URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
02 Iulie 2012, 15:58

Un elev bihorean dat afară de la Bac, pentru că se dădea pe net în timpul examenului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat a trecut fără mari probleme în Bihor. Potrivit inspectorului şcolar general, Daniel Negrean, din cei 6.201 elevi înscrişi, 5.877 s-au prezentat la examen.

"Un singur elev din întreg judeţul a fost eliminat din examen, pentru că a fost prins cu telefonul mobil conectat la internet", a declarat Negrean, luni, pentru BIHOREANUL. Liceanul eliminat susţinea examenul la Colegiul Tehnic Transilvania din Oradea.

Potrivit acestuia, camerele video au funcţionat aproape continuu în fiecare sală de examen din Bihor. "Au fost doar mici întreruperi de curent în Marghita, lucru ce se datorează unor lucrări de infrastructură ce se fac în oraş", a precizat şeful IŞJ Bihor.

Marţi, elevii bihoreni continuă Bacalaureatul cu proba scrisă la limba şi literatura maternă, urmând ca joi să dea examenul la proba obligatorie a profilului. Ultima probă, cea la alegere, va fi susţinută vineri, iar rezultatele vor fi afişate duminică.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
suspect
chiar la marghita , domnule ? aproape de diosig-mihai bravu ?
Postat 02 Iulie 2012, 18:34 de coco
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON