Ucisă pe jumătate: Drama Ancăi Jurcan, geamăna tinerei moarte în accidentul provocat de Paprika

Într-o seară senină de iunie, trei tinere, două surori gemene şi verişoara lor, se întorceau spre casă într-un Tico modest. Nenorocirea le-a scos însă în calea unui interlop băut şi grăbit să ajungă la un bairam, care le-a izbit violent, ucigând pe loc una din fete şi băgându-le în spital, cu răni groaznice, pe celelalte două.

Din acea zi Anca nu-şi aminteşte mai nimic. Ştie doar că fusese la hypermarket, ca-n fiecare sâmbătă, iar ultima imagine rămasă în memorie este un stand cu fructe. Ieşită din comă şi amăgită că ajunsese la spital în urma unei căzături, tânăra zăcea aşteptându-şi zi de zi sora în vizită. Nu înţelegea de ce o dorinţă atât de simplă nu se mai îndeplinea. Abia după o lună afla că jumătatea cu care s-a născut îşi dăduse demult ultima suflare.

Impact fatal

Tragedia căzută ca un trăsnet în ajunul Rusaliilor a cernit viaţa unei întregi familii. Pe 11 iunie, grăbit să ajungă la o nuntă, Iuliu Kiss, zis Paprika, gonea la volanul unui Mercedes S320 4Matic pe o străduţă îngustă din Ioşia, Barcăului. La intersecţia cu Meşteşugarilor, ignorând indicatorul "Cedează trecerea", a intrat din plin în Tico-ul care circula cuminte, azvârlindu-l la zeci de metri.

Între fiarele terciuite ale maşinuţei zăceau inerte trei tinere pline de sânge. La volan era Anca Jurcan, alături de care, pe locul din faţă, stătuse sora ei geamănă, Adriana, iar în spate verişoara lor, Mihaela. Fuseseră la cumpărăturile de fiecare sâmbătă cu Tico-ul primit cadou de la tatăl lor după ce intraseră la facultate. Aruncată în spatele maşinii, Adriana a murit pe loc. Anca a fost transportată la spital cu traumatism cranio-cerebral sever şi hemoragie intracerebrală. Era în comă de gradul III pe IV, la un pas de moarte. Verişoara, Mihaela, suferise mai multe fracturi, la faţă şi la coloană.

În timp ce SMURD-ul ducea victimele, la locul accidentului se aduna buluc de lume. Martorii spuneau că Mercedesul ar fi avut o viteză nebună, ba 120 km/h, ba 150, şi că bărbatul aflat la volan nu acordase prioritate. Tupeişti, câţiva tovarăşi ai respectivului, despre care deja se aflase că era un interlop, încercau să-i ameninţe pe oameni să-şi ţină gurile.

O familie în spital

Ajunşi la spital, părinţii au aflat că Adriana murise. Mamei, Liviei Jurcan (foto), i s-a făcut atât de rău încât a trebuit să fie internată şi ea. Cardiacă, medicii n-au lăsat-o nici să-şi vadă fata. S-a externat abia după câteva zile, doar ca să ajungă la înmormântarea Adrianei, în Râpa, lângă Tinca. "S-au ocupat prietenii de toate pregătirile. Eu nu eram în stare de nimic", îşi aminteşte femeia, confesându-se BIHOREANULUI, împreună cu Anca, pentru prima oară după tragedia prin care au trecut.

După îngropăciune, la care au participat sute de oameni, şi unde logodnicul i-a dus Adrianei un buchet de mireasă, familia s-a întors la Oradea, unde Anca se zbătea în ghearele morţii. Primele veşti erau copleşitoare. "Doctorii ne-au spus că nu-i acordau nicio şansă şi să ne pregătim de încă o înmormântare", îşi aminteşte Livia. După 8 zile, Dumnezeu s-a îndurat, în sfârşit. "Era o duminică şi chemasem un preot să facă rugăciuni pentru ea. În timpul slujbei Anca s-a trezit brusc şi a întrebat: "Unde-i mami? Unde-i tati? Unde-i Adi? Cum am ajuns aici?". Am minţit-o că Adriana era la Cluj, iar ea se afla în spital după o căzătură", spune, amărâtă, femeia.

Fără amintiri 

După o jumătate de an, Anca e pentru prima oară în stare să povestească prin ce chinuri a trecut. Fizic, dar mai ales sufleteşte. Retrasă în camera ei, istoriseşte cum încă din pruncie era nedespărţită de Adriana. "Aveam în comun totul, doar la pantaloni purtam numere diferite", spune fata.

Cuminţi şi studioase, au urmat aceleaşi şcoli, iar datorită mediilor mari au obţinut burse de studii în Franţa, la prestigioasa Sorbona. La 24 de ani, amândouă erau educatoare la Grădiniţa 52 din Rogerius, iar astă-vară urmau să absolve, la Cluj, tot împreună, un masterat în Afaceri Europene. Singura diferenţă între ele era doar că Adriana îşi făcea planuri de căsătorie cu logodnicul ei, Călin, care o iubea nespus.

Din când în când, povestind, faţa Ancăi se întunecă brusc, iar privirea i se mută undeva în gol. "Din ziua aia, a accidentului, îmi amintesc numai raionul cu fructe din hypermarket", se justifică ea, învârtindu-şi fără încetare o şuviţă de păr în degete.

Nicio lacrimă

După ieşirea din comă, Anca a fost mutată de la Terapie Intensivă la Neurochirurgie. Nimeni nu avea voie să-i vorbească despre accident, să poarte haine negre sau să plângă. Aşa că, de câte ori ea întreba de Adriana, i se spunea că e plecată la Cluj. O săptămână, fata a rămas într-un puternic şoc post-traumatic. "Se trezea noaptea, ţipa, povestea ce făcuse la şcoală sau acasă, dar niciun cuvânt despre accident", îşi aminteşte mama fetei.

După patru săptămâni, medicii au lăsat-o acasă, deşi era departe de a fi vindecată. Leziunile la nivelul creierului i-au blocat centrii emoţionali, dar şi pe cei ai simţurilor termice. "Nici dacă vrea nu mai poate să plângă, şi nici nu mai simte frigul", spune Livia. Pe lângă acestea, fata avea şi o dublă fractură de bazin, care o ţinea lipită de pat. Chiar şi acum îşi mişcă mai greu piciorul şi mâna dreaptă, deşi face fizioterapie zi de zi.

Nu cred, nu cred!

Părinţii şi apropiaţii au trebuit să joace teatru şi acasă, căci fata nu era încă gata să afle crudul adevăr. Era vizitată zilnic de un psiholog, care îi repeta cuvinte-cheie, precum "accident" şi "comă", pregătind-o pentru ce urma. Abia la o săptămână după externare, la mijlocul lunii iulie, Anca a făcut un atac de panică şi, brusc, a intrat la idei. "Tot întrebam de ce vin să mă vadă oameni care nu-mi erau aşa apropiaţi, doar sora mea nu venea".

După acest moment, fratele mai mare al gemenelor n-a mai suportat şi le-a cerut părinţilor să-i spună Ancăi totul. "Am chemat un medic şi psihologul, care au vorbit cu ea până au făcut-o să realizeze că nu căzuse, ci se întâmplase ceva mult mai rău. Atunci a început să urle şi să ne întrebe ce s-a întâmplat cu adevărat", îşi aminteşte mama fetei. Fratele şi-a asumat răspunderea de a-i povesti totul şi de a-i mărturisi că Adriana murise. "A ţipat: "Nu cred, nu cred, dovediţi-mi!", povesteşte Livia cu lacrimi în gât. Ce-a urmat e şi mai crud: fratele i-a arătat ştirile cu imagini de la accident reproduse în presa locală. "Într-una din poze Adi era moartă pe şosea. Nu mai ştiu ce s-a întâmplat apoi, că mi-au dat calmante", zice Anca, vrând parcă să-şi alunge amintirea acelor momente.

"Mi-am văzut sângele"

Chiar şi după aceasta, mintea fetei refuza să accepte adevărul. Două săptămâni a trecut printr-o stare de negare, psihologul trebuind s-o susţină zilnic. "Credeam că tot ce trăiesc sunt halucinaţii. Îmi sunam prietenii şi încercam să găsesc pe cineva care să-mi spună că nimic nu-i adevărat", povesteşte Anca. Au urmat apoi zile când citea mereu ştirile din urmă, până când şi-a adunat puterea să se ducă la locul nenorocirii. "Am încercat să văd dacă puteam evita accidentul, dar nu aveam cum. Am fost şi pe strada dinspre care venea şoferul cu Mercedes şi se vede clar semnul de "cedează trecerea". Să nu spună că nu l-a văzut!", zice ea, ridicând vocea, furioasă pe cel care i-a ucis sora.

Fiindcă nu-şi aminteşte nimic din impact, Anca a vrut să vadă cu ochii ei chiar şi Tico-ul care fusese dus la un depozit. "Mi-am văzut acolo sângele", spune cu glas împietrit. I-a căutat apoi pe medicii de la SMURD, să le mulţumească. După alte şedinţe cu psihologi, la sfârşitul lunii august, logodnicul Adrianei, care îi fusese mereu alături, a dus-o la Râpa, să vadă mormântul surorii. Ce a simţit refuză să spună, dar de atunci se duce săptămânal la căpătâiul Adrianei şi-i îngrijeşte locul de veci.

Să putrezească!

La jumătate de an după tragedie, Anca are încă leziuni cerebrale pentru vindecarea cărora va fi nevoie de mult timp. Suferă cumplit, dar nu se poate exterioriza decât prin ieşiri nervoase. "Nu suport să văd pe cineva plângând în camera mea. Şi nu pentru că nu am eu inimă". Nu poate, dar nici nu vrea să-şi ascundă ura faţă de ucigaşul Adrianei. "Să stea închis până i-or putrezi oasele! Eu nici nu mă urc la volan beată, nici nu conduc cu mai mult de 50 km/h în oraş! El de ce-a făcut toate astea?!", strigă ea.

Nu-şi poate alina durerea plângând, căci centrii emoţionali îi sunt în continuare blocaţi. "N-o putem lăsa singură, pentru că atunci când i se va debloca zona emoţională a creierului poate izbucni în plâns, şi Doamne fereşte să facă un necaz", spune Livia. Pentru a prinde curaj să iasă din nou în lume, Anca se lasă înconjurată de prieteni, care o scot la cinema sau la restaurant. Mereu, însă, când se întoarce acasă, revine la imaginea Adrianei zâmbindu-i din pozele înrămate.

Părinţii nu-şi explică de ce, dar spun că Anca a preluat anumite trăsături ale surorii moarte. "Dacă aude pe cineva vorbind incorect, îl corectează. Aşa obişnuia să facă Adriana, pe Anca nici n-o interesa", povesteşte mama. Poate, cine ştie, e modul ei de a o păstra vie...

CONDAMNAT
3 ani şi 4 luni de închisoare, plus 360.000 euro

Vinerea trecută, Judecătoria Oradea a dat prima sentinţă în procesul în care Iuliu Kiss (foto) a fost acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă, condamnându-l la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, plus plata unor despăgubiri de 360.000 euro către familia Adrianei, logodnicul acesteia şi verişoara lor. Deşi putea fi o circumstanţă, alcoolemia nu a fost luată în calcul. Testul făcut la spital a arătat că Paprika avea o concentraţie de 1,1 la mie alcool în sânge, însă expertiza medico-legală a demonstrat că băuse cu puţin timp înainte de accident, calculele estimând că avea doar 0,5 la mie grame alcool în sânge, adică la limită.

Avocatul familiei Jurcan, Mircea Ursuţa, consideră că sentinţa e "specifică sistemului judiciar românesc: nici aşa, nici aşa". "Sentinţa trebuia să fie un model. Nu e vorba de sumele acordate ca daune, care sunt într-adevăr mari, ci de unele dispoziţii contrare spiritului legii. Noi am cerut, de pildă, ca inculpatului să i se interzică dreptul de a mai şofa timp de 10 ani. Instanţa a respins cererea şi i-a interzis dreptul de a vota. E aberant!". Atât apărătorul inculpatului, cât şi cel al victimelor au anunţat că vor ataca decizia Judecătoriei.