URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Aprilie 2024, 15:28

USR-iștii și-au înregistrat candidații la CJ Bihor, Primăria și Consiliul Local Oradea. Printre ei, deputatul Dehelean și... Thomas Becket (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Numeroși antreprenori, medici și profesori, dar și un șofer, un poștaș, o coafeză și însuși deputatul Silviu Dehelean, președintele USR Bihor, alături de un artist ce poartă numele unui arhiepiscop englez din Evul Mediu formează listele de candidați ale acestui partid pentru CJ Bihor, dar și pentru Consiliul Local Oradea, parlamentarul susținând că, astfel, speră „să împingă lista ca să facem 5%”.

Candidatul la Primăria municipiului este fostul subprefect Daniel Palaghianu, pe lista pentru Consiliul Local unii candidați fiind aceiași ca la CJ Bihor.

Pe partid, nu cu ADU

O delegație a USR Bihor s-a prezentat luni dimineață la Biroul Electoral Județean ca să înregistreze lista partidului la alegerile din 9 iunie pentru Consiliul Județean Bihor.

De menționat că, deși USR a încheiat cu PMP și cu Partidul Forța Dreptei o alianță numită Alianța Dreapta Unită, la „parlamentul” județean lista de candidaturi a fost depusă în numele exclusiv al USR, la fel cum s-a întâmplat și în ce privește candidaturile pentru Consiliul Local și Primăria Oradea.

„Am considerat că este mai pragmatic să candidăm ca partid, nu ca alianță electorală, pentru că partidul trebuie să obțină 5% din voturi ca să intre în consilii, iar o alianță mai mult, 7% dacă e formată din două partide, 8% dacă e formată din trei partide. Candidaturi pe alianță depunem doar în localități din Bihor unde colegii din localități ne-au spus că sunt siguri că ating acest prag de 8%”, a explicat BIHOREANULUI președintele USR Bihor, deputatul Silviu Dehelean.

Candidează pentru colegi

Lista pentru CJ Bihor este deschisă de candidatul USR la funcția de președinte, Alex Orjan, jurist din Beiuș care lucrează pentru o firmă din Ștei, pe locul secund fiind profesorul de matematică Florin Nicoară de la Colegiul Gojdu din Oradea, pe poziția 6 deputatul Dehelean, iar pe pozița 41, ultima, șeful de birou parlamentar al acestuia, Mihai Șvab, care candidează pe 9 iunie și pe un loc de eurodeputat, la fel cum a candidat și în 2019, dar tot pe un loc neeligibil.

„Eu sper să ajut lista, am o oarecare notorietate și sper să împing lista ca să facem 5%”, a explicat Dehelean prezența sa între candidații la un mandat de consilier județean, dar și la unul de consilier municipal în Oradea.

Pe lista pentru CJ Bihor coabitează un avocat (Tincuța Șaitoș Cofar), doi medici (anestezistul Mihai Florea și rezidentul Răzvan Ulici), antreprenori (Claudiu Dume, Sorin Briscan, Ioan Kuibuș, Vasile Negruț și alții), profesori (Ciprian Frunză, Virgil Anica), un sculptor cu prenumele identic cu numele unui arhiepiscop englez din secolul XII (Thomas Becket Ilieș), dar și un poștaș din Căpâlna (Adrian Zbârcea) și un șofer (Tiberiu Pintiuța).

De asemenea, pe lista pentru CJ Bihor figurează și candidatul USR la Primăria Oradea, fostul subprefect Daniel Palaghianu (foto). La CJ, acesta figurează pe poziția 40, penultima.

Și la Județ, și la CL Oradea

De altfel, acesta deschide lista pentru Consiliul Local Oradea, depusă la Biroul Electoral Municipal, fiind urmat de același Mihai Șvab, șeful de cabinet al deputatului Dehelean, care candidează și la CJ Bihor, și la Parlamentul European, ba chiar parlamentarul însuși închide această listă pentru municipiu.

Sculptorul Thomas Becket Ilieș este, de asemenea, prezent și pe lista pentru Consiliul Local Oradea, la fel ca profesorul Ciprian Frunză, medicul rezident Răzvan Ulici, profesorul Virgil Anica și antreprenorul Ioan Kuibuș.

Alți candidați sunt profesorii Gelu Serea și Ramona Ona, coafeza Csuvar Ildiko, un manager de resurse umane (Horvath Monica), o psihologă (Ioana Dumea), un analist financiar (Gabriela Jurjea), un pensionar (Florian Blaga), o fotografă (Cristina Bonas) și mai mulți antreprenori (Dan Lozinca, Călin Aron, Ștefan Radu ori Călin Petrița).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
USR in bihor e inexistent, lupta doar ptr a trece pragul
cei mai experimentati si capabili membri ptr guvernare se lauda cu reusite precum soferie, coafura, pensie si curierat. Evident ca organizatia pur si simplu nu are oameni. Pe de alta parte, ptr ca idealisti suntem, nu politicieni, nu e corect nici pragul de 5%, si nici ca un partid are nevoie de 5%, dar o alianță de 7% dacă e formată din 2 partide, 8% dacă e formată din 3 partide samd. Fie sa fie 5% pentru toti, fie sa nu fie nici un prag electoral. Daca ai 2% dar ai si ditamai consiliul local cu 50 de consilieri, inseamna ca ai un consilier. Pragul e dat doar de matematica, impartind suta la suta, la numarul de parlamentari.
Postat 29 Aprilie 2024, 17:07 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON