URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Decembrie 2021, 17:35

Viitorul terminal de mărfuri de la Aeroportul Oradea a primit avizul urbaniştilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisia Municipală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a avizat, miercuri, proiectul viitorului terminal Cargo de la Aeroportul Oradea propus de firma CTPark Iota. Investitorul poate face demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de construire, potrivit unui comunicat al Primăriei. 

Cu două zone de proiecţie

Conform schiţelor supuse dezbaterii, proiectantul a instituit două zone de protecţie care delimitează terminalul de mărfuri pe latura de nord şi sud.

"Prima zonă de protecţie pe latura de nord este definită de o fâşie de 30 metri, vizavi de Centrul NATO, o zonă interzisă construcţiilor, dar care va fi folosită pentru amenajarea drumului de incintă şi a unei zone verzi. A doua zonă de protecţie e reprezentată de un coridor verde cu lăţimea de 18 metri, necesar ca zonă tampon faţă de zona de locuinţe", a declarat Radu Fortiş, arhitectul-şef al oraşului.

Cargo-ul din tancodrom

Investiţia presupune, printre altele, construirea a trei clădiri cu destinaţia de cargo şi depozite, posturi de control acces şi împrejmuire, platformă pentru aeronave, drumuri interioare, platforme tehnologice şi altele.

Compania CTPark Iota SRL, parte a celui mai mare conglomerate specializat în construcţia de parcuri industrial şi centre logistice din Europa Centrală şi de Est, s-a obligat să investească peste 32 milioane euro în construirea terminalului de mărfuri al Aeroportului orădean.

Terminalul Cargo va fi construit pe un teren pe care CJ Bihor l-a primit de la Ministerul Apărării în anul 2013, cu obligaţia ca în cel mult 10 ani să construiască terminalul, în caz contrar terenul, care fusese folosit ca tancodrom, urmând să fie restituit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON