După ce anul trecut a câştigat premiul I la secţiunea pictură naivă-teme din cadrul American Art Awards, orădeanul Mihai Dascălu şi-a reiterat performanţa şi în acest an, când a primit aceeaşi distincţie la această secţiune, dar şi premiul al doilea la secţiunea pictură naivă portrete.
Competiţia are 56 de secţiuni, de la artă abstractă, sculptură şi fotografie, la artă digitală şi artă decorativă, atrăgând în fiecare an mii de artişti din întreaga lume.
Jurizarea s-a făcut la finalul lunii august, de către reprezentanţii celor mai importante 25 de galerii de artă din SUA, care nu citesc şi CV-urile artiştilor, tocmai pentru a nu se lăsa influenţaţi de informaţiile biografice privind cetăţenia, studiile sau alte performanţe ale autorilor.
În acest an, orădeanul Mihai Dascălu a participat cu două lucrări: "Moşul cu berea", un ulei pe pânză cu dimensiunile de 50 pe 40 centimetri, şi "Culegătorul de ciuperci", un alt ulei pe pânză, de 60 pe 80 cm.
"Pictura naivă este pentru mine un mod de a-mi exprima sentimentele faţă de oameni şi faţă de societate, metafora având mereu un rol predominant ascuns în tematica tabloului", a declarat pentru BIHOREANUL Mihai Dascălu.
Culorile tablourilor sale sunt vii, plăcute şi vesele, astfel că induc o stare de bună-dispoziţie. Personajele sunt luate din lumea satului, dar nu numai, în pânzele lui Mihai Dascălu putând fi găsiţi ţărani, babe, beţivi, dar şi poliţai, copii la joacă, muzicanţi, cheflii şi multe alte figuri.
"Pictorul naiv în general este subapreciat şi nu-şi găseşte locul în sferele "înalte" ale artei, acolo unde de multe ori se vântură tot felul de inşi cu pretenţii de specialişti în domeniu.
Tocmai de aceea am început de câţiva ani o "mişcare" de promovare a artiştilor plastici naivi, concretizată în lansarea site-ului www.naivepainters.com, unde s-au înscris deja peste 800 de pictori naivi din întreaga lume", a mai spus Mihai Dascălu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.