Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc duminică, în jurul prânzului, pe drumul judeţean 764, în localitatea Aştileu, judeţul Bihor, în urma căruia unul dintre șoferi și-a pierdut viața.
Conform unei informări făcute de comisar-şef de poliţie Alina Fărcuţa, purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor, şoferii au ajuns la spital, iar unul dintre ei s-a aflat în stare gravă, rămânând încarcerat.
"În urma accidentului rutier, două persoane au fost transportate la spital, pentru îngrijiri şi investigaţii medicale. Din nefericire, starea unuia dintre conducătorii auto transportaţi la spital, care anterior fusese încarcerat în autoturism, s-a agravat, în prezent personalul medical efectuându-i manevre de resuscitare", a transmis comisar-şef Alina Fărcuţa.
Ulterior, aceasta a revenit și a precizat că unul dintre șoferi a murit.
"Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, persoana, care era un bărbat de 27 de ani, din comuna Vârciorog, județul Bihor, conducătorul unuia dintre vehicule, a decedat, la spital", a precizat reprezentanta Poliției.
Traficul pe porţiunea respectivă de drum a fost blocat temporar, însă circulaţia a revenit la normal.
Poliţiştii din cadrul Compartimentului Rutier Aleşd desfăşoară cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.
UPDATE
Potrivit șefului UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, alte trei persoane implicate în accident au fost transportate la spital pentru investigații medicale, cu leziunile la nivelul membrelor.
“Alte trei victime au fost aduse la UPU și sunt în curs de investigare, cu traumatisme la nivelul membrelor. Nu sunt traumatisme severe”, a transmis pentru BIHOREANUL dr. Borcea.
UPDATE 2
Din informațiile transmise BIHOREANULUI de șeful UPU-SMURD persoanele implicate în accident nu au rămas internate. "Un pacient a decedat, iar alti doi tineri de 19 ani, cu o fractură la nivelul craniului și unul de 16 ani cu traumatism toracic au refuzat internarea.
Un barbat în jur de 35 de ani cu traumatisme minore a fost lăsat acasă", a mai transmis dr. Hadrian Borcea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.