În timp ce autorităţile se laudă că orice român se poate vaccina împotriva Covid-19 fără programare, în orice centru, toate fiind deschise între orele 8 şi 20, doi soţi din Oradea au constatat că, în realitate, lucrurile nu se întâmplă aşa.
Închis cu 4 ore mai devreme
Orădeanul Sergiu Mîrze a povestit BIHOREANULUI că, împreună cu soţia, trebuia să facă rapelul la vaccinul Moderna luni de la ora 18, la centrul amenajat în Maternitatea Oradea. Tot acolo, în urmă cu o lună, primiseră şi prima doză de vaccin, fără probleme, iar acum erau programaţi pentru finalizarea schemei de vaccinare.
„Azi m-au sunat de mai multe ori de la centru, să ne cheme mai repede. Le-am spus că cel mai devreme putem ajunge la ora 16.30”, a declarat bărbatul.
La ora promisă, a ajuns cu soţia la Maternitate, doar că surpriză: centrul era închis! „De la poartă ni s-a spus că n-are sens să mergem mai departe, că e închis centrul. Nu mi-a venit să cred, dar aşa era”, a spus bărbatul.
Alt centru, aceeaşi situaţie
Cunoscând că şi la Sântandrei se administrează vaccinul Moderna, dar şi că acum oricine se poate vaccina în orice centru, soţii Mîrze au mers în comuna vecină Oradiei, sperând că vor primi doza de rapel, dar culmea, şi acel centru era închis, în toiul programului.
S-au întors în Oradea, la centrul amenajat la Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, unde de asemenea se administrează serul Moderna. „Aici era deschis, dar ni s-a spus că la ora asta (n.r. în jurul orei 17) nu ne mai vaccinează, că trebuie să desfacă un flacon pentru noi şi ar putea să rămână cu doze nefolosite, iar DSP-ul îi ceartă dacă irosesc doze”, a declarat orădeanul. Degeaba i-au întrebat pe reprezentanţii centrului ce vor face dacă, la fel ca ei, mai apar şi alţi orădeni fără programare, cei doi soţi n-au mai primit un răspuns.
„Mi se pare revoltător că ne lăudăm că facem vaccinări oriunde, fără programare, iar noi, programaţi din timp, nu am reuşit să primim vaccinul. Vom merge mâine dimineaţă la un centru, chiar dacă asta înseamnă să lipsim de la serviciu”, a mai declarat bărbatul.
Vor da explicaţii
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică din Bihor, dr. Daniela Rahotă, a confirmat BIHOREANULUI că toate centrele de vaccinare trebuie să rămână deschise până la ora 20 și a anunțat o anchetă cu privire la situațai reclamată.
„Este inadmisibil ca un centru să se închidă la ora 16, indiferent că mai are sau nu persoane programate pe listă. Coordonatoarea centrului de la Maternitate mi-a confirmat că a închis mai repede, a confirmat chiar şi că a vorbit cu domnul respectiv, care a spus că poate ajunge la ora 16.30. Nu pot să înţeleg de ce au închis centrul, voi cere note explicative”, a declarat Rahotă.
Directoarea DSP Bihor a confirmat că le-a cerut coordonatorilor centrelor de vaccinare să fie prudenţi cu flacoanele de vaccin deschise, pentru a nu risipi serul, dar a precizat că asta nu permite, sub nicio formă, închiderea unui centru cu 4 ore înainte de limita programului de funcţionare. Ei bine, iată că e posibil...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.