În jurul orei 15, cam 200 de persoane erau pe spaţiul verde de lângă parcarea Bricostore pentru a vedea un concurs de atelaje, cu exemplare de cai unul mai frumos ca celălalt.
Cei mai fericiţi au fost însă copiii, care, pe lângă faptul că au putut urca în atelaje, au avut voie să mângâie caii, dar şi să călărească poneii puşi la dispoziţie de organizatori.
În tot acest timp, în cealaltă parte a parcării ERA Park, orădenii au putut cumpăra legume şi produse tradiţionale din seminţe sau miere, dar şi să vadă o expoziţie de cai, oi, capre sau bovine. În parcare a fost amenajată şi o zonă în care au fost expuse utilaje şi aparate necesare în agricultură, de la tractoare şi pluguri, până la aspiratoare şi chiar seminţe şi îngrăşăminte.
Ultima zi a târgului, duminică, vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi câştigătorii tombolei participanţilor, ce oferă ca premii atât seminţe de grâu (în cantitate suficientă pentru semănarea a 5 hectare), cât şi vouchere pentru cumpărături.
Despre Agro Bihor puteţi citi şi în articolul "Târgul Agro Bihor a ajuns la a VI-a ediţie: peste 100 de expozanţi din ţară şi străinătate au ajuns la ERA Park"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.