Ministerul Educaţiei din România a emis luni Ordinul de Ministru prin care a autorizat funcţionarea provizorie a Liceului Tehnologic Dual Oradea.
"Se acordă autorizaţie de funcţionare"
Documentul este, de fapt, actul oficial de înfiinţare a noii unităţi de învăţământ orădene.
"Ministerul Educaţiei din România a emis ieri, 29 iulie 2024, un Ordin de Ministru prin care se acordă autorizaţie de funcţionare provizorie Liceului Tehnologic Dual Oradea. Acest ordin reprezintă actul oficial de înfiinţare al acestei unităţi preuniversitare de învăţământ de stat din municipiul Oradea", a anunţat marţi Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă.
Potrivit informării, colegiul a primit autorizaţie de funcţionare după ce a fost supus în perioada 11 – 12 august unei evaluări din partea Agenţiei Române a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
"Liceul Tehnologic Dual Oradea îşi propune să ofere o educaţie de calitate, adaptată nevoilor pieţei muncii, combinând învăţământul teoretic cu formarea practică, în colaborare cu companii locale şi regionale", se menţionează în informarea Primăriei Oradea.
Un liceu cu patru clase
BIHOREANUL a aflat că, potrivit planului de școlarizare pentru perioada 2024 - 2025, Liceul Tehnologic Dual Oradea va funcționa, începând din această toamnă, cu patru clase, de a IX-a și a X-a.
„În primul an vor putea fi înscriși în total 86 de elevi”, a declarat reprezentantul Compartimentului Management Educație și Sănătate din cadrul Primăriei Oradea, Laurențiu Chiană.
O clasă a IX-a va avea specializarea Electromecanic utilaje și instalații industriale (30 elevi), iar cealaltă, Mecanic utilaje și instalații în industrie (12 elevi). Și clasele de-a X-a vor avea aceleași specializări, prima cu un număr de 28 de elevi, iar cea de-a doua cu 16.
„Înscrierile se vor putea face în cursul lunii august, iar deschiderea lor urmează să fie anunțată”, a spus Chiană.
Elevii vor beneficia de o bursă lunară între 400 şi 1.000 lei, cazare gratuită, trei mese pe zi şi decontarea transportului.
Potrivit planurilor municipalității, în viitor, în cadrul liceului ar urma să înveţe 140 de tineri.
Investiţie de 29 milioane euro
După cum BIHOREANUL a mai scris, campusul pentru învăţământ dual a fost recepţionat de la constructor de către Consiliul Judeţean Bihor în februarie 2024. Acesta cuprinde 8 corpuri de clădire cu laboratoare, săli de clasă, cămin, cantină, cabinet medical, bazin de înot, sală de sport şi altele.
Campusul a fost construit şi dotat cu fonduri europene, CJ Bihor obţinând în acest scop o finanţare de 142,6 milioane lei (cu TVA inclusă), echivalentul a 29 milioane euro, în baza unui proiect care a primit cel mai mare punctaj din ţară.
Odată construit, campusul a fost predat de către CJ Bihor către Consiliul Local Oradea. Transferul a avut loc pentru că CJ Bihor, deşi a învestit în aceste facilităţi de învăţământ, nu deţine o reţea şcolară prin intermediul căreia să le exploateze.
Liceul dual va funcţiona în cadrul reţelei şcolare a municipiului Oradea.
Învăţământul dual presupune învăţământ teoretic în şcoală şi practică în cadrul unor companii orădene, iar noua unitate şcolară va oferi calificări în domenii precum mecanică, instalaţii, lucrări publice, electronică, automatizări şi chimie industrială.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.