URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Septembrie 2024, 19:55

Un film controversat despre Donald Trump, jucat de actorul româno-american Sebastian Stan, va fi lansat înaintea alegerilor din SUA

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un film biografic controversat despre Donald Trump, "The Apprentice" (Ucenicul), urmează să fie lansat în cinematografe, pe 11 octombrie, în Statele Unite, cu mai puțin de o lună înainte de alegerile prezidenţiale, anunță Los Angeles Times. 

Filmul a avut premiera la Festivalul de la Cannes și îl are în rol principal, cel al fostului președinte SUA, pe Sebastian Stan, actor de origine română.

Producția se anunță una provocatoare, fie și pentru faptul că include o scenă în care Donald Trump o violează pe prima sa soție, Ivana. În realitate, în timpul procedurilor de divorț, Ivana chiar l-a acuzat pe Trump că a violat-o, dar ulterior și-a retras acuzația. Ea a murit în 2022.

Filmul biografic urmărește povestea lui Trump ca tânăr dezvoltator imobiliar ambițios în New York-ul anilor 1970 și 1980. Personajul principal apare totodată luând pastile de amfetamină și fiind supus unei liposuncţii şi unei operaţii de mascare a pierderii părului.

Unele surse citate de presa americană spun că, pe parcursul lungmetrajului, se arată cum „decența lui Trump este erodată pe măsură ce învață artele întunecate ale încheierii de afaceri și gustă puterea”.

Filmul începe, așa cum se obișnuiește în cazul peliculelor biografice, cu o declinare a răspunderii conform căreia multe dintre evenimentele prezentate sunt ficțiune, notează Digi24.ro. 

Starul din serialul multipremiat „Succesiunea”, Jeremy Strong, joacă rolul nemilosului mentor și avocat Roy Cohn.

După proiecția la Cannes, filmul a primit aplauze vreme de opt minute.

Atunci, șeful de comunicare al lui Trump, Steven Cheung, a spus că vor fi luate măsuri legale „pentru a aborda afirmațiile flagrant false ale acestor pretinși cineaști”. „Acest gunoi este pură ficțiune, care senzaționalizează minciuni care au fost demult demontate”, a adăugat el într-un comunicat. „Aceasta este o interferență electorală a elitelor de la Hollywood, care știu că președintele Trump va ajunge din nou la Casa Albă și își va învinge contracandidatul, pentru că nimic din ceea ce au făcut până acum nu a funcționat”.

Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat la începutul acestui an trofeul Ursul de Argint, pentru cel mai bun rol principal, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. El a primit distincția pentru rolul din drama A Different Man. „Sunt foarte recunoscător să primesc aceast prestigios premiu, la primul festival de film european la care particip. Pentru un băiețel născut în România, are o însemnătate foarte mare, așa că vă mulțumesc”, a spus Sebastian Stan când a primit premiul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON