Un nou centru cultural creștin, cu o capacitate de 400 de persoane, va fi construit în Oradea.
Proiectul, promovat de Asociaţia Religioasă Biserica Credinţei din Oradea, a fost avizat de Comisia Municipală pentru Urbanism şi Amenajarea Municipiului în şedinţa de joia trecută.
"Centrul Cultural Creştin va avea o capacitate de 400 de persoane, fiind prevăzut cu foaier, garderobă, vestiar, depozite, cafenea, spaţii de activităţi pentru copiii", a anunţat luni, Primăria Oradea printr-un comunicat de presă.
Potrivit municipalităţii, clădirea va fi construită pe strada Suișului și va avea un etaj.
Proiectul cuprinde inclusiv o terasă exterioară pentru evenimente în aer liber cu o capacitate de peste 200 locuri.
Centrul va fi deservit de o parcare cu 81 de locuri, dintre care opt locuri cu încărcare electrică, iar trei locuri vor fi rezervate pentru persoanele cu dizabilităţi.
Viitorul centru cultural creştin, cu o suprafaţă de 1.113 metri pătraţi, va fi amplasat pe o parcelă de 11.036 metri pătraţi.
"Terenul aflat în proprietatea beneficiarului este liber de construcţii şi se află în zona funcţională ISP, respectiv zonă de instituţii şi servicii publice constituite în ansambluri independente", a declarant arhitectul şef al oraşului, Radu Fortiş.
În jurul centrului creştin, iniţiatorii proiectului vor amenaja o suprafaţă verde de circa 6.000 metri pătraţi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.