Revenit din vacanţă cu forţe proaspete, vicepreşedintele responsabil peste Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang, a convocat joi o conferinţă de presă în care să laude derularea ediţiei 2019 a programului de aşternere de covoare asfaltice pe drumuri judeţene, având la dispoziţie inclusiv un proiector pe care a prezentat harta judeţului ce evidenţiază aceste şosele.
Problema este, însă, că aceste lucrări abia au început în doar două zone ale judeţului şi deja au generat reclamaţii din cauza proastei calităţi, iar în alte trei zone nici măcar nu au fost finalizate licitaţiile, deşi vara este în toi.
"Firma lui Gomboş"
"Programul pe drumuri judeţene al Consiliului Judeţean pe 2019 este de 100 de kilometri, sperăm să mărim cumva numărul acestor kilometri, deocamdată vrem să facem 130 de kilometri şi 650 metri, este cel mai mare program de asfaltare din 1990 până acum în Bihor", a ţinut Ioan Mang să laude anvergura fără precedent a ambiţiilor CJ în ce priveşte aşternerea de covoare asfaltice pe drumuri judeţene asfaltate, operaţiune care se face fără consolidarea prealabilă a structurii de rezistenţă a acestora.
"Precedentul în 2018, tot al nostru, coordonat de mine, este de 63 kilometri", a subliniat vicele, după care a trecut la o prezentare pe zone a programului. Confom acesteia, doar în zona Marghita şi în zona Aleşd s-a început lucrul, pe 35,2 kilometri şi respectiv pe 16,9 kilometri, din care "s-au realizat o parte, aproximativ 20 de kilometri", în baza unei licitaţii adjudecate de o firmă căreia pesedistul nu i-a ştiut numele, ci doar patronul. "Gomboş de la Marghita", a spus Mang, trimiţându-l apoi pe managerul public al judeţului să-l afle de la Direcţia Tehnică: SC Carier SRL.
Record peste record
În ce priveşte celelalte zone ale judeţului, vicepreşedintele a spus că în zona Beiuş programul CJ Bihor prevede aşternerea a 18,6 km de covor asfaltic, în zona Tinca 33,35 km, iar în zona Oradea 26,6 kilometri.
Atâta doar că, întrebat de BIHOREANUL, Mang a trebuit să precizeze că lucrările nici măcar nu au început în cele trei zone, din simplul motiv că licitaţiile nu au fost finalizate. "Sunt contestări, pentru două zone au fost respinse (n.r. – de către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor), urmează să vedem dacă o să meargă mai departe (n.r. – adică dacă se vor adresa şi Justiţiei)", a spus vicepreşedintele CJ.
În ciuda faptului că pentru aşternerea de covoare asfaltice pe 69 km încă nici nu sunt desemnate firmele executante, Ioan Mang a spus că programul pe 2019, oricum unul "record", va fi extins de la 100 la 130 kilometri.
"În bătaie de joc"
Vicepreşedintele CJ pretinde că lucrările începute (doar în zona Marghita) se desfăşoară conform graficului, însă BIHOREANUL l-a contrazis, punându-i în faţă dovada că lucrurile stau cu totul altfel, cel puţin în ce priveşte drumul judeţean DJ 191B între comunele Suplacu de Barcău şi Popeşti (foto - video).
Chiar la începutul acestei săptămâni, un cititor a sesizat redacţia reclamând că firma care execută lucrarea acoperă carosabilul existent, din piatră cubică, fără a respecta cele mai elementare norme tehnice. "Se pune asfaltul peste praf şi pietriş existent pe drum de la precedentele lucrări, dar necompactat, şi fără a fi rezolvată problema denivelărilor. Asfaltul pus săptămâna trecută a şi crăpat deja, la fel şi cel pus peste gropi adânci şi de 20 de centimetri lăsate cum au fost", a explicat un localnic BIHOREANULUI, punând la dispoziţie fotografii şi filmuleţe care ilustrează că lucrările se desfăşoară "în bătaie de joc, numai ca să se risipească nişte bani şi să laude cineva că s-au făcut lucrări".
"Un răuvoitor"
După ce reporterul BIHOREANULUI i-a arătat şi apoi i-a transmis şi pe telefon imaginile, Ioan Mang a afirmat, întâi, că "dacă există erori, ele se vor remedia de către firmă", apoi că în unele părţi lucrările nici măcar nu au început sau sunt "abia la început", iar în final că localnicul care s-a plâns de calitatea proastă a lor nu ar fi altceva decât "un răuvoitor".
Ca să închidă subiectul de discuţie, în ciuda faptului că tot el a afirmat că lucrările sunt încă într-un stadiu incipient, Mang a pretins că a primit "sute" de mulţumiri de la alţi cetăţeni din zona Marghita. "Vreţi să vă trimit sute de mail-uri de mulţumire? E unul nemulţumit", a susţinut vicele pesedist.
Deşi reporterul a acceptat provocarea, Mang nu a trimis nicio "telegramă de mulţumire" din "sutele" pe care, chipurile, le-ar fi primit din partea "oamenilor muncii de la oraşe şi sate"...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.