UEFA (Union of European Football Associations) a decis să sancţioneze Federaţia Maghiară de Fotbal după manifestările rasiste şi homofobe ale suporterilor maghiari în timpul meciurilor de la EURO 2020, informează adevarul.ro.
Concret, echipa naţională de fotbal a Ungariei va juca fără spectatori următoarele două meciuri de calificare la Campionatul European, iar dacă fanii vor relua manifestările controversate la revenire în tribune, pedeapsa se va aplica pentru încă un meci.
De asemenea, UEFA a şi amendat federaţia maghiară cu 100.000 euro şi a impus afişarea la meciurile disputate sub jurisdicţia UEFA a unui banner cu sigla "#EqualGame".
Decizia nu se aplică pentru meciurile din calificările din zona europeană la Cupa Mondială 2022, care se desfăşoară sub jurisdicţia FIFA.
După cum se ştie, Ungaria a găzduit mai multe meciuri pe Puskas Arena din Budapesta în cadrul Euro 2020. Unii fani maghiari însă au avut manifestări reprobabile.
În timpul meciului dintre Ungaria şi Portugalia, în tribune a fost afişat un banner homofob, pe care scria "anti-LMBTQ", echivalentul în maghiară a LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, transgender şi queer). Totodată, unii fani maghiari au imitat ţipete de maimuţă în timpul partidei dintre Ungaria şi Franţa, echipa din urmă având în componenţă mai mulţi jucători de culoare.
De altfel, înaintrea unui meci mai mulţi fani maghiari au îmbrăcat tricouri negre şi au ieşit în marş prin Budapesta împotriva jucătorilor şi echipelor care au ales să îngenuncheze în solidaritate cu mişcarea Black Lives Matter.
De asemenea, cotidianul spaniol AS a dezvăluit că ultraşii Ungariei au făcut gesturi obscene spre Cristiano Ronaldo, insultându-l: "Cristiano, homosexualule!", în timpul partidei Portugalia - Ungaria 3-0.
Pe de altă parte, UEFA a refuzat solicitarea de a permite iluminarea Allianz Arena din München în culorile curcubeului, la meciul Ungaria - Germania, motivând că gestul ar avea conotaţie politică.
După cum se ştie, Guvernul maghiar a fost criticat fiindcă a adoptat o lege privind interzicerea subiectelor legate de comunitatea LGBTQ în şcoli.
După ce UEFA a decis sancţiunile împotriva Federaţiei Maghiare de Fotbal, ministrul ungar de Externe, a afirmat că reprezentanţii UEFA sunt "jalnici". "Comitetul care ia o astfel de decizie este jalnic. Ar trebui să le fie ruşine", a comentat Péter Szijjártó.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.