Un Bihor încântător: Orădenii pot vedea, nu departe de casă şi într-o singură zi, numeroase minunăţii turistice (FOTO)

De câte ori nu aţi avut un oaspete căruia n-aţi ştiut ce-i arăta dincolo de Oradea? De câte ori n-aţi fi vrut să evadaţi voi înşivă din oraş, dar nici timp nu aveaţi destul, nici banii nu prea vă dădeau afară din casă şi, la urma-urmei, nici nu prea ştiaţi încotro s-o luaţi?

O agenţie de turism din Oradea a găsit răspunsul: o sumedenie de frumuseţi - unele uitate, altele încă necunoscute - pot fi văzute în Bihor cu bani puţini şi într-o singură zi, aşteptând doar să fie (re)descoperite.

Pledoarie pentru noi

La câteva luni după încheierea campaniei Călător prin Bihor, susţinută de Consiliul Judeţean, o agenţie de turism din Oradea a decis să continue promovarea frumuseţilor Bihorului prin propriile-i mijloace. Inedită idee, dat fiind că aparţine unei firme care în 9 ani a transportat în străinătate 1,3 milioane persoane, pe distanţe ce ar înconjura pământul de 149 de ori. "Mulţi orădeni au umblat prin lumea largă, dar mulţi nu-şi cunosc judeţul", explică directorul Călin Păcurar (foto) iniţiativa Euromaidec Touring de a lua marţea trecută la o plimbare prin judeţ un grup de reprezentanţi ai unor medii profesionale diferite - jurnalişti, ONG-işti, bloggeri şi funcţionari din Primăria Oradea şi CJ Bihor implicaţi în proiecte similare - cu o singură rugăminte: să dea de veste "ce de bogăţii avem în Bihor".

Începută în zori, drumeţia avea să se dovedească mai mult, ba chiar altceva decât o uscată "acţiune de marketing". O înşiruire de poveşti care îşi aşteptau ascultătorii să le culeagă, de pe marginile unor drumuri judeţene şi mai bune decât greu încercatele şosele naţionale, şi mai frumoase: străjuite de nuci venerabili, cireşi încărcaţi de rod şi tei plini de parfum.

Kings Land

Abia a apucat să se încălzească motorul autocarului că primul popas a fost, la doi paşi de oraş, în Ineu de Criş. Din auzite, domeniul de 60 de hectare al Kings Land, amenajat pentru recreere şi sport, poate părea o "rezervaţie" exclusiv pentru snobi: teren de golf, teren de polo pe iarbă, cai de rasă, aerodrom, club de arcaşi, bălţi de pescuit unde-i musai să eliberezi peştele prins. Hm, nu prea îmbietor, ba din contră, cam fiţos...

Gazdele au risipit însă orice răceală. În ciuda aparenţelor, locul nu e doar pentru "înalta societate". Au dovedit-o însuşi proprietarul complexului, Kiss Roth Lajos, vorbind cu pasiune, dar deloc emfatic, despre cei 16 superbi cai frizieni, şi simpaticul profesor de golf Gabriel Toader, povestind cum îi iniţiază pe amatorii care găsesc aici unul din cele mai îngrijite terenuri din ţară. Şi încă ceva: ştiaţi că de aici puteţi ajunge la mare în doar 2 ore şi jumătate la bordul unui avion-taxi ori că puteţi învăţa pilotajul şi paraşutismul?

Viaţă de olăriţă

Cum călătorului îi şade bine cu drumul, acesta a continuat la Şuncuiuş, pentru a urmări la lucru o maestră a olăritului, o localnică de 73 de ani. Neobişnuită cu vizitatori români, căci pragul modestei case i-l calcă mai ales francezi, nemţi, unguri şi austrieci, nana Iulişca a luat o bucată de humă şi, în timp ce-o modela ca să facă din ea o "hubercuţă" pentru lapte covăsit, şi-a depănat şi povestea vieţii.

"Mi-o plăcut olăritul de mică. Pe vremea aia era ruşine să facă o fată treabă din asta, bărbătească, aşa că am furat meseria uitându-mă la tăticu'. Când plecau la câmp cei cinci fraţi, mă puneam la roată", s-a destăinuit femeia, recunoscând însă că avea s-o facă şi de nevoie: "Când am rămas văduvă şi m-or dat afară de la fabrică, am tot olărit, să nu-mi las copiii să moară de foame".

Conştientă că e unul din puţinii localnici care se mai îndeletnicesc cu acest meşteşug, nana Iulişca mai zice una, cu tâlc: "O trecut pe la mine o femeie din Tulcea care o fost în America şi mi-o zis că acolo îs facultăţi unde măcar o oră pe zi faci olărit, că zice că te calmează".

O higheghe şi un gulaş

Traversând dealuri împestriţate de maci, drumul a urmat prin defileul Vad-Borod, trecând printre mii de nuci, cireşi şi tei, până la Roşia, unde încă funcţionează ultima moară de lemn din Bihor. Stăpânul, un moşneag de 80 de ani, Gheorghe Burtic (foto), era bucuros de oaspeţi, mai ales că, povestindu-le despre nenumăraţii nepoţi, a smuls în numele acestora de la "domnii din oraş" o "taxă de vizitare". Cât a vrut fiecare. Pesemne destul, căci la plecare i-a petrecut cântându-le o polcă la higheghe.

Văzându-i hainele roase şi roata morii năpădită de PET-urile aduse de apele Roşiei, nu răbdai să nu te-ntrebi cum pot fi oamenii aşa săraci în locuri aşa frumoase. Poate pentru că Dumnezeu le-a lăsat bogăţia ştiind că oricum n-o vor schimba în bunăstare?

Cum însă nu era vreme de filozofie, drumeţii şi-au pus din nou picioarele la spinare, mai ales că următoarea "staţie" era o pensiune din Remetea, cu promisiunea unui gulaş "bio", făcut numai cu ce creşte prin ocol şi cultivă prin grădină proprietarul. Fost crescător de struţi, domnul Fila a fost convertit la meseria de "pensionar" de un turist olandez, mirat că în zonă nu găsise cazare în urmă cu câţiva ani. Stând de vorbă cu mâncăii, stăpânul casei n-a avut decât o rugăminte: întrebaţi autorităţile de ce, dacă grosul turiştilor vine de peste hotare, nu se scriu pe indicatoarele rutiere toponimele, cu explicaţii cu tot, şi în ungureşte, engleză, germană şi franceză. Bună întrebare, greu de răspuns!

Peştera strămoşilor

Drumul a continuat la celebra peşteră din Meziad, recent electrificată şi redeschisă publicului anul trecut. Gura înaltă de 16 metri şi lată de 10, coloniile de lilieci, lungimea de 4.750 metri, faptul că adăpostea în paleolitic şi neolitic una din cele mai vechi aşezări umane din Bihor, dar mai ales frumuseţea stalactitelor şi stalagmitelor ce seamănă - după imaginaţia fiecăruia - ba cu câte un vultur ori un elefant, ba cu câte o turlă de biserică ori cu un pantof de prinţesă, fac unică peştera în întreaga ţară şi nu numai.

La ieşire, cei care au mai avut energie s-au putut da cu tiroliana, fie că au mai încercat, fie că nu, asemenea senzaţii tari. E drept, preţul a fost 10 lei, plătit unor "întreprinzători" care nu aveau la ei casa de marcat ori chitanţierul. Dar atâta bai să fie...

Biserici seculare

Cum înainte de Meziad călătorii au putut vedea o biserică reformată din Remetea construită în stil gotic prin anul 1400, unde pe pereţii interiori au fost descoperite abia în 2003 icoane ale sfinţilor regi maghiari Ştefan şi Ladislau, la întoarcerea spre Oradea era musai ca autocarul să oprească şi la Brăteşti, pentru a se bucura de priveliştea unei gingaşe bisericuţe ortodoxe din lemn, ridicate în 1738 într-un sat vecin, Sitani, şi aduse aici în 1974. Până în 2007 bisericuţa era în paragină, însă tânărul preot Călin Popa i-a convins pe credincioşi s-o restaureze. "E veche precum credinţa noastră", a mărturisit părintele de ce-a prins drag de ea şi nu a înlocuit-o cu o alta, mai încăpătoare şi mai scumpă.

"Când slujesc aici, mă simt mult mai aproape de cer. Găseşti aici pe toţi înaintaşii care au fost botezaţi şi au plâns sub vremuri", zicea părintele, înainte să-şi ia rămas bun de la drumeţi cu o rugăciune pentru toată lumea - "Călătoreşte, Doamne, cu cei ce călătoresc!" - pentru a se întoarce, cât mai des, sănătoşi, întregi şi în pace...

Directorul Euromaidec, Călin Păcurar, spune că va încerca, în primul rând, să convingă directorii de şcoli, profesorii şi părinţii că pot trimite copiii în excursii de o zi prin judeţul Bihor, atât datorită costurilor mici şi suportabile pentru orice familie, fiindcă nu e nevoie de cazare, cât şi faptului că ar fi în deplină siguranţă, deoarece autocarele sunt moderne, iar ghizii profesionişti.

"Până în 1989 excursiile cu clasa erau un lucru obişnuit. Copiii puteau vedea frumuseţile naturii şi locuri istorice, ceea ce contribuia şi la cultura lor generală şi la educaţia lor civică. Şi acum se mai fac excursii, dar mult mai rar şi de obicei spre un singur obiectiv, ca de pildă la Peştera Urşilor ori la Ţebea, dar noi putem organiza circuite de o zi convenabile din toate punctele de vedere", afirmă reprezentantul Euromaidec.