Peste 5.000 de orădeni și-au luat deja acasă gălețile verzi în care vor colecta ambalajele din sticlă și sacii colorați pentru deșeuri reciclabile. Cei care încă nu au ajuns în parcările magazinelor Lidl, unde se distribuie toate acestea, o mai pot face până pe 27 mai.
Pregătiri pentru 5 fracții
Operatorul de salubritate RER Vest, alături de Eco Bihor, firma care administrează stația de sortare a deșeurilor colectate în județ, continuă campania de distribuire gratuită a recipientelor verzi pentru colectarea ambalajelor din sticlă, respectiv a sacilor albaștri pentru colectarea deșeurilor din hârtie și carton și a celor galbeni pentru plastic și metal. Începută în 12 mai, acțiunea va continua până pe 27 mai, în toate parcările Lidl din Oradea. Echipele RER Vest vor fi la datorie de luni până vineri între orele 15 și 19, iar sâmbăta între orele 9 și 12.
Operatorul licențiat de salubritate a început campania de distribuire după ce administrația locală a decis introducerea a două noi fracții pe care orădenii care locuiesc la case trebuie să le separe: sticlele, respectiv deșeurile din hârtie și carton. Măsura se va aplica din 3 iulie, iar până atunci toți orădenii vor trebui să aibă recipientele și sacii necesari.
Soluție pentru compost
Pe lângă gălețile verzi și rola cu saci albaștri, orădenii care trec prin parcările magazinelor Lidl primesc și una cu 15 saci galbeni, care începând din iulie vor fi folosiți exclusiv pentru deșeuri din plastic și metal.
În plus, toți cei care trec pe la punctele de distribuție RER Vest au ocazia să ceară compostoare pe care le distribuie, tot gratuit, reprezentanții Eco Bihor. Compania care administrează stația de sortare și depozitul ecologic din oraș pune aceste recipiente la dispoziția orădenilor care vor să transforme acasă resturile biodegradabile în compost, adică un îngrășământ natural, bun pentru fertilizarea grădinilor și a florilor din ghivece.
Astfel, pot și să reducă cantitățile de deșeuri biodegradabile pe care le scot în stradă, în pubelele maro, și fac economie de două ori: o dată la tariful de salubritate, iar apoi la achiziția de îngrășământ!
Aceleași zile de colectare
Operatorul RER Vest va începe să colecteze cele două fracții noi din data de 3 iulie, din poartă în poartă, cum sunt deja obișnuiți localnicii de la case. „Nu se modifică zilele de colectare, se va modifica doar frecvența cu care se ridică fracțiile reciclabile. Acestea vor alterna în zilele de luni, pentru malul drept al Crișului Repede, și vineri, pentru malul stâng. Frecvența va fi următoarea: sac galben, sac albastru, sac galben, respectiv găleata verde”, explică Laura Dărăban-Breb (foto), purtătoarea de cuvânt a RER Vest.
Astfel, dacă un orădean care locuieşte pe strada Tudor Vladimirescu, de exemplu, are ziua de colectare a deşeurilor reciclabile vineri, pe 7 iulie va scoate sacul galben cu plastic şi metal, urmând ca vinerea următoare, pe 14 iulie, să scoată sacul albastru cu hârtie şi carton, o săptămână mai târziu din nou sacul galben, pentru ca apoi, în a patra săptămână, să scoată pentru golire recipientul pentru sticlă.
Calendarul colectării deșeurilor va fi pus de firma de salubritate la dispoziția clienților și poate fi vizualizat și în aplicația pentru telefoane mobile „Bihor curat”, dezvoltată de autoritățile județene.
Aruncați corect!
Având în vedere că RER Vest nu mai colectează deșeurile reciclabile din saci negri sau închiși la culoare, pentru că muncitorilor le este imposibil să vadă conținutul lor, compania de salubrizare îi încurajează pe orădeni să utilizeze doar sacii distribuiți gratuit: cei galbeni pentru toate deșeurile reciclabile până pe 3 iulie, iar ulterior doar pentru plastic și metale, respectiv cei albaștri pentru hârtii și cartoane.
Sticlele și borcanele colectate separat în gălețile verzi vor trebui scoase la limita proprietății, așa cum se scot pubelele maro și cele negre. Deșeurile din sticlă aruncate separat pot avea orice culoare, dar trebuie să fie clătite. Odată ajunse la reciclatori, acestea sunt sparte și topite, iar apoi vor lua forma unor noi recipiente, sticla fiind un material care se poate recicla la nesfârșit. Nimic nu se pierde, dacă e bine aruncat...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.