Un bărbat reclamat că s-a masturbat într-un tramvai, în faţa a două femei, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru ultraj contra bunelor moravuri respectiv tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori pe numele perversului, incidentul s-a produs în seara zilei de 25 septembrie 2023, în Oradea, într-un tramvai ce circula pe linia 4N, între staţiile de la Parcul 1 Decembrie şi Piaţa Unirii.
"Inculpatul a efectuat un act sexual explicit, prin aceea că s-a masturbat în public, de faţă fiind două femei, faptă ce constituie infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri", scrie în actul de acuzare.
Revoltate, cele două călătoare au sunat la 112, iar bărbatul a fost ridicat de poliţişti şi dus la sediul Poliţiei Oradea.
Cercetările au fost finalizate pe 8 ianuarie a.c., când dosarul a fost trimis în faţa judecătorului de Cameră preliminară de la Judecătoria Oradea, cel care analizează legalitatea actelor întocmite de anchetatori.
La prima dezbatere, programată miercuri, bărbatul nu s-a prezentat și nici n-a depus vreun document în care să aducă vreun reproş procurorilor. Ca atare, magistratul a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea procesului.
Ultrajul contra bunelor moravuri respectiv tulburarea liniştii şi ordinii publice sunt infracţiuni pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.