Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul jocurilor din primul tur al fazei naţionale a Cupei României, ediţia 2012-2013, tur în care judeţul Bihor are două reprezentante, pe Unirea Valea lui Mihai şi Crişul Sântandrei.
În această fază vor intra câştigătoarele celor 42 de faze naţionale, plus toate echipele din Liga a III-a care s-au clasat la finalul campionatului trecut de la locul 10 inclusiv în jos. Ca urmare, din al treilea eşalon vor intra nu mai puţin de 42 de echipe. Cum printre acestea figurează echipe retrase din campionat, adversarii acestora se vor califica la masa verde în faza următoare a competiţiei.
Unirea Valea lui Mihai, care este componentă a Ligii a III-a, va evolua în deplasare pe terenul celor de la Someş Oar, din judeţul Satu Mare, în timp ce, provenind din Liga a IV-a, Crişul Sântandrei va evolua pe teren propriu, cu arădenii de la CS Vladimirescu.
De menţionat că toate partidele vor începe miercuri, 18 iulie, de la ora 17:30 şi se vor juca pe terenul echipelor din eşalonul inferior. Iată câteva din aceste meciuri, programate în partea de vest a ţării din primul tur al competiţiei:
VSK Municipal Miercurea Ciuc - FCM Târgu Mureş IICS Sevişul Şelimbăr (SB) - FC Oltchim Râmnicu Vâlcea
CS Universitatea Petroşani - CS Flacăra Făget
AS Vointa Lupac - CS Gloria Reşiţa
CS Unirea Sânnicolau Mare - AS Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic
CS Şoimii Pâncota (AR) - CS Millenium Giarmata
AS MS 08 Târgu Mureş - CS Zlatna
CS Viitorul Lechinţa - ACF Gloria 1922 Bistriţa II
FC Viorel Mateianu - SCS FC CFR 1907 Cluj SA II
CS Flacăra Hălmaşd (SJ) - CS Sănătatea Cluj
CS Vulturii Vultureni (CJ) - FC Unirea Dej
AS Someşul Oar - CS Unirea Valea lui Mihai
CS Crişul Sântandrei - CS Vladimirescu 2003
AS Arena Alba Iulia - CS Gloria CTP Arad
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.