Un ambulanţier al Detaşamentului de pompieri din Marghita s-a ales cu vânătăi, iar autoutilitara paramedicilor a fost vandalizată în urma unui incident produs, sâmbătă, în colonia de romi din Derna, unde echipajul a fost trimis pentru a ajuta un copil de 1 an care se înecase cu o bomboană.
Familia copilului a sunat la numărul de urgenţă 112 la ora 20.46, a explicat, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana, Camelia Roşca.
"La faţa locului s-au deplasat de urgenţă paramedicii de la Detaşamentul de pompieri din Marghita. La sosirea echipajului, rudele copilului au devenit violenţi, echipajul a fost agresat verbal şi fizic, autoutilitara a fost vandalizată. Au spart parbrizul, geamurile de la uşa din spate", susţine Roşca.
Motivul? Echipajul a străbătut cei 30 kilometri până la Derna în aproximativ o jumătate de oră şi a ajuns la ora 21.18, rudele copilului reproşându-le paramedicilor întârzierea. "I-au înjurat şi ameninţat pe membrii echipajului, iar pe şoferul autoutilitarei l-au şi lovit", spune sursa citată, în urma loviturilor acesta alegându-se cu contuzii în zona capului şi abdomenului care, din fericire, au fost uşoare şi nu au necesitat internarea.
Copilul a fost găsit şi preluat de paramedici în stop cardiorespirator. "Pe tot drumul, până la întâlnirea cu un alt echipaj pornit de la Oradea, cel de Terapie Mobilă, şi ulterior, după preluare, s-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, copilul nu a răspuns. La ora 22.20, copilul a fost declarat decedat", a mai declarat Roşca.
Legat de reproşurile familiei copilului, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana susţine că timpul de deplasare a fost inluenţat de condiţiile de trafic. "Depinde cât de aglomerată a fost şoseaua", zice Camelia Roşca.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu în caz şi au deschis două dosare penale. Primul a fost deschis pentru atacul asupra echipajului SMURD, dosar în care cercetările se fac pentru acuze de ultraj şi distrugere sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita.
Cauzele şi circumstanţele exacte în care a survenit decesul copilului vor fi lămurite separat, într-o anchetă pornită pentru acuza de omor, în acest caz dosarul urmând să fie înaintat spre soluţionare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.