URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Septembrie 2024, 14:35

„Un termen strâns”: Muncitorii lucrează și ziua, și noaptea pentru ca tramvaiele să poată circula pe Calea Aradului, din 9 septembrie (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Muncitorii lucrează și ziua, și noaptea pe șantierul deschis la sfârşitul lunii iulie pentru înlocuirea liniei de tramvai din Calea Aradului, pe tronsonul dintre sediul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră şi Parcul Padişului, pentru ca circulația să poată fi reluată la debutul anului școlar.

„S-a lucrat în fiecare noapte”

Săptămâna aceasta, muncitorii au lucrat inclusiv noaptea la înlocuirea căii de rulare, pentru ca traficul tramvaielor să poată fi reluat luni dimineaţă, odată cu deschiderea anului şcolar.

Din cauza asta, însă, vecinii sunt revoltaţi. „În ultima săptămână s-a lucrat aproape în fiecare noapte. Muncitorii încep lucrul pe la ora 4.30, taie cu flexul, sudează, bat cu ciocanul, după care la pe 7.30 îşi strâng lucrurile şi pleacă. Efectiv, nu poţi dormi de ei", a reclamat BIHOREANULUI un locuitor din Cartierul Luceafărul din Calea Aradului.

Riveranul este cu atât mai supărat cu cât orele de lucru afectează cea mai critică perioadă a somnului.

„Nu am nimic împotriva lucrărilor din oraş şi a celor care muncesc. Înţeleg că executanţii sunt în urmă cu şantierul şi au un termen de predare strâns, dar să se organizeze mai bine. Să lucreze şi ei de la 21 seara până înainte de miezul nopţii sau de la 6 la 9 dimineaţa, dar nu între aceste perioade, când toată lumea s-ar odihni ca să poată merge la lucru", s-a plâns orădeanul.

Lucrări pe tronsoane

În prima parte a zilei de joi, muncitorii lucrau la înlocuirea linei de tramvai din Calea Aradului pe mai multe tronsoane în paralel.

Dacă în partea dinspre restaurantul Casa Piraţilor, muncitorii aliniau deja linia de tramvai abia montată, în porţiunea din dreptul Cartierului Luceafărul se lucra la trecerea de nivel de la intersecţia cu strada Traian Blajovici şi la montarea şinei, pentru ca la celălalt capăt, din vecinătatea sediului Poliției de Frontieră, abia se dezafecta vechea linie.

„Executantul lucrează pe mai multe tronsoane în paralel ca să se încadreze în termenul promis, iar circulaţia tramvaielor pe Calea Aradului să poată fi reluată de luni pe direcţia către zona centrală şi în sens invers", a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.

Un termen (prea) strâns

În şantier se lucrează în ture. „Constructorul nu prea are de ales. Face sudurile la linie noaptea, în timp ce şina este încă rece, pentru că ziua, în această perioadă de caniculă, acest lucru este dificil de făcut”, a explicat Sebastian Marchiş.

Potrivit directorului tehnic al municipalităţii, trei echipe de muncitori lucrează în paralel pentru a executa cele 180 puncte de puncte de sudură ale şinei până la sfârşitul acestei săptămâni.

În plus, executantul mai are de lucru la turnarea şi tasarea pietrişului sub linia de tramvai, realizarea trecerilor la nivel cu calea ferată la intrările în Cartierul Luceafărul şi sediul Inspectoratului de Poliţie de Frontieră şi montarea instalaţiei de irigare a covorului verde care va fi montat între şine.

„Nu este o lucrare grea, dar termenul este destul de strâns. Duminică noaptea trebuie să putem face proba căii de rulare cu tramvaiul, astfel încât luni dimineaţă garniturile să poată circula fără probleme", a declarat directorul.

După cum BIHOREANUL a mai scris, circulaţia tramvaielor pe tronsonul delimitat de sediul ITPF Oradea şi strada Padişului a fost sistată pe 29 iulie. Municipalitatea a decis să oprească circulaţia tramvaielor pentru ca executantul să poată lucra nestingherit pentru a scurta termenul contractual de execuţie de la patru luni la o singură lună.

Lucrările de înlocuire a căii de rulare din strada Calea Aradului au fost atribuite pe 10 iulie, prin licitaţie, firmei Procons Group pentru suma de 4,4 milioane lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Nu mai simplu ar fi, dacă tot nu-i interesează decât betonul și asfaltul ...
... ca edilii să amâne deschiderea școlilor pe anul următor? Ar putea să termine întretimp, ce au început cu atâta entuziasm îm miez de vară.
Postat 06 Septembrie 2024, 19:53 de KP
Calitate zero
Sa vedeti ce calitate!@ Nici asa cand se face in 100 de ani o lucrare e zero calitatea, dar acum hop trop
Postat 06 Septembrie 2024, 16:48 de sanduivanov
azi Joi 05 a fost haos
Saptamana semne bune are! Asteptam blocaj complet timp de o luna. Bine ca nu fost necesar sa lucrati noaptea pana in 12'lea ceas. Haos si lipsa de organizare. Sper ca au fost toti sefii de santiere si din primarie in concediile de vara - ca de lucrat oricum nu au lucrat. Si noi oradenii suntem lipsiti de reprezentare la nivel de comunitate. Haos.
Postat 05 Septembrie 2024, 17:24 de ionelul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4826 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON