URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Vară bară la bară: Se anunță încă o vară cu trafic infernal în Oradea, din cauza șantierelor (FOTO)

Vară bară la bară: Se anunță încă o vară cu trafic infernal în Oradea, din cauza șantierelor (FOTO) OCOLIȚI! Vinerea trecută, mașinile circulau bară la bară pe strada Oneștilor. Traficul s-a aglomerat pentru că străzile Meșteșugarilor și Aradului au fost închise pentru asfaltare
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru circulația pe străzile Armatei Române, Magheru, Oneștilor și Tudor Vladimirescu nu mai există oră de vârf. De altfel, aproape că nu există arteră importantă pe care să nu se circule, în cea mai mare parte a zilei, bară la bară.

„De dimineață, când orădenii duc copiii la școală, și până după-amiază, când ies de la lucru, orașul e foarte aglomerat. Nu mai știi pe unde să o iei, pentru că tot la câteva zile se mai închide o stradă”, se plânge un taximetrist. Și e abia începutul... 

„Se circulă greu”

Vineri dimineață, pe strada Oneștilor coada de mașini se întindea din capătul dinspre Calea Aradului până către Podul Sovata. Pe Louis Pasteur mașinile înaintau una după alta de lângă Spitalul de Neuropsihiatrie până la intersecția cu Bd. Magheru, iar de aici șirul se întindea din intersecția cu strada Republicii până spre Podul Dacia. La fel, pe Vlădeasa mașinile înaintau la pas începând din Calea Aradului până la intersecția cu Traian Blajovici, iar pe Armatei Române coloana era de-a lungul Parcului Bălcescu până spre Universitate.

„În zona Ioșia traficul este dat peste cap de lucrările la străzile Calea Aradului și Meșteșugarilor, pe Magheru, după ce vii bine din pasajele din Centrul Civic, te blochezi imediat după ieșirea de pe Podul Dacia din cauza semafoarelor de la intersecția cu Louis Pasteur”, spune Nicolae Varga, reprezentantul taximetriștilor orădeni în Comisia de Circulație din cadrul Primăriei.

Traficul este mai solicitant ca oricând. „Fac taximetrie de 30 de ani, dar niciodată n-a fost așa aglomerat. La câte lucrări se fac în paralel, chiar dacă ar dispărea tot a doua mașină din trafic, tot ar fi cozi”, spune un taximetrist. Și nici nu au început marile lucrări.

Șantiere cu programare 

Municipalitatea are planificate șantiere pentru doi ani de acum înainte. „Pentru a reduce impactul în trafic am etapizat lucrările de amploare”, spune primarul Florin Birta (foto). Eșalonarea nu va face, însă, decât să mute cozile de mașini dintr-o zonă în alta a orașului.

„În prezent se lucrează la reabilitarea străzilor Calea Aradului și Meșteșugarilor, care vor trebui finalizate luna aceasta, pentru că din iunie vor trebui să preia traficul deviat de șantierul pentru pasajul pe sub Bulevardul Decebal”, zice Birta.

Acesta va trebui finalizat la începerea noului an școlar, când șantierele se vor muta. „Din toamnă, Consiliul Județean va deschide lucrările la viitorul pasaj din intersecția străzilor Tudor Vladimirescu cu Oneștilor, iar de anul viitor, când acesta va fi gata, Primăria va începe săpăturile pentru pasajul din intersecția Magheru cu Republicii și Louis Pasteur”, spune primarul.

„O lucrare după alta”

Având în vedere aglomerația care se anunță peste vară, municipalitatea a amânat, tot pentru anul viitor, atât dublarea la 4 benzi a străzilor Universității și Ceyrat, cât și construirea viitoarelor pasaje din continuarea străzii Meșteșugarilor peste șoseaua de centură și linia ferată.

În ciuda șantierelor în lanț, primarul Birta este liniștit. „Dacă anul trecut a trebuit să închidem lucrările la pasajele din fostul Centru Civic la finalul lunii decembrie, ca să nu pierdem finanțarea europeană, acum nu mai avem presiunea timpului. Vom deschide o lucrare după ce am închis alta”. Ceea ce nu este, însă, tocmai liniștitor pentru șoferi.

Vacanță în șantier

Lucrările la pasajul pe sub Bd. Decebal, una dintre cele mai importante și aglomerate căi de legătură între cele două maluri ale Crișului, sunt programate să demareze în a doua jumătate a lunii iunie. „Bulevardul va fi închis circulației din ultima săptămână de școală, cel mai probabil pe 17 iunie, pentru ca executantul să poată amenaja pasajul, urmând să se redeschidă la începerea anului școlar, pe 9 septembrie”, anunță Florin Birta.

Construirea pasajului a fost atribuită pentru 39,4 milioane lei firmei Freyrom, care a realizat și salba de tuneluri din Piețele Cetății și Emanuil Gojdu, inaugurate anul trecut. Pasajul subteran, lung de 11,9 metri, va avea și zonă pietonală, deservită la ambele capete atât de scări, cât și de lifturi pentru persoanele cu dizabilități și bicicliști.

În pregătirea lucrărilor, municipalitatea a început săptămâna trecută demolarea caselor din intersecția Decebal - Vladimirescu, pe care le-a cumpărat anul trecut cu 1 milion de euro, pentru a face loc șantierului. Până în iunie, și operatorul de salubritate RER Vest va trebui să părăsească imobilul din strada învecinată, William Shakespeare, preluat de municipalitate în toamna anului trecut. „Firma și-a evacuat deja cea mai mare parte din bunuri”, zice Birta. 

Variante de ocolire...

Săptămâna aceasta, reprezentanții municipalității, ai constructorului și ai Poliției Rutiere vor discuta în teren variantele ocolitoare de trafic pe durata lucrărilor. „Analizăm varianta să ținem un fir de circulație deschis, așa cum s-a întâmplat și în cazul lucrărilor la pasajul din Bd. Magheru”, spune primarul.

Totuși, având în vedere adâncimea mare a săpăturilor, de cel puțin 5 metri, cel mai probabil traficul va fi închis integral, iar circulația mașinilor va fi deviată pe străzile alăturate.

Conform primelor variante de lucru, șoferii care vor circula dinspre Podul Decebal către Biserica Emanuel vor trebui să vireze la dreapta după pod, pe Splaiul Crișanei, de unde vor putea înainta până în Oneștilor sau vira stânga pe strada Shakespeare pentru a intra pe Vladimirescu în dreptul actualului sediu RER.

În sens invers, șoferii care se deplasează dinspre Calea Aradului vor putea ocoli șantierul pe str. Roșiorilor, al cărei sens unic de mers ar putea fi inversat, cu revenire pe Decebal înainte de pod, pe strada Călărașilor.


„Pasajul va degaja traficul de pe strada Tudor Vladimirescu. În prezent, la ore de vârf, coada de mașini se întinde de la semaforul din Decebal până la Primărie, lucru care nu se va mai întâmpla”

Florin Birta


Termen: 9 septembrie! 

Indiferent de soluția aleasă, pe durata construirii pasajului, circulația tramvaielor va fi sistată. „Primele lucrări vor viza dezafectarea liniei pentru a se lucra în subteran. Astfel, începând de la jumătatea lunii iunie până în septembrie, la începerea școlii, pe relația Parcul Olosig - Calea Aradului vor circula exclusiv autobuze”, spune directorul OTL, Adrian Revnic (foto).

Conform înțelegerii cu constructorul, circulația tramvaielor pe Bd. Decebal va fi reluată odată cu începerea noului an școlar, programată anul acesta pe 9 septembrie. „Spre deosebire de lucrările derulate anul trecut în Centrul Civic, acum ar trebui să fie mai simplu, pentru că se construiește un singur pasaj și este afectat un singur tronson de linie”, zice directorul OTL.

Până atunci, orădenii vor trebui să se obișnuiască cu rutele ocolitoare, cu mersul autobuzelor și, mai ales, cu mersul pe jos. Se anunță încă o vară cu trafic bară la bară...


PASAJ SUBTERAN CU OCOLIRE 
„Circulația se va împărți”

Construirea pasajului Decebal a stârnit încă din faza de proiect nemulțumirea orădenilor agasați de șantierele fără sfârșit. Aceștia au susținut pe Facebook că traficul prin zonă ar fi putut fi dirijat mai simplu printr-un sens giratoriu, iar alții s-au plâns că soluția pasajului elimină posibilitatea virajului la stânga venind pe strada Tudor Vladimirescu. 

Directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiș (foto), susține că varianta unei girații ar fi prelungit problemele de trafic. „Trecerea tramvaiului ar fi ridicat tot timpul probleme, la fel ca în sensul giratoriu din Calea Aradului”. Potrivit acestuia, construirea pasajului Decebal va rezolva inclusiv conflictele de trafic din Aradului. „Girația va fi mai degajată pentru că traficul dinspre Nojorid se va împărți. O parte dintre șoferi vor înainta pe Oneștilor pentru a ajunge în zona centrală prin Tudor Vladimirescu sau vor trece peste Podul Sovata pentru a merge spre Rogerius”.

În ce privește eliminarea posibilității virajului la stânga, Marchiș spune că aceasta este o soluție bună. „Șoferii care vor să ajungă de la Primărie în Calea Aradului vor putea circula direct pe strada Primăriei sau să înainteze pe Tudor Vladimirescu pentru a întoarce în girația cu Oneștilor”. Astfel, șoferii vor avea mai mult de mers, dar măcar vor circula mai repede...

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Nu știu de unde le scoateți...
Circul de câteva ori pe săptămână dimineața pe Magheru și nu e "infernal". În afară de intersecția Republicii - Petofi, cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla în oraș, e să stai de 2, maxim de 3 ori la un semafor! Care dacă îi povestești asta la cineva din Cluj sau București, râde de tine! Dar hei, de ce să nu ne plângem puțin ca presă, că e campanie, că da bine la cine e la putere, că se justifică jdile de milioane de euro. Pe sistemul: "Oricum nu-i dăm noi, sunt bani europeni, nu?!"
Postat 23 Mai 2024, 07:02 de Vio_427
Pt Tânăr și ne-a Liniștit
Pentru orice modificări, este necesar modificare PUG, PUZ, PUD, etc. Pentru aceasta conform legilor Urbanismului, cei care au INTENȚIA să modifice PUG-ul, PUZ-ul sau PUD-ul (primărie, investitor, etc) au obligația să informeze persoanele care pot fi afectate de acestea. Deci nu trebuie să vină toată lumea la consultări. Conform Ordinului 2.701 la art. 37 se menționează la pt.3. pune la dispoziţia publicului spre consultare documentele aferente propunerilor PUZ, inclusiv materiale explicative scrise şi desenate, într-un limbaj nontehnic, precum şi documentele ce au stat la baza primei variante a propunerilor, după caz: certificatul de urbanism, avizul prealabil de oportunitate. Iar aceștia au posibilitatea să se opună. Ulterior se poate face SF, ulterior proiectul și implementată lucrarea. Dacă sunt obiecții nu se poate trece nici de PUZ. Dar la noi nu se respectă legea, adică ABUZ. Mă refer la lucrările de modificare a drumurilor, pasaje, sau subpasaje, sau în general a lucrărilor care poate afecta cetățeni. Participarea publicului se convoacă, pentru anumite locații, unde să se implementeze un proiect sau altul. Adică vrem un parc care să conțină și tiroliană și parc pentru câini, sau doar pistă de alergare. Doar acolo cheamă politicul liberal la consultări. În rest în mod ILEGAL din păcate te pune în fața faptului împlinit.
Postat 22 Mai 2024, 16:22 de Impaciuitorul
Masuri anti-aglomeratie
mai mult umblat pe jos, mai mult mers cu bicicleta si circulat cu transportul in comun... parintii sa lase copiii la 100, 200 sau 300 de metri de scoala ca nu le cad picioarele daca merg pina acolo, nu-i musai sa ii lase chiar in fata treptelor de la scoala... un pic de disciplina sociala ajuta enorm... masina doar cind e strict necesar... si o sa fie bine, trecem si peste asta... iar pentru imapciuitorul ==> populatia nu merge la consultari cind acestea se fac... pe linga asta populatia nu are vedere de ansamblu, se uita doar pina la capatul gardului ei... nu intereseaza binele public, doar cel personal.. daca era dupa populatie nu se facea nimic in orasul asta, ramineam ca pe vremea lui Sturza si Filip
Postat 22 Mai 2024, 14:49 de TanarSiNelinistit
4 benzi Universității?
Deci pana la urma chiar s-a votat mizeria asta? Taierea a peste 80 de arbori medii si mari pt a face 4 benzi pe o strada care nici macar nu este trafic? Cu locurile de parcare cum ramane? De faptul ca se desparte campusul universitar de un drum cu 4 benzi nici nu mai vorbesc... o prostie infernala... Adio si ultima strada cat de cat verde din oras...
Postat 22 Mai 2024, 12:43 de cristianteofil
Atâta DERANJ, pe o perioadă așa lugă de timp, când se poate rezolva cu maxim 2 000 lei
Atât costă maxim 2 indicatoare de interzicere virare la stânga. Exproprierea acelor case pentru suma de 1 milion de Euro + cheltuielile cu demolarea, bani foarte mulți pentru pasajul Vladimirescu, o lucrare chiar INUTILĂ. Cu 2 indicatoare cu interzis la stânga ( menționat în articol nu se va putea vira la stânga ), se pot reduce timpii de așteptare la acea intersecție la jumătate. Dacă se reduce timpul de așteptare, se va putea observa ulterior aglomerarea intersecției de lângă EMANUEL. Acolo ar trebui realizat probabil singurul pasaj care ar putea fi necesar. Dar și acolo se pot găsii soluții. Dar acolo e mai dificil, cel puțin acum, înainte de alegeri, deoarece ar trebui EXPROPIAT o parte din terenul bisericii EMANUEL (aducătoare de votanții, Nu te poți pune rău cu cel care îți asigură un procent mare de votanți. Probabil o va lăsa pe data viitoare, când va găsi alți posibili votanți, pentru a suplini votul acestora. Deoarece nu va mai putea miza pe electoratul disciplinat al biserici EMANUEL). Cât despre celelalte pasaje, a scris chiar bihoreanul, că nu se justifică. Și atunci totuși de ce se fac ? De ce nu suntem întrebați noi populația dacă suntem de acord cu aceste lucrări ? Dacă suntem de acord să ardem mai mult combustibil stând în trafic, să pierdem mai mult timp din timpul nostru și să inhalăm noxe (evident că verificarea acestora nu se va face), și asta până spre viitoarele alegeri, adică un DISCONFORT PERPETUUM ȘI CONTINU. Și asta doar pentru că sunt bani EUROPENI pentru astfel de lucrări, așa că hai să facem astfel de lucrări. Noi în realitate nu avem nevoie de astfel de lucrări. Cel puțin nu de aceste pasaje. Dar trebuie dat de lucru la firmele de casă, care ne vor sponsoriza în viitoarea campanie electorală. De menționat, că la toate lucrările pe fonduri Europene se asigură o COFINANȚARE a acestora (din banii cetățenilor) + cheltuielile cu EXPROPRIERILE, care nu sunt ELIGIBILE. Și atunci o Întrebare pertinentă. De ce nu SUNTEM CONSULTAȚI noi populația anterior demarării acestor proiecte majore din bani publici ??? Dacă totuși nu vor câștiga alegerile, poate nu vom mai fi nevoiți să avem parte de AMBUTEIAJELE interminabile și până la urma inutile. Ei culmea susținând astfel că vor aduce un aport important CALITĂȚII VIEȚII cetățenilor. În realitate toate aceste pasaje pe are intenționează să le implementeze nu vor decongestiona deloc traficul, mutând ambuteiajele în alte intersecții.
Postat 22 Mai 2024, 11:42 de Impaciuitorul
Mai bine vara decât iarna
Dacă tot le face mai bine ca le face pe perioada vacantei de vară.
Postat 22 Mai 2024, 10:55 de CivisUlpianum
Proasta organizare, mizeria și praful șantierelor, sunt specifice de peste un deceniu în Oradea.
Aflând cu stupoare că banii europeni nerambursabili vor fi tot mai puțini, pe fondul creșterii contribuțiilor proprii care presupun și împrumuturi bancare pe zeci de ani de acum înainte, edilii liberali împart lucrări la grămadă și plezneală, neținând cont nici de legislația fiscală, nici de standardele de mediu și nici de fel mai elementar bun simț. Este perioada când se pregâtesc ultimele parandărături electorale, la nivel de partide și de indivizi care mai au încă putere de decizie în numele tuturor.
Postat 22 Mai 2024, 08:55 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON