Abia eliberat din puşcărie, unde a fost închis pentru tâlhărie, distrugere, infracţiuni rutiere, consum de substanţe interzise, interlopul orădean Răzvan Parfene, celebru pentru că s-a filmat înjurând poliţiştii, procurorii şi judecătorii care l-au trimis la închisoare, a fost trimis din nou după gratii.
De astă dată, Parfene a fost arestat preventiv pentru 30 zile de Judecătoria Oradea, pentru încălcarea repetată a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție emis pe numele lui. A comis-o de aproape 1.700 de ori!
Atac la soție
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, interlopul a comis faptele în perioada 25 iulie – 28 august, victima fiind soţia sa, în vârstă de 32 ani, față de care avea obligaţia să păstreze distanţa şi să nu o contacteze în niciun fel.
Dispoziţiile au fost stabilite de Judecătoria Oradea, în urmă cu două luni, pe 25 iulie, pe o perioadă de 12 luni, "în urma faptului că, la data de 23 iulie anul curent, în locuința comună și în parcarea din fața imobilului, ar fi agresat-o atât pe femeie, cât și pe un alt membru al familiei, aceștia necesitând pentru vindecarea leziunilor suferite între 3 și 6 zile de îngrijiri medicale", se precizează în informarea Poliţiei Bihor.
Pentru atac, Parfene a fost reținut la vremea respectivă, pentru 24 de ore, iar în prezent este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Însă nu i-a păsat. Începând din 25 iulie, de când a primit interdicţia, şi până săptămâna trecută, pe 28 august, interlopul şi-a bombardat soţia cu apeluri, SMS-uri, dar şi prin intermediul unor aplicaţii de mesagerie, până când, disperată, femeia a cerut ajutorul poliţiştilor.
Pe 4 septembrie, polițiștii Biroului Poliției de Proximitate Oradea au dispus reținerea lui Parfene pentru 24 de ore, pentru încălcarea continuată a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (1.695 de acte materiale).
În aceeaşi zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele interlopului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură pe care acesta o poate contesta la Tribunalul Bihor.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Ancheta a beneficat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Oradea.
S-a luat de anchetatori și judecători
Cunoscut bătăuş şi recuperator, Răzvan Parfene a fost condamnat în mai multe rânduri, şi a ajuns celebru în 2017, după ce a publicat pe Facebook un video în care, cocoţat pe capota unei maşini parcate pe o plajă şi invocând "libertatea de exprimare", îi informa pe poliţistul, procurorul şi judecătorii care l-au băgat "gratis" la închisoare pentru o încăierare, că le ia "morţii în p...", ba chiar şi nevestele şi "tot neamul şi rasa" lor.
În acelaşi video, interlopul a mulţumit "din suflet" clanului Neguş, lui Sanyi, lui Romi şi mamei lor, Iuliana, care l-au "crescut şi l-au învăţat numai lucruri bune".
Un an mai târziu, el a fost prins la frontiera Borş şi apoi arestat provizoriu fiindcă pe numele său era emis, de autorităţile din Austria, un mandat european de arestare pentru vătămare corporală, iar în 2019, a fost încătuşat pentru că a tâlhărit un orădean de un telefon scump şi a fugit cu maşina, şofând fără permis.
Până să fie condamnat definitiv, în 2020, bărbatul şi-a mai "umflat" dosarul cu infracţiuni rutiere, inclusiv consum de droguri la volan, dar şi distrugere, cea din urmă fiind de toată groaza: a intrat pe un teren de fotbal 5x5 cu un cuţit în mână și i-a fugărit pe jucători ca să le ia mingea pe care, apoi, a tăiat-o.
Răzvan Parfene a primit, în 2020, o pedeapsă de 4 ani şi 5 luni de închisoare, dar nu s-a liniştit nici în spatele gratiilor. În august 2022, în timp ce era închis în Penitenciarul Timişoara, a fost băgat în anchetă pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, după ce poliţiştii care îl păzeau l-au prins cu comprimate phihotrope asupra lui.
Ancheta pornită de procurorii DIICOT Timişoara n-a durat. A fost oprită, iarna trecută, pe motiv că fapta nu prezintă pericol social, iar ca urmare, nici Parfene nu a mai rămas închis, fiind eliberat condiţionat în această primăvară.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.