URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
02 Octombrie 2011, 17:07

Un cunoscut călugăr benedictin vorbeşte la Oradea despre bucuriile vieţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sala festivă a Universităţii Partium va găzdui, miercuri, 5 octombrie, de la ora 18, o conferinţă susţinută de călugărul benedictin Brother David Steindl-Rast, unul dintre cei mai populari reformatori ai creştinismului.

Călugărul va ajunge în Oradea în cadrul unui turneu organizat de asociaţia "Călătoria Inimii". "Brother David Rast este unul dintre cei mai de seamă reformatori ai creştinismului modern. Cărţile sale au un succes uriaş în întreaga lume, iar conferinţele sale deschid către adevăr milioane de conştiinţe", precizează organizatorii.

În cadrul evenimentului, călugărul benedictin, care are studii în antropologie, teologie, psihologie şi arte, va vorbi despre cum bucuriile vieţii în zilele noastre. De asemenea, îşi va lansa şi prima carte tradusă în limba română, "Adâncimile cuvântului", a cărei prefaţă este scrisă de Dalai Lama.

Un bilet de intrare la conferinţă costă 25 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
fara suparare
Eu nu sunt suparata pt ca oricum nu m-as fi dus la respectiva conferinta. Voiam doar sa semnalez o stare de lucruri aberanta. Banii si invataturile lui Christos sunt incompatibile!
Postat 03 Octombrie 2011, 20:48 de Andreea
Privilegiu
Andreea, NU FITI SUPARATA, nu are importanta banul, ochiul curiosului cum se zice ! Poate ca asa cheltuind, mai afli ceva nou, ca mintea omeneasca este... necunoscuta !
Postat 03 Octombrie 2011, 11:25 de p
nu are
Important este ce fac discipolii, nu maestro eroul.
Postat 02 Octombrie 2011, 21:40 de pixolomini
pacat
Este ceva putred cand trebuie sa dai atatia bani ca sa ajungi la un asa mare maestru de la care sa cauti niste raspunsuri sau iluminare.... Calugarul acesta stie oare cat costa o intalnire cu el, pt ca daca stie, pentru mine el nu este un maestru adevarat. Iisus nu cerea bani pentru a-si face cunoscute invataturile!
Postat 02 Octombrie 2011, 21:14 de andreea
Poftim
Bene dicto 25 Ronisori elevatio... capit.
Postat 02 Octombrie 2011, 20:38 de pixolomini
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON