spune Lenghel.

Oriunde, în Bihor

Joia trecută, la a 34-a înfăţişare de la Judecătoria Marghita, avocata comunei a depus la dosar copii după toate actele de vânzare-cumpărare încheiate între fraţii Bartos şi săteni găsite până acum. Totodată, ea a reiterat cererea ca reclamanţii să dovedească, nu doar să susţină, atât că sunt urmaşii grofului, cât şi că cele 80 de hectare au fost confiscate de comunişti. Nu de alta, dar satul... nici măcar nu a fost colectivizat! "Noi n-am avut colectiv, aşa că nu-mi explic cine ce terenuri a luat abuziv", zice şi primarul.

De cealaltă parte, avocaţii celor 15 pretendenţi au cerut ca Oficiul de Cadastru să comunice rezerva de terenuri din judeţ, precizând că moştenitorii ar acccepta să capete 80 de hectare în orice altă comună. "Familia Bartos nu are niciun interes să strămute satul. În măsura în care nu se poate face reconstituirea în zona respectivă, suntem de acord să primească terenurile în alte zone", a precizat Tincuţa Şaitoş, unul dintre avocaţii lor. Rămâne de văzut cum vor cântări judecătorii probele pe care le au în faţă...


RECORDMENI LA MOŞTENIRE
Proces cât pentru un judeţ

Cel mai amplu proces de revendicare din Bihor vizează nu un singur sat, cum e cazul Sacalasăului, ci patru comune! În 2011, BIHOREANUL arăta că moştenitorii lui Alexandru Gheorghe Mateescu, fost petrolist din zona Prahovei în perioada interbelică, cer de la primăriile Vadu Crişului, Şuncuiuş, Auşeu şi Măgeşti 62.682 hectare de pădure care ar fi făcut parte din averea boierului. Practic, moştenitorii pretindeau o suprafaţă de două ori mai mare decât teritoriul celor patru comune la un loc, cu tot cu drumuri, arături şi acareturi.

În septembrie 2010, ei au câştigat la Judecătoria Aleşd, dar sentinţa de reîmproprietărire a fost atacată de Prefectură şi de cele patru primării. De atunci, procesul s-a strămutat la Tribunalul Olt, iar de acolo la Cluj, în prezent fiind suspendat deoarece între timp certificatele moştenitorilor au fost contestate la Bucureşti de alţi presupuşi urmaşi ai lui Mateescu.


RETROCEDĂRI CU CORUPŢIE
Săteni fără sat

Sătenii din Sacalasău Nou se confruntă cu o situaţie similară celor din Nadăş (jud. Arad), ale căror pământuri au intrat integral în posesia unei familii după un proces dubios. În 2013, o sentinţă a Tribunalului Arad a şocat întreaga ţară după ce magistraţii au decis, definitiv şi irevocabil, să retrocedeze 8.700 hectare, adică tot extravilanul localităţii, soţilor Mihai şi Viorica Colţeu, care au îngrijit-o pe o anume Ecaterina Mairovitz, ultima urmaşă a grofului Iosif Grosz, căruia comuniştii i-au confiscat pământurile. În 2014, DNA a deschis o anchetă, descoperind pe de o parte că testamentul bătrânei Mairovitz a fost falsificat, iar pe de alta că notarii i-au atestat în fals ca moştenitori pe soţii Colţeu. Totuşi, conform presei arădene, ancheta pare să stagneze de atunci.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Cum funcționează escrocheria
"Este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei" Prof. Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial, avocat "Statul român a plătit ceea ce se retrocedează azi" - Despre jaful retrocedărilor din Transilvania s-a vorbit adesea în mass-media românească, cu toate astea, el continuă nestingherit: clădiri pu­bli­ce, clădiri istorice sau particulare, mii de hec­tare de pădure sau chiar sate întregi sunt resti­tuite fără ca statul să intervină... Ce se întâmplă? - Într-adevăr, catastrofa retrocedărilor către maghiari care se petrece de ani de zile sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor române, în ciuda tu­turor strigătelor disperate