Un autoturism marca Audi a fost distrus complet de un incendiu care a izbucnit duminică, înainte de miezul nopții. Alarma la 112 s-a făcut la ora 23.10.
Mașina era parcată în fața unei case, iar pompierii au reușit să evite propagarea flăcărilor la imobil.
„În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, flăcările se manifestau violent la întreaga mașină, existând un risc ridicat de extindere a acestora la locuința aflată în proximitatea focarului. Echipajele de pompieri au lichidat incendiul în mai puțin de 10 minute, reușind să împiedice propagarea acestuia la casă”, a declarat luni Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Crișana.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Mașina este complet avariată.
Pe de altă parte, pompierii din Oradea au mai intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru stingerea unui incendiu produs în bucătăria unui apartament situat la etajul 4 al unui bloc de locuințe de pe strada Bernard Shaw.
Cel mai probabil, focul a pornit de la un aragaz electric lăsat sub tensiune, nesupravegheat. Din fericire, a fost stins rapid, pagubele fiind limitate la aragaz.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.