Mai mulţi medici care au ocupat funcţii de şef de secţie şi de coordonatori ai unor compartimente ale Spitalului Judeţean din Oradea au renunţat la aceste poziţii, a anunţat conducerea unităţii, care a precizat doar că motivele sunt "cauze privind starea de incompatibilitate cu funcţia", fără detalii.
Demisiile survin însă în contextul unei investigaţii a BIHOREANULUI privind medici care conduc astfel de structuri, dar care îşi administrează şi propriile firme private.
Aprobate de manager
"Vă aducem la cunoştinţă faptul că următorii medici şi-au prezentat demisia din funcţia de Şef de Secţie/Medic Coordonator pentru cauze privind starea de incompatibilitate cu funcţia", informează un comunicat dat publicităţii de Spitalul Judeţean din Oradea miercuri dimineaţă.
Este vorba despre dr. George Roiu, şeful compartimentului clinic Oftalmologie, dr. Marcel Ovidiu Negrău, şeful secţia clinice ATI I, dr. Rodica Maria Fiţ, şefa Serviciului Prevenire şi Supraveghere a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale, şi dr. Eugenia Maria Domuţa, şefa secţiei ORL.
"Demisiile au fost aprobate de către managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, dr. Gheorghe Carp", arată, sec, comunicatul, fără a preciza în ce au constat "cauzele privind starea de incompatibilitate".
Comunicatul Spitalului Județean nu oferă nicio informaţie privind numirea altor şefi de secţii şi compartimente pentru înlocuirea demisionarilor, şi nici despre eventuale demersuri ale conducerii unităţii ori despre consecinţele incompatibilităţii în care s-au aflat cei patru medici, care riscă să fie investigaţi şi sancţionaţi de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Dr. Negrini, prima schimbată
Cei patru medici au demisionat, potrivit surselor BIHOREANULUI, pe fondul unor întrebări adresate de ziar privind medicii din Spitalul Judeţean care deţin atât aceste funcţii în unitatea sanitară publică, cât şi poziţii de administrator în firme private aflate în proprietatea lor.
Un prim medic despre care BIHOREANUL a dezvăluit la începutul lunii trecute că era în incompatibilitate este dr. Rodica Negrini. Ea a ocupat funcţia de şefă a secţiei Obstetrică-Ginecologie II a Maternităţii din Oradea încă din 2011, fără concurs, dar din 2022 era în incompatibilitate deoarece concomitent ocupa şi poziţia de administrator al propriei firme, SC Negrini SRL, prin care prestează servicii medicale la cabinetul privat, contravenind astfel Legii Sănătăţii, potrivit căreia "funcţia de şef de secţie din spitalul public este incompatibilă cu cea de administrator al unei societăţi".
Mai mult, în cea mai recentă declaraţie de interese, publicată pe site-ul spitalului, Negrini îşi făcuse publică doar calitatea de asociat al firmei, fără s-o fi menţionat pe cea de administrator, motiv pentru care după ancheta BIHOREANULUI, a şi fost schimbată de la şefia secţiei OB II de către managerul Gheorghe Carp, care i-a reproșat că nu a fost suficient de abilă ca să își pună o rudă administrator.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.