ale societăţii, continuă. Du­pă părerea mea, este o tendinţă dirijată ca ro­mâ­nii să fie scoşi din toate centrele mari ale Tran­silvaniei. Dacă s-ar întâmpla doar în Târgu Mureş, aş zice că e un accident. Dar se întâmplă în toate oraşele Ardealului, se întâmplă la Cluj, unde 160 de imobile din centrul oraşului au fost retrocedate maghiarilor, în Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu. Aceeaşi situaţie este şi cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri către foştii grofi maghiari sau către instituţii, în majoritatea lor ilegale sau abuzive. - Ce drept are familia unui fost grof maghiar să revendice şi să pri­mească zeci de mii de hectare de păduri româneşti, după câteva sute de ani? - Lăsând deo­par­te faptul că în Un­garia, de exemplu, in­diferent de ceea ce aveai de recuperat, s-a impus un plafon de despăgubire de aproximativ 200 de mii de dolari şi că românii nici măcar nu au apucat să pri­mească ceea ce este al lor - peste 200000 de proprietăţi, situa­ţia la noi a fost po­sibilă din cauza ig­norării voite a unor înţelegeri şi tratate inter­na­ţionale în vigoare. Tratatul de la Trianon este unul dintre ele. Acolo se spunea clar că per­soanele im­periului pot opta pentru ce cetă­ţenie doresc, faţă de ţările ce îl compuneau. Aces­tora li s-a spus optanţi. În România, majoritatea optanţilor maghiari au ales cetăţenia maghiară, şi statul ro­mân a avut mai multe procese pe această temă, in­clusiv la Curtea de Arbitraj din Paris, unde a fost re­pre­zentată de Titulescu, ajutat de alţi doi avocaţi mari ai timpului. Ungaria a fost repre­zen­tată de con­tele Apponyi. Din moment ce optanţii ale­geau cetăţenia ma­ghia­ră, ei îşi pierdeau pro­prie­tăţile din ţară, după cum era şi firesc, cu con­diţia ca Ro­mâ­nia să le plătească optanţilor ma­ghiari des­pă­gubiri pentru părţile expropriate. Deci, optanţii care ale­geau cetăţenia maghiară renunţau la pro­prie­­tăţile lor din România şi statul îi des­păgubea. Ro­­mâ­nia era foarte bogată pe atunci, şi Bră­tianu, ca să fie si­gur că acest con­flict se va şter­ge, a spus că pe lângă sumele decise la Paris, Ro­mâ­nia va da în­că 10% ca răscumpărare maghia­rilor. Pentru asta, Ro­­mânia a plătit, din 1927 şi până în 1934, sume imen­­se către aceşti optanţi: echivalentul a 4,48 to­ne de aur, plus echivalentul a 87 de milioane de do­­lari ce trebuiau primiţi de statul român ca des­pă­gubiri de război şi pe care Ro­mânia nu i-a luat, lăsându-i tot în contul plă­ţilor. Se plătea către un fond extern din Paris, "Fondul Agrar", de unde banii erau distribuiţi către optanţii maghiari. Toate aceste pământuri şi pro­prietăţi au fost luate de statul român pentru a se face reforma agrară a lui Ferdinand, când toţi ţă­ranii au primit pământ. Planul acesta a fost: s-a luat de la cei bogaţi con­tra unei sume şi s-a re­distribuit către ţăranii ro­mâni. Deci, statul român a plătit deja ceea ce se retrocedează azi. Ceea ce s-a plătit atunci, în baza unui tratat şi a unui pro­ces la Paris, astăzi vine a patra generaţie a optan­ţilor şi recu­perează de la statul român - ceva ce nu le mai aparţine de drept. - Dar românii, îm­pro­prietăriţi prin refor­ma agrară, nu şi-au fă­cut acte pe proprietăţi? Cum le mai poate lua cineva ceea ce este al lor? - Din păcate, cei îm­proprietăriţi erau atât de săraci şi de neştiutori de carte, încât marea ma­joritate nu s-au înscris în cartea funciară. Situaţie care există şi astăzi, când, la mai bine de 25 de ani de la revoluţie, încă mai sunt oameni fără acte pe pământul deţinut. În plus, atunci mai erau şi alte impedimente. De exemplu, specialiştii de la Cartea Funciară erau foarte rari, plecaseră în Ungaria. Practic, era foarte greu să găseşti un topograf la acea vreme. Ca să nu mai vorbim că foarte multe Cărţi Funciare au fost luate de grofi şi de cei care au plecat, şi statul român s-a trezit cu această problemă naţională majoră, im­posibil de rezolvat pe termen scurt. Problema e cu­noscută şi, deşi statul maghiar trebuia să restituie acele acte, nici în ziua de azi nu au fost returnate, chiar dacă avem şi tratate noi care reglementează această problemă cu Ungaria. "Samsarii sunt de aici, din România" Clădiri retrocedate prin falsuri - Colegiul "Bolyai" din Tg. Mureş Liceul "Unirea" din Tg. Mureş - Pare halucinant ce spuneţi! Hoţie pe faţă! De ce nu se confruntă, pur şi simplu, lista optan­ţilor care au primit deja despăgubiri, cu lista celor care cer astăzi alte retrocedări? - La Tribunalul de Mare Instanţă din Paris există aceste acte, dar nimeni, niciodată, nu a mers acolo să întoarcă măcar o filă! Şi la noi, la Banca Naţională, sunt o parte din aceste liste oficiale, dar funcţionarii de-acolo nu vor să dea acces. În aceste acte s-ar vedea exact cât a dat statul român şi cine a beneficiat de plăţile acelea. Aşa s-a ajuns cu un caz de la Topliţa, unde familia Urmanzi, cu o res­ti­tuire dubioasă, la fel ca şi familiile Banffy, Elteteo, Kemeny, Kanouky, Kendeffy şi alte familii ale foştilor grofi, care probabil se regăsesc pe lista optanţilor despăgubiţi deja de statul român, dar care vin şi cer din nou să li se retrocedeze suprafeţe şi averi imense. - Cum au curajul să mai ceară o dată ceva pentru care au primit deja despăgubiri? - Mulţi dintre ei nu ştiau că au fost date com­pensaţii, mulţi nu ştiau nici cum arătau exact vechile proprietăţi deţinute. Dar trebuie precizat că samsarii care au transformat retrocedările în sursă de profit sunt de aici, din România. Mergeau şi băteau la uşă în Austria sau Ungaria şi spuneau: "Iată, aveţi de recuperat o avere imensă în Româ­nia! Ne ocupăm noi, contra cost". Se întorceau apoi în România, se înţelegeau cu un prefect, spri­jiniţi de putere, şi afacerea era foarte profitabilă. Deşi statul român avea documente în arhive, nu le-au verificat. La noi, în Mureş, au fost 18.000 de revendicări ce trebuiau rezolvate rapid, cu presiuni de sus, de la oameni gen Hrebenciuc, Chioariu, Paltinu, Frunda şi alţii, aşa că la comisii s-au luat decizii greşite. În acest context politizat s-au în­tâm­plat lucrurile. La Sovata, un compo­se­sorat pri­meşte, în loc de 2 hectare, 2000 de hectare, doar prin falsificarea unei virgule. Prefectul a făcut plân­gere şi parchetul din Sighişoara a venit după 8 ani, spunând că s-a prescris cauza. E un complex de complicităţi împotriva statului român, cu mize financiare enorme. A fost şi multă ignoranţă, nu doar corupţie. Ar fi trebuit ca prin lege, arhivele să furnizeze date pentru proprietăţi. Dar asta nu s-a întâmplat şi s-a ajuns la paradoxuri precum cel de la Arcuş, unde a apărut un moştenitor din Africa. Nu ştie ungureşte, nu îşi cunoştea nici avocatul până să vină în România, dar el revendica o res­tituire de 11 milioane de euro! Asta, în timp ce o nepoată a lui Augustin Maior, fost prefect, pre­zent la Marea Unire, preşedinte al Astra şi senator, nu a reuşit să recupereze mai nimic din averea familiei, pentru că aceşti samsari au intervenit împotrivă. "Familiei lui Banffy i se restituie păduri de zeci de mii de hectare" Semnarea Tratatului de la Trianon, prin care România şi-a redobândit Transilvania Trianon - aspecte din sală - Ce spuneţi aduce a crimă împotriva sta­tului... - Sunt foarte multe asemenea cazuri, unele dintre ele dramatice, aşa cum este cel al satului Nadeş. Acolo s-a cerut nici mai mult nici mai puţin decât retrocedarea întregului sat, cu cimitir, cu pământul de sub biserică şi cel de sub casele oamenilor, adică aproape 8000 de hectare. Aceeaşi situaţie este acum în satul Idicel, pe care îl re­vendică în întregime familia Kemeny. La Târ­năveni s-a făcut o cerere de retrocedare în numele unui mort. Omul murise din 1982 şi cineva a venit cu o procură că îl reprezintă... Alt caz este al lui Banffy, care a fost criminal de război şi a cărui avere a fost confiscată prin decizia tribuna­lului militar. Şi totuşi, fa­mi­liei sale i s-au restituit pro­prietăţi de păduri de zeci de mii de hectare. Unele sunt primite, al­tele în proces încă. Un caz clasic de re­stituire du­bioasă este al fa­miliei Urmanzi din Topliţa. În 1944, e dat în urmărire ca criminal de război şi moare în 1945. Dar as­tăzi vine fostul vice­pri­mar al oraşului, strânge docu­mente şi se dă ne­potul lui Urmanzi. A primit în jur de 3000 de hec­tare şi câteva clă­diri. Apoi, sunt cazurile ce­lebre cu Hrebenciuc şi Paltin Sturdza şi retro­cedarea a 43.000 de hec­tare în judeţul Ba­­cău (aţi citit bine, patru zeci şi trei de mii - n.red.), sau depu­tatul Marko Attila, care se ascunde şi astăzi în Un­garia, fiind urmărit pentru retrocedări abu­zive. E de subliniat fap­tul că multe dintre aceste retro­cedări au la bază un fals. - Şi autorităţile române, guvernul, par­la­mentarii nu reacţionează în niciun fel? - Reacţia este indiferenţa şi amor­ţirea. Când văd autorităţile române aşa de inerte în faţa unor astfel de catas­tro­fe, nu pot decât să bănuiesc o com­pli­citate. "Ce se poate pentru maghiari şi germani, pentru români nu se poate!" Visul şi povara dreptăţii - În aceste retrocedări abuzive sunt im­pli­cate şi instituţii? - Da. E vorba despre biserica ca­tolică, cea evanghelică şi cea lutherană. O să încerc să vă explic situaţia cu cât mai puţine detalii tehnice, deşi pentru ceea ce vă spun există o docu­men­tare legislativă temeinică. Bunurile bisericeşti sunt de două categorii: cele pioase - icoane, cărţi sfinte etc. şi cele civile - păduri, pământuri, clădiri etc. Nu avem nicio pro­ble­mă cu cele pioa­se, ci cu cele civile. În 1942, prin­tr-o con­ven­­­ţie între "Gru­pul Etnic Ger­man" şi bi­sericile evan­ghelică şi luthe­rană, toate bu­nu­rile ci­vile ale acestora sunt trecute în pro­prietatea "Gru­pului Etnic", cele două bi­serici identificându-se cu el. "Grupul Etnic German" era o miş­care hitleristă, cum erau în România le­gio­narii, însă cu mem­bri mai duri chiar şi decât naziştii. Motiv pentru care, ulterior, a şi fost desfiinţată. Du­pă 1944, toate bu­nu­rile de pe teritoriul statului român apar­ţi­nând inamicilor sta­tului român şi ai ali­a­ţilor săi se preiau de către stat în admi­nis­trare, mai puţin sol­daţi, efecte de război şi altele care se predau. Pentru asta, statul român a înfiin­ţat CASBI - Casa de Administrare a Bunurilor Inamice. CASBI a preluat în felul ăsta tot ce deţinea "Grupul Etnic German", dar şi tot ce deţineau legionarii. Numai că după revoluţia din 1989, se înfiinţează "Fo­­­rumul Democrat Ger­­man" la Sibiu şi ei se con­si­deră urmaşii "Gru­­pului Etnic Ger­man". Ca ur­mare, re­ven­dică tot ceea ce le-a aparţinut. Aşadar, igno­răm con­venţia de ar­mis­tiţiu din 12 septem­brie 1944, un document de drept internaţional, ignorăm şi Convenţia de la Paris din 1948, ca­re nu a fost o lege abuzivă a co­muniştilor, ci o lege dată pentru cla­rificarea situaţiei după cel de-al doilea război mondial, la nivel in­ter­naţional, şi începem să retrocedam în mod abe­rant. Atunci, de ce nu le re­trocedăm şi le­gio­narilor ceea ce au avut? Cum­va, pe acelaşi model s-a acţionat şi în cazul "Statu­su­lui Romano Ca­to­lic", desfiinţat în anii '30, care nu a fost per­soană ju­ridică cu drept de proprietate asu­pra clă­dirilor din Transilvania. Cu toate aces­tea, în 2002 se în­fiin­ţează o Asociaţie a Statusului Ro­mano Catolic şi se auto-pro­cla­mă continua­toa­rea şi moş­te­ni­toarea vechiului Status, pe baza unei ho­tărâri ju­decă­toreşti false şi cu un procuror fie cum­părat, fie adormit. Această nouă asociaţie re­ven­dică apro­ximativ 2000 de clădiri din Tran­silvania, prin­tre care unele de notorietate, precum Liceul Unirea din Tg. Mureş sau Liceul Piariştilor din Timişoara. Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun şi Arhidiecezele. Deci, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosinţă. Cu toate acestea, statul român consideră noua asociaţie continuatoarea cu drept de pro­prie­tate a vechiului Status. În acelaşi timp s-a reînfiinţat societatea "Astra" din Sibiu. "Astra" a avut foar­te multe proprietăţi, mai ales pentru că românii de peste Carpaţi au trimis ajutoare băneşti imen­se, pentru că înainte de Marea Unire, au fost re­laţii extraor­di­nare între românii de dincolo şi din­coace de Car­paţi. Dar spre deosebire de ca­zul Sta­tusului, noua societate "Astra" nu este re­cu­­noscută şi nu i se retrocedează NIMIC! Şi ace­­laşi lucru se întâmplă cu "Fundaţia Gojdu". Deci, as­tăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pen­tru ma­ghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate! Ca să nu mai spunem că imobilele cerute de Status au fost fă­cute cu con­tri­buţia ro­mâ­nilor, după cum a des­coperit în arhive domnul istoric Lechinţan, la Cluj. Satele din jur dădeau muncitori la construcţii, brânză, carne, susţineau românii cu ce puteau... Colegiul Unirea şi Bolyai din Târgu Mureş au fost cons­truite cu mai multă contribuţie românească, şi astăzi am ajuns ca statul român să plătească aco­lo chirie 20 de mii de euro pe lună! - D-le profesor, acest interviu ar trebui mar­cat pe pagina de revistă cu doliu. Un doliu al ja­fului faţă de proprietăţile româneşti, dar mai ales un doliu al nemerniciei acelor insti­tuţii ale sta­tului, care "favorizează" infractorii îm­potriva in­tereselor ţării. Nu suntem în faţa unui caz de tră­dare naţională (că tot îi place guvernului actual să vorbească de ea)? Pădurile Harghitei, retrocedate a doua oară (Foto: Dreamstime) - Este o nevoie urgentă de corelare a insti­tuţiilor statului; cercetate arhivele, Guvernul să stabilească ce să facă Arhivele Naţionale; să se spe­cializeze procurori pe această problemă, să fie specializate instanţe pe această problematică. Trebuie creată o nişă legislativă care să revi­zu­iască toate restituirile. Dacă există voinţă, în­tr-un an se poate reglementa situaţia în Tran­sil­vania. Dar timpul contează mai puţin: orice ne­dreptate care poate să fie îndreptată, nu contează în cât timp, se în­dreaptă. - O întrebare de tip Bucureşti: aveţi o pro­blemă cu maghiarii? Vi se pare că jefuiesc Tran­silvania, bucată cu bucată? - Eu nu am o problemă cu maghiarii. Am o pro­blemă cu dreptatea. Catalin Manole
Postat 31 Mai 2017, 13:25 de Oarecine
Nu articol fara nici o noima
Adriana, foarte rusinos ca nu te documentezi inainte de a scrie articole. Acest proces a fost un proces public de la bun inceput, si comisia consiliului a cuprins locuitori din Sacalasau. Ar trebui sa te documentezi mai intai... si poate chiar sa scrii despre cum se incheie un proces, nu sa starnesti panica intre oameni. Momentan nu is nimeni nici un sat Stiri false
Postat 31 Mai 2017, 12:24 de LocuitorSacalasau
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON